De Gelsomino del Guercio
Sfântul Padre Pio a fost unul dintre puțini sfinți care au avut pe trup, vizibil și tangibil, urmele Patimilor lui Cristos. O descoperire tulburătoare legată de durerile îndurate de Padre Pio a fost făcută după moartea sa de un prieten a părintelui, fratele Modestino.
Padre Pio și fratele Modestino
Fratele era cel care-l ajuta la anumite lucruri în casă. Padre Pio îi zise într-o zi că una din durerile cele mai mari o are cândtrebuie să-și schimbe tricoul. Fratele Modestino nu înțelese la momentul respectiv semnificația acelei fraze. El se gândea doar la durerea provocată când tricoul se desprindea de rana de sub coastă. Și-a dat seama mai tărziu, după trei ani, când punea în ordine hainele rămase ale sfântului, în 4 februarie 1971.
O pată de 10 centimetri
A fost însărcinat de către părintele Guardino să adune toate lucrurile care au aparținut sfântului și să le sigileze în saci de plastic. Și-a dat seama că pe tricou era o pată mare,pe partea umărului drept. Pata avea aproximativ 10 cm (mai mult sau mai puțin decât cea de pe Giulgiu). Era evident dureros să-și dea jos tricoul dacă rana era încă deschisă și oasele erau rupte.
Mărturiile părintelui Pellegrino
„De această descoperire am vorbit părintelui superior – amintește părintele Modestino – care mi-a zis să scriu un raport. Și părintele Pellgrino Funicelli, care pentru mulți ani i-a fost aproape lui Padre Pio, îmi mărturisi că, ajutându-l de multe ori pe Padre Pio să-și schimbe tricoul, a observato vânătaie circulară.
Durere și parfum
„O confirmare importantă – adaugă fratele – mi-a venit de la Padre Pio însuși. Seara, înainte să adorm, cu multă credință, am îndreptat spre el această rugăciune: Dragă Părinte, dacă tu ai cu adevărat rana pe umăr, dă-mi un semn”. Adormisem. Dar, exact la ora unu și cinci minute a acelei nopți, în timp ce dormeam liniștit, pe neașteptate, o terbilă durere la umăr m-a făcut să mă trezesc. În același timp am auzit o voce care îmi zicea: „Așa am suferit eu!”. Am simțit imediat un parfum intens care a umplut toată chilia mea. Sufletul îmi era plin de iubirea lui Dumnezeu. Aveam o senzație stranie: să fi fost lipsit de această insuportabilă suferință îmi era încă și mai dureros. Trupul ar fi vrut să o repingă, dar sufletul, inexplicabil, o dorea. Era dureroasă și plăcută în același timp. Acum am înțeles!”.
Întâlnirea cu Wojtyla
De acea rană nu știuse aproape nimeni. Singurul care știa era viitorul Papă Ioan Paul al II-lea și dacă sfântul frate doar lui i-a dezvăluit e în mod cert pentru o rațiune particulară.
În cartea ”Autobiografia secretă”, îngrijită de părintele Francesco Castelli, istoric și postulator al cauzei de beatificare a lui Karol Wojtyla și profesor de Istorie a Bisericii moderne și contemporane la ISSR ”R Guardini” din Taranto, autorul povestește că, într-un interviu, cardinalulAndrzej Maria Deskur, a vorbit de o întâlnire la San Giovanni Rotondo, în aprilie 1948, între părintele Karol Wojtyla și Padre Pio. Atunci a fost momentul în care fratele a început să aibă „rana cea mai dureroasă”.
Traducere: AMR