Cu ocazia centenarului de la înființare, Congregația pentru Bisericile Orientale a prezentat luni, 25 iunie a.c., la Roma, o nouă ediție a publicației ”Orientul Catolic”: informează cotidianul «L’Osservatore Romano». A cincea ediție istorică a publicației, după cele din 1929, 1932, 1962 și 1974, a apărut la editura LEV (Libreria Editrice Vaticana) și cuprinde trei volume pentru un total de 1224 de pagini.
Dorința de a face cunoscute Bisericile Orientale Catolice
”Multiple rațiuni au motivat această Congregație să promoveze noua ediție a publicației «Orientul catolic»”, scrie în introducere prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, card. Leonardo Sandri. În primul rând, prelatul amintește ”dorința de a-i ajuta pe credincioșii catolici să cunoască, să cinstească și să iubească Bisericile Răsăritului care sunt în deplină comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei. Bogată, dar prea puțin cunoscută”, notează cardinalul, ”este marea varietate a Bisericilor Orientale Catolice. Începând cu pontificatul papei Leon al XIII-lea, caracterul eclezial al Bisericilor noastre a fost redescoperit în mod progresiv, fiind din ce în ce mai apreciat. Trebuie recunoscute îmbelșugatele daruri pe care aceste Biserici le oferă Bisericii universale, precum și sacrificiile pe care credincioșii acestora le-au făcut și continuă să le facă din iubire față de comuniunea lor deplină cu Scaunul Apostolic. Prezența lor este o mare binecuvântare și cere să fie valorificată mai bine”.
Omagiu mărturiei eroice a creștinilor răsăriteni
În al doilea rând, continuă cardinalul Sandri, «Orientul catolic» vrea să fie ”un omagiu adus Bisericilor din Răsăritul creștin, catolice și ortodoxe, și numeroșilor martiri și mărturisitori de credință ai acestora. Creștinii din Orient plătesc un tribut foarte greu din cauza urii care prigonește creștinii sau îi dezbină unii de alții. Mulți dintre frații și surorile în Cristos au pierdut totul, în fugă din orașele și satele lor, risipiți departe de pământul și de comunitatea de origine. Alții au fost luați ostatici și se află la închisoare pentru singurul motiv de a crede în Isus Cristos”.
Un semn de încredere în Dumnezeu
În același timp, mai notează prelatul catolic, această operă ”este și un semn de recunoștință față de păstorii, mărturisitori ai speranței, care au rămas alături de turma lor, deși se confruntă cu suferințe imense. Într-un context de răsturnări epocale, «Orientul catolic» este un semn de încredere în Dumnezeu cu privire la viitor și un îndemn stăruitor de a nu pierde niciodată speranța”. Publicația ”oferă un bun prilej de a face memoria unui trecut pe cât de glorios pe atât de dureros, dar trezește în același timp o mișcare de aducere de mulțumire pentru parcursul făcut începând de la Conciliul Vatican II”. În această privință, decretele conciliare ”Orientalium Ecclesiarum” și ”Unitatis redintegratio” din 1964, magisteriul Sfântului Ioan Paul al II-lea prin ”Orientale lumen” și ”Ut unum sint” (1995), Jubileul anului 2000, exortația apostolică ”Ecclesia in Medio Oriente” (2012) și Jubileul milostivirii proclamat de papa Francisc în 2015 sunt etapele unui drum plin de entuziasm, în care Bisericile orientale sunt protagoniste împreună cu Biserica latină. ”Aceste Biserici au o deplină conștiință de sine și trăiesc cu mare seriozitate o viață bisericească bogată și responsabilă, conștiente de propria specificitate și unicitate, precum și de egala lor demnitate în raport cu celelalte Biserici din Răsărit și din Apus”.
Promovarea unității între creștini
”Fie ca Bisericile Orientale Catolice”, a fost urarea finală a cardinalului Sandri, ”prin fidelitatea lor față de patrimoniul liturgic și spiritual pe care îl au în comun cu Bisericile surori ortodoxe, să poată promova deplina comuniune atât de mult dorită! «Orientul catolic» este o contribuție concretă și din această perspectivă, un instrument care îi ajută pe ortodocși și pe catolici – latini și orientali – să se cunoască reciproc și să se recunoască în sfârșit ca frați și fii ai unicului Părinte «pentru ca lumea să creadă» (Ioan 17,21).
Emisiune filatelică jubiliară
De adăugat și emisiunea filatelică a Poștei Vaticane prilejuită de centenarul Congregației pentru Bisericile Orientale și de cea de-a cincea ediție a publicației «Orientul catolic». Este un timbru jubiliar pe care cardinalul l-a definit ”manifestul identitar și programatic” al misiunii de slujire pe care Congregația o desfășoară în beneficiul Bisericilor Orientale Catolice. ”Comuniunea euharistică”, a precizat prelatul vorbind despre timbrul jubiliar, ”este icoana centralității liturgiei, «culmen et fons» pentru viața creștină. Reprezentarea mistică a sacramentului Euharistiei este introdusă, în partea superioară, de imaginea Maicii lui Dumnezeu rugătoare care îl primește în sânul ei pe Emanuel, Cel pe care imensitatea cerurilor nu pot să-l cuprindă. În centru unui altar, având deasupra un potir, Cristos împărtășește trupul și sângele său celor doisprezece Apostoli”.
A. Dancă