Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sfânta de care Hitler se temea

 
Sfânta de care Hitler se temea
  • 18 Sep 2013
  • 2753
  • 2
Mistica germană căreia Hitler i-a luat cartela pentru mâncare şi i-a dat o dublă raţie de săpun pentru hainele pătrunse de sângele stigmatelor, se află în proces de beatificare.

Pe 1 septembrie 1939 a început cel de-al doilea Război Mondial. Nemţii au invadat Polonia şi în scurt timp aveau să „invadeze” Europa. Pentru ca soldaţilor celui de-al III-lea Reich să nu le lipsească nimic populaţiei i s-au impus restricţii. Astfel, nemţilor le-a fost dată o cartelă pentru controlarea cantităţii de hrană şi alte bunuri consumate de populaţia civilă. Doar unei cetăţene i-a fost retrasă cartela. Aceasta oricum nu mânca nimic. În schimb i-a fost oferită o porţie dublă de săpun deoarece trebuia să-şi spele hainele îmbibate cu sânge. Aceasta era TEREZA NEUMANN, din Konnersreuth, Bavaria, şi avea să-i uimească pentru mulţi ani pe oamenii de ştiinţă, pe medici, pe teologi, pe simplii şi marii credincioşi, dar şi pe cei care nu cred.

O simplă ţărancă

Tereza s-a născut în 1898 şi era fiica unui croitor sărac şi a unei ţărăncuţe ziliere. Primeşte de la părinţi o formare creştină sănătoasă. A crescut într-un mediu vesel, iubind glumele inocente. Uneori i se spunea că nu poate fi serioasă. Ziua ei începea în zorii zilei cu rugăciunea de dimineaţă, apoi munca dură la câmp sau în casă. Duminica mergea la Sf. Liturghie solemnă şi primea Sfânta Taină.

Pe când avea 20 de ani a sărit în ajutorul unor vecini cărora le-a luat foc gospodăria, însă în timpul actului său de curaj şi generozitate cade şi se loveşte la coloana vertebrală. Iniţial a rămas paralizată de la brâu în jos, însă în urma unei noi căzături orbeşte.

Între timp tatăl său este înrolat şi în timpul primului război mondial luptă pe frontul occidental, împotriva francezilor. Întorcându-se din Franţa i-a adus o poză cu o tânără carmelită a cărei istorie începea să se răspândească în întreaga Europă: Tereza a Pruncului Isus din Lisieux. Tereza Neumann a început să se roage intens, iar pe 29 aprilie 1923, ziua în care Papa Pius al XI-lea o beatifică pe sora franceză, aceasta şi-a recăpătat instantaneu vederea.

După 2 ani, pe 17 mai 1925, în timp ce Papa o declara sfântă pe carmelita din Lisieux, Tereza Neumann se vindeca de paralizie şi începea să meargă liber. Putea să-şi continue viaţa fericită la ţară, lăudându-l pe Dumnezeu.

 „Răstignita” secolului XX

În 1926, în timpul săptămânii mari, tânăra de 28 de ani descoperea în mâinile, picioarele, chiar şi pe cap, semnele Patimii lui Cristos: stigmatele dureroase şi însângerate, semn înspăimântător şi preţios al iubirii lui Dumnezeu pentru anumite suflete alese care sunt chemate să fie şi în trup asemănătoare Fiului său. Tereza nu căuta să obţină această graţie, nici măcar nu o cunoştea, dar a purtat-o pentru 46 de ani, până la moarte. Din acea clipă, în fiecare zi de joi intra în mod real în interiorul patimilor lui Cristos prezentate în Evanghelie. Ca şi cum ar fi trăit acele momente şi l-ar fi însoţit pe Isus până la moarte, sângerând abundent din răni şi chiar şi din ochi. Ca şi cum Patima lui Isus avea loc încă o dată în membrele sfâşiate ale Terezei Neumann.

Tereza nu era o fată învăţată, făcuse doar şcoala primară şi vorbea doar dialectul regiunii sale şi puţină germană. Cu toate acestea, repeta foarte clar dialogurile în aramaică, greacă şi latină pe care le auzea în interiorul său. Mai mulţi specialişti în aceste limbi antice stăteau la căpătâiul său din ce în ce mai uimiţi de exactitatea discursurilor sale. În fiecare zi de vineri la ora 15 adormea profund şi se trezea fericită, cu rănile închise, corpul proaspăt, retrăind în trupul său duminica dimineaţa momentul Învierii lui Cristos.

Sufletul său cucerit în mod total de iubirea infinită şi crucificatoare a lui Dumnezeu devenea din ce în ce mai mult o realitate unită cu Isus; îl urma pe Cristos din propria voinţă şi cu o adevărată sfinţenie. Tereza Neumann, dincolo de fenomenele extraordinare pe care le trăia, încerca să trăiască sfinţenia: să fie ca Isus, să devină Isus, alături de Fecioara Maria care o sprijinea.

Carnea mea este hrană adevărată

De când a reînceput să vadă şi s-a vindecat de paralizie, Tereza simţea din ce în ce mai puţin nevoia să mănânce. De când a avut stigmatele şi până la moarte, pentru 36 de ani,  nu a mâncat şi nici nu a băut nimic; în fiecare dimineaţă la ora 6 îl primea însă pe Isus în Euharistie.

Normal, mulţi credeau că este o prefăcută. S-a făcut tot posibilul pentru a o „demasca”, însă mereu, medicii chemaţi să o examineze ajungeau sceptici şi plecau convertiţi. Dieceza de Regensburg de care Tereza aparţinea a constituit o comisie foarte severă care prin rotaţie, săptămâni întregi, nu o pierdeau din ochi nici măcar o secundă, nici ziua, nici noaptea. Alte comisii, diferite de cea bisericească, formate în exclusivitate din persoane care nu cred, au ajuns la aceeaşi concluzie: Tereza Neumann se hrănea doar cu Euharistia, refuzând instinctual orice ostie care nu era consacrată şi pe care unii încercau să i-o ofere pentru a o testa.

Îl dorea doar pe Isus, trăia pentru El şi din El, realizând la propriu discursul Maestrului Divin de la sinagoga din Capernaum: „cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine” (Ioan 6,57). Parohul ei, atunci când a avut certitudinea autenticităţii fenomenului care se petrecea de ani, a spus: „În Tereza se împlineşte în tocmai cuvântul lui Isus – Trupul meu este adevărata hrană şi sângele meu adevărata băutură – precum şi – Nu doar cu pâine trăieşte omul. Ca şi cum Cristos ar vrea să arate că a te hrăni în mod mistic cu el este suficient şi pentru viaţa fizică”.

Tocmai datorită acestui fenomen extraordinar Reich-ul lui Hitler nu i-a dat, mai exact i-a retras, Terezei cartela de masă deoarece ei îi ajungea Ostia consacrată pe care preotul i-o aducea în fiecare dimineaţă. Astfel, până şi birocraţia nazistă dădea mărturie de minunea uimitoare. Era minunea nebuniei crucii care se realiza în Tereza, dar acea nebunie i-a dăruit şi un incredibil echilibru psihic. Dincolo de Patimile lui Cristos şi de Înviere, Tereza Neumann ducea o viaţă normală: lucra în grădină şi uneori şi pe câmp, mergea în împrejurimi, primea, consola, sprijinea pelerini care veneau să o viziteze, răspundea personal numeroaselor scrisori şi unii spuneau că în casa sa au avut loc şi minuni. Avea aspectul îmbujorat şi senin al unei bune şi fericite casnice din Bavaria; nu avea înfăţişarea unei mistice, era simplă, bună şi senină, o femei veselă care ştia că este chemată la Viaţa fără sfârşit!

Tereza şi familia sa erau în mod categoric anti-nazişti, însă Hitler nu a maltratat-o niciodată deoarece se temea ca nu cumva acea femeie prin intermediul viziunilor să-i anunţe sfârşitul şi catastrofa finală. De fapt, Hitler era prizonierul a tot ceea ce nu putea fi explicat în mod raţional. Hitler şi trupele sale SS se temeau de o simplă femeie care purta semnele lui Cristos!

Tereza a murit în 1962, la 64 de ani. Mii şi mii de persoane au cerut Diecezei de Regensburg începerea procesului de beatificare. Sunt nenumărate harurile pe care lumea le-a primit prin intermediul ei, zeci de minuni având loc prin mijlocirea ei. Tereza Neumann a fost semnul viu al prezenţei lui Cristos în istorie. Deoarece credinţa este întâlnirea cu Viaţa credibilă, palpabilă, care lucrează şi prin intermediul sfinţilor.

Traducere: Andrei Hrişman

Sursa: santiebeati.it

Știri din aceeași categorie

Adaugă un comentariu


9 + = 14
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii

2 Comentarii

20 Sep 2013 10:15:29

Horatiu P.

Ce poate face Dumnezeu printr-un om! Si ce poate fi un om prin harul lui Dumnezeu!
19 Sep 2013 12:40:17

monica

Doamne noi mereu te abandonam Tu ai mila de noi ca merite nu avem,nu ne abandona,ajuta-ne cu sfintii Tai,AMIN