Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Zece plante medicinale recomandate de Sfânta Hildegard

 
Zece plante medicinale recomandate de Sfânta Hildegard
  • 12 Iul 2018
  • 4063

Hildegard de Bingen este o mare mistică germană a secolului al XII-lea. Dincolo de învățăturile ei cu o mare profunzime spirituală, sfânta a mai scris faimoase lucrări de medicină și botanică.

Sfânta Hildegard (1098-1179) a fost declarată doctor al Bisericii în octombrie 2012, la patru luni după canonizare. Papa Benedict al XVI-lea, prin atribuirea acestui titlu, confirmă exemplaritatea vieții sale, dar și caracterul excepțional al scrierilor sale ca model pentru toți catolicii. Dar Hildegard este foarte cunoscută și datorită scrierilor sale în domeniul botanicii și despre virtuțile medicinale ale plantelor. Potrivit Sfintei Hildegard, este posibil să se prevină bolile prin alimentație. Ea crede că medicina trebuie să ia în considerare persoana în ansamblul ei. "Când corpul și sufletul lucrează în armonie perfectă, acestea primesc răsplata supremă a bucuriei și a sănătății", spunea sfânta.

Iată câteva exemple:

LAVANDA. Pentru Sfânta Hildegard: "Dacă fierbeți lavanda cu vin - sau dacă nu aveți vin, apă și miere - și beți amestecul cald în mod regulat, se calmează durerile ficatului și ale plămânilor, iar vaporii fac bine pieptului; se obține și o cunoaștere pură și un spirit curat."

FENICULUL. Pentru Sfânta Hildegard, fenicul este un remediu universal. Ea vorbește despre aceasta în termeni confirmați de fitoterapeuți: "Sub orice formă vom consuma fenicul, dă o stare de bine, corpul este mai bine irigat cu sânge și facilitează digestia..."

GALANGALUL. "Dacă cineva suferă din cauza stărilor de rău, de spate, să fiarbă galangal în vin, să bea adesea, fierbinte, iar durerea va dispărea. Dacă aveți o inimă bolnavă, consumați galanga și veți fi mai bine", spune Sfânta Hildegard.

SALVIA. Potrivit Sfintei Hildegard: "Cel care suferă de reumatism sau are părți ale corpului blocate, să fiarbă salvie în apă și starea de bine va reveni."

ISOPUL. Potrivit Sfintei Hildegard: "Isopul este bun în toate alimentele. Savurându-se mai bine preparat sau în pudră decat crud, face ficatul mai productiv și purifică puțin plămânii."

URZICA. Pentru Sfânta Hildegard, "urzica nu este niciodată bună să fie mâncată crudă. Dar când este proaspătă și iese din pământ, este bine să o mănânci gătită, deoarece purifică stomacul. Fiecare specie de urzică are acest rezultat."

TIMIANUL. Potrivit Sfintei Hildegard: "Dacă timișorul este adăugat la alte ierburi și condimente bune, acesta elimină putregaiul bolilor, datorită caldurii și tăriei sale."

MENTA. "Așa cum sarea, adăugată cu măsură dă gust mâncării, dar dacă se adaugă prea multă sau prea puțină aceasta poate fi stricată, la fel și menta adăugată la carne, pește, sau altor alimente le dă un gust bun și le dă o savoare plăcut. Mâncată în acest fel, menta încălzește stomacul și asigură o digestie bună", scrie Sfânta Hildegard.

BUSUIOCUL. Potrivit Sfintei Hildegard: "Cel a cărui limbă este atât de paralizată încât nu mai poate vorbi, dacă pune busuioc sub limbă își va găsi din nou glasul. De asemenea, cel care suferă de febră mare, să fiarbă busuioc în vin și să-l îndulcească cu miere, să filtreze această băutură și să bea pe stomacul gol și febra va trece."

CIMBRUL DE CÂMP. Potrivit Sfintei Hildegard, "cel al cărui inimă este slăbită și are stomacul bolnav, să consume adesea această plantă fără să o gătească și puterea îi va reveni. Cel care este trist, cimbrul îl va face fericit..."

Traducere: ACC



Sursa:it.aleteia.org

Știri din aceeași categorie