Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

În lume, numărul catolicilor este în creștere

 
În lume, numărul catolicilor este în creștere
  • 23 Oct 2017
  • 6356

Numărul catolicilor este în creștere. La nivel mondial, numărul lor este de un miliard și 300 de milioane, reprezentând 17, 7% din populația lumii. Cifrele se referă la anul 2015 și, comparativ cu anul precedent, arată o creștere cu 12,5 milioane a persoanelor botezate.

Cifrele sunt extrase din Anuarul Statistic al Bisericii Catolice și au fost prelucrate de Agenția Fides, care a publicat Dosarul statistic cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, sărbătorită duminică 22 octombrie 2017.

În Africa trăiesc un miliard și 100.000 de persoane. Dintre acestea 19,42% sunt catolici (222 de milioane), cu o creștere de 0,12%.

În America, din 982,2 milioane de locuitori, 63,6% sunt catolici (625 de milioane), în scădere cu 0,08%.

În Asia, din 4,3 miliarde de persoane, catolicii reprezintă 3,24% din populație (141 de milioane), cifra fiind stabilă.

În Europa crește populația (716 milioane) dar, pentru al doilea an consecutiv numărul catolicilor scade. Reprezintă 39.87% din populație (285 milioane), în scădere cu 0,21%.

În Oceania trăiesc 38,7 milioane de persoane. Dintre aceștea 26,36% sunt catolici (10,2 milioane), cu o creștere de 0,24% față de anul precedent.

Structurile și persoanele

Numărul circumscrierilor ecleziastice catolice din lume (eparhii, vicariate, etc) este de 3.006 (+8 față de anul 2014): 538 în Africa, 1.091 în America, 538 în Asia, 758 în Europa și 81 în Oceania.

Crește numărul episcopilor în lume cu 67 de unități (5.304 episcopi). Crește și numărul diaconilor permanenți, dar scade numărul călugărilor și călugărițelor. Aceștia din urmă înregistrează o creștere semnificativă în Africa și Asia.

În ceea ce privește preoții, numărul lor a scăzut cu 136 de unități față de ultimele 12 luni. Acest declin se datorează datelor negative europene. Pe toate celelalte continente, numărul preoților este în creștere. Numărul preoților diecezani a crescut cu 217 unități față de anul 2014.

În Dosarul Agenției Fides se mai arată că în lume există 351.797 misionari laici, în timp ce catiheții sunt 3.122.653.

Biserica Catolică administrează 216.548 de instituții școlare în lume, frecventate de peste 60 de milioane de alumni. În plus, există în lume circa 118.000 de instituții catolice sociale și caritabile (spitale, orfelinate, camine pentru bătrâni, etc).

 

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:avvenire.it