de Ettore Gotti Tedeschi
Poate un catolic să rămână pasiv în faţa istoriei, lasându-o gestionată de oricine doreşte? Legile cu privire la “drepturile omului”, pe care noi le considerăm ofensive demnităţii umane, vor fi introduse în curând, iar cine nu respectă va fi pedepsit. Este prea târziu? Cu o anumită doză de miopie, observăm că prezenţa lui Dumnezeu în istorie pare a fi contrazisă de comportamentul oamenilor, care-L ignoră tot mai mult. Se pare că istoria lumii nu mai este condusă în conformitate cu învăţăturile lui Cristos. Într-adevăr, se pare că mulţi creştini nu mai sunt convinşi de biruinţa lui Cristos asupra morţii şi asupra păcatului, şi, prin urmare, imitându-L, să facă acelaşi lucru, devenind în acest sens un aluat în lume pentru a învinge răul. De ce creştinismul pare mai degrabă să fi devenit o cultură, decât să fie trăit?
De ce mulţi se tem, cu siguranţă în mod eronat, că Biserica poate fi constrânsă să se predea în lume, acceptând în mod progresiv un raţionalism teologic imanent, detaşat de transcendenţă şi, prin urmare, disponibil să relativizeze dogmele de credinţă? De ce mulţi se tem, din nou în mod eronat, că păzitorii tradiţiei ar putea fi dispuşi să reducă obiectivitatea lui Dumnezeu la sfera intelectuală? Suficient pentru a ne permite să ne imaginăm că Dumnezeu poate fi chiar considerat un obstacol de depăşit, pentru a-i permite omului să înveţe cum să emancipeze singur moralitatea umană.
Dar poate creştinul “copil” şi prin urmare matur, să accepte să fie spectator în faţa acestor schimbări, limitându-se să le critice şi să le îndure? Poate un creştin să pretindă că este de acord cu cultura dominantă, care vrea “răul” ca urmare a ignoranţei? Înţelegem prudenţa şi chiar teama, după ce am văzut sfârşitul acelora care şi-au manifestat eroic înţelegerea credinţei, şi am realizat că, dacă nu reacţionăm acum vom pierde libertatea de a face binele? Ştim că nu există nici o libertate adevărată fără Adevăr? Dacă nu reacţionăm vom lăsa acest “om sărac” să decidă, fără să fi fost alimentat în mod adecvat în intelect şi în spirit. Dacă nu reacţionăm, iubirea, îndurarea şi frica de Dumnezeu ne vor lipsi. Ne vor fi interzise de legile globale care doresc ca adevărata credinţă să fie fără credinţă.
Noi ştim că atunci când îl separăm pe om de Dumnezeu, omul degenerează treptat, ajungând în punctul de a crede că el este Dumnezeu, creând astfel o dezordine universală. Ştim că remediile în faţa acestei dezordini, atunci când se propune a fi legiferată, nu înseamnă a alege întotdeauna răul cel mai mic, ci înseamnă a merge cu hotărâre împotriva tuturor relelor.
Ne-am risipit darurile Tatălui, pe care Biserica ni le-a transmis de peste două milenii. Noi ar trebui să fim asemenea “fiului risipitor” din Evanghelie. Spre deosebire de el, totuşi, tentaţiile acestei epoci şi îndepărtarea de Tatăl, ne-au îmbogăţit din punct de vedere material. Nu mai avem foame pentru alimente şi nevoie de lucruri. Avem foame de Dumnezeu, avem nevoie de credinţă pentru a întări spiritul şi de magister pentru a consolida intelectul. Păcatul ne-a făcut sterili, încât singuri nu vom găsi uşor casa Tatălui. Avem nevoie de ajutor. Ajutor din partea preoţilor care vin să ne spovedească, care ne re-învaţă să ne rugăm şi care ne învaţă lucrurile bune. Atunci ne va fi foarte uşor să fim din nou activi în faţa istoriei...
Traducere: Liviu Ursu
