Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Mesajul Sf. Ioan Paul al II-lea adresat credincioșilor greco-catolici cu ocazia vizitei în România

 
Mesajul Sf. Ioan Paul al II-lea adresat credincioșilor greco-catolici cu ocazia vizitei în România
  • 08 Mai 2018
  • 727

La 7 mai 1999 Sfântul Ioan Paul al II-lea ajungea în România. În cea de-a doua zi a vizitei (8 mai) programul oficial a cuprins o vizită la Cimitirul Bellu Catolic, unde Papa Ioan Paul al II-lea a adus un omagiu episcopilor greco-catolici, morți în faimă de martiri, fiind victime ale persecuției comuniste: Iuliu Hossu (1885-1970), cardinal 'in pectore', și Vasile Aftenie (1899-1950), primul episcop mort în închisorile comuniste. Suveranul Pontif s-a oprit și la Cimitirul Eroilor Revoluției, în semn de omagiu adus victimelor din decembrie 1989. Apoi a asistat, la Sfânta Liturghie greco-catolică celebrată la Catedrala ''Sfântul Iosif'' din București.

Cu această ocazie oferim cititorilor noștri fragmente din predica Suveranului Pontif:


„Suferinţa comună să nu genereze separare, ci să trezească miracolul reconcilierii”

(Bucureşti, sâmbătă, 8 mai 1999)

„Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele!” (Fap 12,8).

1. Aceste cuvinte le spune îngerul apostolului Petru, pe care prima lectură ni l-a prezentat în temniţă. Condus de înger, Petru poate ieşi din închisoare şi regăsi libertatea.

Şi Domnul Isus ne-a vorbit de libertate în pericopa evanghelică abia proclamată: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In 8,32). Cei ce îl ascultă nu înţeleg: „De care robie trebuie să fim eliberaţi?” – se întreabă. Iar Isus lămureşte că robia cea mai înşelătoare şi mai sufocantă este cea a păcatului (cf. In 8,34). Din această robie numai el ne poate face liberi.
Iată vestea pe care Biserica o aduce lumii: Cristos este libertatea noastră, pentru că este adevărul. Nu un adevăr abstract, căutat orbeşte de raţiunea mereu neliniştită a omului. Adevărul este pentru noi persoana lui Cristos. El ne-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6). Dacă întunericul păcatului este biruit de lumina vieţii, atunci nu există robie care să poată sufoca libertatea.

Un popor mândru de identitatea sa
2. Tu cunoşti bine acest adevăr, iubite frate Alexandru Todea, cardinal al sfintei Romane Biserici, şi tu, arhiepiscop Gheorghe Guţiu, pentru că înaintea voastră, ca şi înaintea lui Petru, s-a deschis de la sine poarta grea a robiei şi aţi fost redaţi Bisericilor voastre, împreună cu numeroşi alţi fraţi şi surori, din care pe unii avem bucuria şi privilegiul de a-i saluta şi de a le da sărutul spiritual aici la această divină Liturghie bizantină. Alţii, în schimb, au fost primiţi în îmbrăţişarea Tatălui în zilele persecuţiei, fără să poată vedea în patria lor restabilirea libertăţilor fundamentale, inclusiv cea religioasă. Iubiţi fraţi, lanţurile voastre, lanţurile enoriaşilor voştri constituie gloria, mândria Bisericii: adevărul v-a făcut liberi! Au încercat să vă reducă la tăcere libertatea, să o sufoce, dar nu au reuşit. Voi aţi rămas liberi lăuntric, chiar dacă în lanţuri; liberi, chiar dacă în plânset şi lipsuri; liberi, chiar dacă toate comunităţile voastre erau profanate şi lovite. Dar „se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu, de către Biserică” (Fap 12,5) pentru voi, pentru ei, pentru toţi cei ce cred în Cristos, pe care minciuna voia să vă curme. Nu există fiu al întunericului care să poată suporta cântul libertăţii, pentru că îi reproşează eroarea şi păcatul.

Am venit în aceste zile să aduc omagiu poporului român, care în istorie este semn al iradierii civilizaţiei romane în această parte a Europei, unde i-a perpetuat amintirea, limba şi cultura. Am venit să aduc omagiu unor fraţi şi surori care au sfinţit acest pământ prin mărturia credinţei lor, făcând să înflorească pe el o civilizaţie inspirată din evanghelia lui Cristos; unui popor creştin mândru de identitatea sa, adesea apărată cu mare preţ, în chinurile şi vicisitudinile care i-au marcat existenţa.

Astăzi sunt aici pentru a vă aduce omagiu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice, care mărturisiţi de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite, credinţa voastră în unitate.
Vin la voi pentru a da glas recunoştinţei Bisericii Catolice şi nu doar a ei: întregului univers creştin, tuturor oamenilor de bunăvoinţă voi le-aţi oferit mărturia adevărului care îi face liberi.

Din această catedrală gândul meu nu poate să nu zboare spre Blaj. Sărut în chip spiritual acel pământ de martiriu şi îmi însuşesc mişcătoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se referă la el: „Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să-l pot vedea”. Preaiubitului frate Lucian Mureşan, mitropolit al Bisericii voastre Greco-Catolice Române, episcopilor, preoţilor, diaconilor, călugărilor şi tuturor credincioşilor le adresez la această sfântă slujbă salutul meu plin de afecţiune.

3. În decursul istoriei voastre felurite suflete ale creştinismului – cel latin, cel constantinopolitan şi cel slav – s-au contopit în geniul original al poporului vostru. Această preţioasă moştenire religioasă a fost salvgardată de comunităţile voastre orientale, împreună cu fraţii Bisericii Ortodoxe Române.

Părinţii voştri au voit să restabilească uniunea vizibilă cu Biserica Romei. În Clausula unionis au afirmat printre altele: „Ne-am unit noi, mai-sus numiţii, cu toată tradiţia noastră: riturile ecleziastice, divina Liturghie, posturile şi calendarul nostru să se păstreze neatinse”. De la acea unire se împlinesc cei 300 de ani: consider providenţial şi plin de semnificaţie faptul că celebrările celui de al treilea centenar coincid cu marele jubileu al anului 2000.

Acea unire purta cu sine ecoul a secole de istorie şi de cultură ale poporului român. Acestei istorii şi culturi tocmai acea unire le-a adus o contribuţie de mare semnificaţie, cum arată şcoala născută în acel Blaj, pe care acelaşi Eminescu l-a salutat nu întâmplător, ca „mica Romă”. Strădania voastră, preaiubiţi fraţi şi surori ai Bisericii Greco-Catolice, este cea a fidelităţii faţă de istoria şi tradiţia voastră. Figuri ca Teofil Szeremi şi Anghel Atanasie Popa, care au apărat cu dârzenie propria identitate culturală de oricine ar fi încercat să o ameninţe, arată cum catolicitatea şi cultura naţională pot nu numai convieţui, dar şi să se îmbogăţească reciproc, deschizându-se deopotrivă unei universalităţi care lărgeşte orizonturile şi favorizează depăşirea pericolelor de închistare şi închidere în sine. La picioarele splendidului iconostas al catedralei voastre şi-au aflat odihna, în sfârşit, rămăşiţele pământeşti ale veneratului episcop Inochenţie Micu Klein, altă figură care şi-a iubit şi apărat cu generozitate şi curaj catolicitatea, strâns unit cu identitatea sa de român. Dovadă a acestei sinteze fecunde este faptul că în Biserica voastră frumoasa limbă română a intrat în liturgie şi că românii greco-catolici au făcut mult pentru reînnoirea intelectuală şi întărirea identităţii naţionale.

A reînviora speranţa în prezent
4. Acest patrimoniu îşi trage seva şi din bogăţiile liturgiei şi tradiţiei bizantine pe care voi le aveţi în comun cu fraţii Bisericii Ortodoxe. Voi sunteţi chemaţi să faceţi să retrăiască acest patrimoniu, să-l restabiliţi unde este necesar, inspirându-vă din sensibilitatea celor care au voit unirea cu Roma şi din ceea ce Biserica Catolică aşteaptă de la voi. Fidelitatea faţă de tradiţia voastră, atât de bogată şi de felurită, trebuie reînnoită continuu astăzi, când noi spaţii de libertate vă sunt date, pentru ca Biserica voastră, în revenirea la propriile rădăcini şi în deschiderea la chemarea Spiritului, să poată fi ea însăşi din ce în ce mai mult şi, tocmai prin această identitate multiplă, să contribuie la creşterea Bisericii Universale.

Vă aşteaptă o sarcină pasionantă: a reînviora speranţa în inimile credincioşilor Bisericii voastre care învie. Acordaţi spaţiu şi atenţie laicilor, şi în special tinerilor, care sunt viitorul Bisericii: învăţaţi-i să-l afle pe Cristos în rugăciunea liturgică revenită la frumuseţe şi solemnitate după constrângerile clandestinităţii, în meditarea asiduă a Sfintei Scripturi, în apropierea de sfinţii părinţi, teologi şi mistici. Educaţi tinerii în spiritul ţelurilor îndrăzneţe, ce se cuvin unor fii de martiri. Deprindeţi-i să respingă iluziile facile ale consumismului; să rămână pe pământul lor pentru a construi împreună un viitor de prosperitate şi pace; să se deschidă Europei şi lumii; să slujească săracii care sunt icoana lui Cristos; să se pregătească creştineşte la angajarea profesională, pentru a anima societatea civilă în onestitate şi solidaritate; să nu evite angajarea politică, dar să se facă prezenţi cu acel spirit de slujire de care este deosebită nevoie.

Străduiţi-vă pentru o calificare a învăţământului teologic, ştiind bine că viitorii preoţi sunt călăuzele care vor conduce comunităţile în noul mileniu. Uniţi eforturile, calificaţi profesorii şi educatorii, înrădăcinându-i totodată în identitatea voastră particulară şi în respiraţia universală a Bisericii. Aveţi grijă de viaţa călugărească şi acţionaţi pentru renaşterea monahismului, atât de strâns legat chiar de esenţa Bisericilor Orientale.

Necesitatea iertării şi a reconcilierii
5. „Iar peste toate acestea – vă spun cu sfântul Paul – îmbrăcaţi-vă întru dragoste” (Col 3,14). Mai degrabă decât pentru privarea de darul libertăţii, deşi de nepreţuit, şi chiar de cel al vieţii, voi aţi suferit pentru că nu v-aţi simţit iubiţi, pentru că aţi fost constrânşi la clandestinitate, printr-o grea izolare de viaţa naţională şi internaţională. O rană dureroasă a fost produsă mai ales în raporturile cu fraţii şi surorile Bisericii Ortodoxe, deşi cu mulţi dintre ei aţi împărtăşit suferinţele mărturiei pentru Cristos în timpul prigoanei. Dacă între ortodocşi şi catolici comuniunea nu este încă deplină, „reţinem că ea este deja perfectă în ceea ce toţi împreună considerăm culmea vieţii de har, «martyria» până la moarte, comuniunea cea mai adevărată ce poate exista cu Cristos care îşi varsă sângele şi în acest sacrificiu, face să devină apropiaţi cei care altă dată erau departe (cf. Ef 2,13)” (Ut unum sint).

Pentru creştini acestea sunt zile de iertare şi reconciliere. Fără această mărturie lumea nu va crede: cum putem vorbi în mod credibil de Dumnezeu care este iubire, dacă nu există nici un răgaz în confruntări? Vindecaţi rănile trecutului prin iubire. Suferinţa comună să nu genereze separare, ci să trezească miracolul reconcilierii. Nu este oare acesta miracolul pe care lumea îl aşteaptă de la cei ce cred?

Şi voi, iubiţi fraţi şi surori, sunteţi chemaţi să vă aduceţi în adevăr şi caritate contribuţia la dialogul ecumenic, după indicaţiile Conciliului Vatican II şi ale magisteriului Bisericii.

6. Vin acum de la cimitirul catolic din acest oraş: pe mormintele puţinilor martiri cunoscuţi şi ale multora ale căror rămăşiţe pământeşti nu au avut nici măcar onoarea unei înmormântări creştine, m-am rugat pentru voi toţi şi am invocat martirii voştri şi mărturisitorii credinţei să mijlocească pentru voi la Tatăl care este în ceruri. Am invocat în special episcopii să continue a fi păstorii voştri din cer: Vasile Aftenie şi Ioan Bălan, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu. Martirologiul vostru se deschide cu celebrarea ideală a acestor episcopi care şi-au amestecat sângele cu cel al jertfei euharistice pe care au celebrat-o zilnic. L-am invocat şi pe cardinalul Iuliu Hossu, care a preferat să rămână cu ai săi până la moarte, renunţând să se transfere la Roma ca să primească de la papa bereta de cardinal, pentru că aceasta ar fi însemnat să-şi părăsească iubitul pământ natal.

Ei să vă însoţească împreună cu Maria, sfânta Maică a lui Dumnezeu, în drumul vostru către Cristos, izvor de adevărată libertate. Vă încredinţez ei, prin cuvintele pe care în timpul persecuţiei le cântaţi cu încrezătoare abandonare: „Nu lăsa, o mamă, să cădem pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale”.

pp. Ioan Paul al II-lea