Din 2006, Societatea ”Sfântul Paul” și Fiicele Sfântului Paul, două congregații catolice înființate de Sf. Iacob Alberione, organizează în Italia «Săptămâna comunicării», inițiativă care anul acesta a ajuns la cea de-a 13-a ediție și se desfășoară în perioada 6-13 mai. Manifestarea cuprinde peste două mii de evenimente organizate în aproape 60 de orașe de pe întregul teritoriu italian.
«Săptămâna comunicării» are la bază mesajul papei pentru Ziua mondială a comunicațiilor sociale, Zi specială înființată de Conciliul Vatican II în 4 decembrie 1963 și marcată anual în duminica precedentă solemnității Rusaliilor (după calendarul roman sau latin). Mesajul papei Francisc la Ziua mondială a comunicațiilor sociale din acest an, disponibil și pe pagina noastră web, are ca temă ”«Adevărul vă va face liberi» (Ioan 8,32). Fake news și jurnalismul de pace”.
Inima pulsantă a «Săptămânii comunicării» este «Festivalul comunicării», un ”focus” itinerant care se desfășoară cu sprijinul Oficiului național al comunicațiilor sociale, Serviciul național pentru proiectul cultural, Secretariatul pentru comunicare al Sf. Scaun și Consiliul pontifical al culturii. Organizat în fiecare an într-o dieceză diferită, «Festivalul comunicării» își propune să lărgească participarea în rândul credincioșilor la dezbaterile despre mass-media și să scoată la lumină numeroasele resurse pozitive de la nivel diecezan. Iau naștere, în acest fel, multe inițiative originale care se bucură de o largă participare și care deseori rămân ca un prețios patrimoniu local chiar și dincolo de durata Festivalului. Anul acesta «Festivalul comunicării» se desfășoară în perioada 1-13 mai în dieceza de Oristano, în Sardinia.
Săptămâna comunicării, subliniază organizatorii, constituie un important moment de reflecție despre rolul mass-media în și pentru societate. O mare atenție este acordată, cum altfel, celor tineri, familiei, dar și școlii. În acest fel, profesorii, studenții, elevii, educatorii și părinții devin protagoniștii unor concursuri tematice, jocuri și ateliere creative, participă la spectacole și proiecții video, dar sunt și invitați să realizeze ”happy book”, texte, video și chiar ziare. Inițiativele au la bază convingerea că a comunica înseamnă dialog, ascultarea celuilalt, inovație și multă creativitate.
La adresa http://settimanadellacomunicazione.it/events/ poate fi consultat programul detaliat al «Săptămânii comunicării», precum și al «Festivalului comunicării», organizate în Italia în perioada 1-13 mai 2018.
(rv – A. Dancă)