Rugăciuni prin care îl preamărim pe Isus, cu adevărat prezent în tabernacol.
Se spune că de fiecare dată când sfântul Francisc de Assisi, sau unul dintre discipolii săi, trecea pe lângă o biserică sau vedea în depărtare o clopotniță se oprea, săruta pământul și recita această rugăciune:
Te adorăm, Doamne Isuse Cristoase, aici și în toate bisericile care se află în lumea întreaga, și Te binecuvântăm pentru că prin sfânta ta Cruce ai mântuit lumea.
Acest gest de cinstire era o cale simplă de recunoaștere a Prezenței Reale a lui Isus în tabernacolul bisericii. Mulți alții, de atunci înainte,au imitat acest gest, de fiecare dată când,trecând prin fața unei biserici, și-au descoperit capul sau l-au înclinat, au făcut semnul Crucii sau un alt act de pietate.
Iată 10 rugăciuni luate di tezaurul Bisericii, care pot fi recitate de fiecare dată când observăm o biserică catolică și dorim să îi aducem laudă lui Dumnezeu, pentru marea taină a prezenței sale euharistice:
Te ador în orice clipă, Pâine Cerească, Taină măreață!
Isuse, Inimă a Mariei, te rog, trimite binecuvântarea Ta în sufletul meu.
Preasfinte Isuse, Mântuitor Iubitor, îți ofer inima mea!
Fie ca toți să poată cunoaște, adora și lăuda în fiecare clipă, pentru totdeauna, Sfântul și Dumnezeiescul Sacrament.
Fie binecuvântat și lăudat în fiecare clipă Sfântul și Dumnezeiescul Sacrament.
Dulce inimă a lui Isus al meu, fă să te pot iubi tot mai mult!
O sfântule Sacrament, o Sacrament dumnezeiesc, ție să-ți fie în veci fiecare laudă și mulțumire!
Inimă euharistică a lui Isus, înflăcărată de iubirea pentru noi, înflăcărează inimile noastre cu iubire pentru tine.
Dumnezeul meu e totul pentru mine!
Fie lăudată, adorată și iubită cu multă afecțiune, Inima lui Isus din Sfântul Sacrament, din toate tabernacolele din lume, în fiecare clipă, până la sfârșitul veacurilor. Amin.
Traducere: Ștefan Munteanu