Rădăcina cuvintelor „a salva”, „salvare”, și „salvator” este cuvântul latinesc salus, -utis, care înseamnă „sănătate”.
„A venit ceasul ca Fiul Omului să fie preamărit. Adevăr, adevăr vă spun: Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă multă. Cel ce-și iubește viața, O va pierde; dar cel ce-și urăște viața în lumea aceasta, O va păstra pentru viața veșnică. Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti” (In 12, 23-26).
De multe ori am ascultat acele cuvinte minunate, din capitolul al treilea al Evangheliei după Sfântul Ioan: „Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat,/ pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară,/ ci să aibă viață veșnică”(In 3, 16). Iubirea lui Dumnezeu ne este dăruită liber nouă și pentru noi în jertfa Fiului Preaiubit al Tatălui.
După înviere putem continua să medităm despre puterea iubirii lui Dumnezeu, îndreptându-ne atenția la promisiunea și semnificația mântuirii.
Construind pe imaginea bobului de grâu regăsit, marele liturgist Adrian Nocent, OSB, reflecta că, „bobul de grâu moare și aduce rod, iar rodul, cultivat prin ascultare, este mântuirea veșnică, un nou legământ care are la bază, din partea lui Dumnezeu, uitarea păcatelor noastre trecute” (The Liturgical Year, vol. 2).
Ideea de mântuire sau Isus ca Mântuitor, îi pune pe mulți la încercare. Ca și catolic, crescut în Tennesseeul de Est, am fost adesea – în mod neplăcut – provocat de către prietenii mei și de către membri ai familiei mele, aparținând Bisericii Evanghelice, care mă întrebau dacă „l-am acceptat pe Isus” ca „Domnul meu și Mântuitorul meu personal”, ori dacă „am fost mântuit”. Însă, ca membru al unei comunități religioase care își ia numele de la Mântuitor – Societatea Divinului Salvator [Ordinul Salvatorian] – imaginea lui Isus „Mântuitorul” este atât o sursă de inspirație cât și o provocare pentru felul în care îmi înțeleg chemarea de a fi „un apostol al vremurilor noastre”.
Reflectând asupra felului în care această temă este întrebuințată, ne putem întreba ce se înțelege prin mântuire în acest context și ce înseamnă a-l numi pe Isus Mântuitorul nostru.
Rădăcina cuvintelor „a salva”, „salvare”, și „salvator” este cuvântul latinesc salus, -utis, care înseamnă „sănătate”. Ideea de aici, așa cum a observat Thomas Groome, este că noi „suntem salvați de pericole, amenințări, asuprire, și așa mai departe; dar”, subliniază Groome „salus mai înseamnă și întru sănătate, securitate, și bunăstare” (din Will There Be Faith: A New Vision for Educating and Growing Disciples).
Pe scurt, suntem în același timp salvați de, cât și salvați întru.
Acest fel de a înțelege mântuirea este întrețesut în întreaga Scriptură, în special în povestea Exodului, când Dumnezeu a salvat poporul lui Israel din sclavie, pentru a-i sluji în libertate, ca popor. Maria cântă în Magnificat despre darul mântuirii, primit de la Dumnezeu; și chiar și numele lui Isus – Yeshua – înseamnă „Dumnezeu mântuiește”.
Groome reflectă: „Mântuirea este triumful final asupra răului, făcând posibilă plinătatea vieții pentru toți și pentru întregul univers. ‚Pe cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc.’ (vezi 1 Cor 2, 9)."
Acest dar al mântuirii – darul Mântuitorului nostru – este dat în mod liber, dar acest dar este însoțit și de o responsabilitate. Nu numai că am fost mântuiți de puterile distrugătoare ale păcatului și ale morții, dar am fost mântuiți și pentru plinătatea vieții în Hristos. Credința noastră, ascultarea, lucrarea pentru dreptate și slujirea sunt un răspuns la darul Mântuitorului. Căci, până la urmă, învățătura lui Isus este foarte clară: „Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu”(In 12, 26).
Cuvinte pline de înțelepciune: „Hristos proclamă mântuirea ca nucleu și centru al Veștii celei Bune, ca mare dar al lui Dumnezeu, care nu este doar eliberarea omului de tot ceea ce-l asuprește, ci mai ales eliberarea de păcat și de cel rău, în bucuria de a-l cunoaște pe Dumnezeu și de a fi cunoscuți de către El, de a-L vedea, de a se abandona Lui” – Fericitul Papă Paul al VI-lea, Evangelii Nuntiandi 9.
de Fratele Silas Henderson, SDS
Traducere: SM
