Este acestă practică un soi de de superstiție medievală?
Atunci când un grup de creștini de confesiuni diferite se reunește pentru a se ruga, este ușor să descoperi cine este (sau era) creștin catolic. În loc să se afunde imediat în rugăciunea către Dumnezeu Tatăl, creștinul catolic își ”însemnează” cu mâna o cruce peste trup sau peste frunte.
De ce însă această practică? Este ea un fel de ritual superstițios?
Să începem prin a aprofunda istoria care se află în spatele acestui gest.
Conform unor scrieri care datează din secolul al III-lea, creștinii și-au însemnat crucea pe trup încă dintru început. Apologetul creștin Tertulian scria că „noi creștinii avem semnul crucii imprimat pe frunte”.
Apoi adăugă: „Fie că pornim la drum, că intrăm sau ieșim, că ne îmbrăcăm, că ne spălăm sau suntem la masă, în pat, fie că ședem, în aceste și în toate celelalte activități ale noastre ne însemnăm fruntea cu semnul crucii”.
Sfântul Chiril al Ierusalimului, care a trăit în secolul al IV-lea, a făcut următoarea observație în Cateheza sa: „Să nu ne rușinăm, deci, de crucea lui Cristos ci, pentru un alt mister, dacă ne însemnăm fruntea vădit, demonii vor fi alungați, cutremurându-se înaintea acestui semn împărătesc (orig. regal, regesc). Să facem, așadar, acest semn atunci când mâncăm sau bem, când ședem sau ne odihnim”.
Se presupune că acest obicei a fost inspirat de un fragment din cartea profetului Iezechiel, unde se spune: „Și i-a zis Domnul: « Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu litera tau pe frunte pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se săvârșesc în mijlocul lui »” (Iez. 9, 4).
Tau este o literă din alfabetul grecesc, care se scrie precum un T. Iată de ce primii creștinii au asociat această literă cu semnul crucii. Ei susțineau că semnul crucii îi distinge și îi „caracterizează” ca popor ales al adevăratului Dumnezeu.
Semnul crucii, pe care creștinii catolici îl fac înainte de a începe rugăciunea sau orice altă activitate, nu ar trebui să fie un act superstițios, ci o manifestare exterioară de credință.
Catehismul de la Baltimore explică că „semnul crucii este o profesiune de credință a principalelor mistere ale religiei noastre, pentru că exprimă misterele de Unitate și Treime ale lui Dumnezeu, de încarnare și moarte ale Domnului Nostru... exprimă misterul Încarnării, amintindu-ne că Fiul lui Dumnezeu, devenit om, a suferit moartea pe cruce”.
Catehismul Bisericii Catolice adaugă: „Creștinul își începe ziua, rugăciunile și activitățile, făcând semnul crucii, « în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Spirit. Amin ». Cel botezat consacră ziua pentru mărirea lui Dumnezeu și invocă harul Mântuitorului, care îi permite să acționeze întru Spirit ca fiu al Tatălui. Semnul crucii ne întărește în ispite și în greutăți” (CCC, 2157).
Crucea este în centrul a tot ceea ce credem, iar când ne însemnăm cu ea, ne aducem aminte de prețul pe care Isus l-a plătit pentru păcatele noastre. Crucea este atât o profesiune de credință, precum și o rugăciune simplă cu o putere imensă.
Sfântu Ioan Gură-De-Aur spune că „acolo unde demonii văd semnul crucii, se îndepărtează zburând, temându-se de ea ca de vergeaua cu care sunt bătuți”.
Pe scurt, semnul crucii este un gest simplu cu rădăcini anitice și biblice. Chiar dacă uneori însemnarea cu cruce poate părea o practică magică, nu s-a dorit niciodată ca acest gest să fie un ritual superstițios. Semnul crucii ne amintește de sacrificiul pe care Isus l-a făcut acum două mii de ani, și este un mod de a-I cere ajutorul atunci când suntem în nevoi.
Traducere: Pr. Dan Vișa
