Duminica a doua după Paști
Capitolul 20 din Evanghelia de la Ioan, din care face parte fragmentul de astăzi , este o succesiune de întâlniri între ucenici și Isus Înviat. Ceea ce atrage atenția încă de la început este faptul că toate aceste întâlniri stau sub semnul unei noutăți. Primii doi ucenici care ajung la mormânt, Maria Magdalena care rămâne plângând să caute trupul Domnului, cei unsprezece apostoli închiși de frica iudeilor sau Toma, cel din urmă, numit de tradiție și “necredinciosul”, cu toții experimentează o nouă formă de a-l descoperi pe Mântuitorul. Pare cel puțin ciudat cum cei ce l-au cunoscut cel mai bine, cei mai apropiați, cei care au petrecut trei ani din viață în compania Lui, nu-L recunosc? Totul pare un fel de joc de-a v-ați ascunselea: Maria Magdalena ajunge la mormânt și negăsind trupul lui Isus merge și le spune și ucenicilor. Petru și Ioan fug la mormânt și se conving de faptul că mormântul e gol, apoi se întorc la ceilalți. Maria Magdalena rămâne lângă mormânt și vede doi îngeri, care o întreabă: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Însă nu-l vede pe Isus. Iar când îl vede nu îl recunoaște. Mântuitorul o întreabă exact același lucru ca și îngerii: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Și din nou ea nu-l vede pe Isus. Îl confundă cu un grădinar. Și totuși, poate că nu-l confundă deloc, fiindcă în aceea grădină Raiul reîncepe, și Domnul redevine grădinarul sufletelor noastre. Momentul în care Maria din Magdala începe să vadă este cel în care Isus îi rostește numele, fiindcă numele înseamnă identitate, iar adevărata noastră identitatea este cunoscută doar de Dumnezeu. O primim în dar, și în momentul în care știm cu adevărat cine suntem îl cunoaștem și pe Dumnezeu. În momentul în care Isus îi rostește numele, Mariei Magdalena i se deschid ochii, îl recunoaște pe Mântuitorul și-i spune: Rabbuni, ceea ce ar fi un diminutiv al cuvântului Învățător, așa cum Abba, felul în care Isus i se adresează lui Dumnezeu, este un diminutiv al cuvântului Tată.
Urmează scena în care Isus se arată ucenicilor. Aceștia sunt încuiați de frica iudeilor, Mântuitorul le apare și le spune: pace vouă! Ei însă se bucură cu adevărat, semn că îl recunosc, ne-o spune Evanghelia, doar când le arată mâinile și coasta sa. Toma face la fel, însă el are nevoie să atingă semnele Patimilor.
Noi cei de astăzi ne putem întreba ce este această nouă manieră de a se arăta ascunzându-se și de a se ascunde arătându-se? Este de fapt noutatea Învierii: Isus este tot timpul împreună cu ucenicii Lui, nelimitat de timp și spațiu. Așa cum era cu apostolii, așa este și cu noi. Ne putem apropia de El, la școala iubirii și acolo El este tot timpul prezent. Când căutarea noastră va fi la fel cu cea a Mariei din Magdala, când din dorința de a-L vedea și a-L întâlni lacrimile vor brăzda obrajii noștri, El ne va striga pe nume. Când rănile Lui ne vor aduce aminte de iubirea fără margini care răzbate din acestea, și vom rosti împreună cu Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu, cu siguranță pacea Lui și Spiritul Sfânt va înviora sufletele noastre. Când împreună cu ucenicii din Emaus frângem pâinea, așa cum facem la fiecare Sfântă Liturghie, El este împreună cu noi și inimile noastre ard de iubire.
Isus este de acum tot timpul cu noi. Să îl vedem, să îi simțim prezența, să îl regăsim în toate momentele vieții noastre depinde doar de noi: de iubirea și de credința noastră.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 20,19-31.
Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Isus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Spirit Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Isus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Isus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
