Duminica a 5-a după Rusalii
(Vindecarea demonizaților din ținutul Gadarenilor).
Sfântul Martir Pancrațiu din Sicilia Cristina (+sec I)
9 iulie 2017
(V 4; L 5; Ap Romani 10,1-10; Ev Matei 8,28-34 și 9,1)
La Vecernie
După ce a terminat de rostit Ectenia mare, preotul intră în Altar, pe ușa dinspre miazăzi și se așează în fața Sfintei Mese. Cântăreții, pe versul de rând , cântă primele două versete din Psalmul 140. La versetul Să se îndrepteze rugăciunea mea…, preotul primește cădelnița, binecuvântează tămâia și cădește Sfânta Masa împrejur, apoi altarul, iasă pe ușa dinspre miazănoapte, cădește iconostasul și întreaga biserică, intrând în altar pe ușa dinspre miazăzi.
Psalmul 140, pe versul 4, propriu-zis.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
3 Stihiri ale Învierii și 4 ale lui Anatolie, pe versul 4 propriu-zis..
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Crucii Tale celei făcătoare de viață neîncetat închinându-ne, Hristoase Dumnezeule, Învierea Ta cea de a treia o mărim, că printr-însa ai înnoit firea noastră cea stricată, Atotputernice, și suirea la ceruri ne-ai arătat, ca un bun și de oameni iubitor.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Osânda lemnului neascultării ai dezlegat-o, Mântuitorule, pe lemnul crucii de bună voie pironindu-Te, și în iad coborându-Te, Puternice, legăturile morții ca un Dumnezeu le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm Învierii Tale celei din morți, întru bucurie strigând: Atotputernice Doamne, mărire Ție.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Porțile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, și cu moartea Ta împărăția morții ai stricat, și neamul omenesc din stricăciune l-ai eliberat, dăruind lumii viață, nestricăciune și mare milă.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Veniți popoare, să lăudăm, Învierea cea de a treia zi a Mântuitorului, prin care ne-am mântuit din legăturile iadului cele nedezlegate, și nestricăciune și viață am luat toți, cei care strigăm: Cel ce Te-ai răstignit și Te-ai îngropat și ai înviat, mântuiește-ne pe noi cu Învierea Ta, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Îngerii și oamenii, Mântuitorule, laudă Învierea ta cea de a treia zi, prin care s-au luminat marginile lumii, și din robia vrășmașului toți ne-am mântuit, cei care strigăm: Făcătorule de viață, Atotputernice Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi cu Învierea Ta, Unule iubitorule de oameni.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Porțile cele de aramă le-ai sfărâmat și încuietorile le-ai zdrobit, Hristoase Dumnezeule, și neamul omenesc cel căzut l-ai înviat. Pentru aceasta cu un glas strigăm: Cel ce ai înviat din morți, Doamne, mărire Ție.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Doamne, nașterea Ta cea din Tatăl, este fără de ani și veșnică; iar întruparea din Fecioară, negrăită și neînțeleasă de oameni; și coborârea la iad înfricoșătoare a fost pentru diavol și pentru slugile lui; că moartea călcând, a treia zi ai înviat, nestricăciune dăruind oamenilor și mare milă.
3 Stihiri ale Sfintului Martir, vers 2.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Când temeiul apostolilor, înconjurând toată lumea, o a întărit, atunci, aflându-te pe tine ca pe o piatră de cinste, te-a pus temelia Bisericii, fericite părinte, ca să surpi stâlpii și capiștile cele idolești, prin dumnezeiasca putere a Cuvântului, Cel ce a binevoit a se uni cu oamenii prin trup.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Alungând cu cuvântul duhurile cele viclene ale răutății, prin harul Spiritului Sfânt ai făcut ca popoarele să ajungă a fi spirituale, mucenice Pancrațiu, ogorând brazda inimilor și semănând sămânța cea dumnezeiască pe care a adus-o rod Plugarului cel ceresc. Pentru aceasta, roagă-te pentru cei ce cu credință te lăudăm.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Cu luminile cele înțelegătoare ai făcut apusul răsărit care poartă Soarele dumnezeieștii cunoștințe, Cel ce mai presus de gând ne-a răsărit nouă din Fecioara. Și, apunând, părinte, prin pătimire, ai răsărit către Lumina cea neînserată; acolo, dezlegându-se oglinzile, vezi frumusețea cea dorită a Dătătorului pătimirii Tale, Pancrațiu.
Mărire…, Şi acum…, Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 4.
Proorocul David, care dinspre tine este al lui Dumnezeu părinte, cu dulce cântare despre tine mai înainte a glăsuit, mărire ție făcându-ți: Stătut-a împărăteasa aproape de-a dreapta Ta. Că pe tine, Maică, pricinuitoarea Vieții te-a arătat Dumnezeu, care, fără de Tată, din tine a se face om a binevoit, ca iarăși să zidească chipul omului cel stricat de patimi; și oaia cea rătăcită, pierdută prin munți, aflând-o, pe umeri ridicând-o, la Tatăl să o aducă și, după voia Sa, cu puterile cerești să o unească de Dumnezeu Născătoare; și lumea să mântuiască Hristos, Cel ce are mare și bogată milă.
În timp ce se cântă Stihira dogmatică, se deschid Ușile Împărătești, preotul îmbracă felonul, primește cădelnița, și face Ieșirea. Se oprește în fața Ușilor Împărătești și spune, cu capul plecat, Rugăciunea Intratului:
Seara și dimineața și la amiază Te lăudăm, Te binecuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm Ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta, și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru Tine am nădăjduit, să nu ne rușinezi, Dumnezeul nostru.
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preotul binecuvântează Intratul, spre Sfintele Uși, cădește iconostasul, apoi, după terminarea cântării Stihirii, spune cu glas înalt:
Înțelepciune, drepți!
Strana cântă sau rostește imnul:
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc, a Celui fără de moarte, a Celui sfânt, a Celui fericit, Isuse Hristoase! Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seara, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu. Vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte!
Când începe să se cânte imnul Lumină lină, se aprind toate luminile în biserică.
Când imnul ajunge la cuvintele: lăudăm pe Tatăl…, atunci preotul cădește spre Sfânta Masă, și intră în altar.
Terminânduse cântarea imnului, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luîm aminte.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6.
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Preotul, din fața Sfintei Mese, rostește Ectenia stăruitoare, apoi, rugăciunea:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti Stăpâne, înţelepţeşte-mă cu îndreptările Tale.
Binecuvântat eşti, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.
Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Că Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie mărire se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
După Ectenia celor șase cereri se cântă îndată Stihirile Stihoavnei, vers 4.
Doamne, suindu-Te pe cruce, blestemul nostru cel strămoșesc l-ai șters; și coborându-Te în iad, pe cei legați din veac i-ai eliberat, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea făcătoare de viață și mântuitoare.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins (Ps 92,1).
Fiind răstignit pe lemn, Cel ce ești Atotputernic, toată zidirea ai mișcat; iar pus fiind în mormânt, pe cei ce sălășluiau în morminte i-ai înviat, nestricăciune și viață dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea de a treia zi.
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Poporul cel fără de lege dându-Te lui Pilat, Hristoase, Te-a osândit la răstignire, nemulțumitor Făcătorului de bine arătându-se. Dar, de bunăvoie răbdând îngropare, ai înviat a treia zi, Puternice, ca un Dumnezeu, dăruindu-ne nouă viață fără de sfârșit și mare milă.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Cu lacrimi, femeile ajungând la mormânt, pe Tine Te-au căutat, iar neaflându-Te, plângând cu tânguire, au strigat zicând: Amar nouă, Mântuitorul nostru, Împăratul tuturor! Cum Te-au furat? Ce loc ține trupul Tău cel de viață purtător? Iar îngerul către dânsele a răspuns: Nu plângeți, ci mergeți de vestiți, că a înviat Domnul, dându-ne nouă bucurie, ca un îndurat.
Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi vers.
Caută spre rugăciunea robilor tăi, ceea ce ești cu totul fără prihană, potolind pornirile cele rele ce sunt asupra noastră, din tot necazul mântuindu-ne pe noi; că pe tine una te avem ancoră tare și nemișcată, și a ta folosință am dobândit, să nu ne rușinăm Stăpână, cei ce te chemăm pe tine. Grăbește spre rugăciunea celor ce strigă către tine cu credință: Bucură-te Stăpână, ajutătoarea tuturor, bucuria și acoperământul și mântuirea sufletelor noastre.
Apoi, se cântă sau se citește Binecuvântarea dreptului Simeon ( Lc 2,29-32), și celelalte.
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea Învierii cea luminată înțelegând-o de la înger ucenițele Domnului, și lepădând tânguirea strămoșilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire..., al Martirului, vers 4.
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite mucenice Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Și acum..., al Născătoarei, același vers.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
Preotul face Încheierea.
La Utrenie
Îndată cântăreții încep să cânte pe melodia troparului versului de rând 4:
Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă ; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea Învierii cea luminată înțelegând-o de la înger ucenițele Domnului, și lepădând tânguirea strămoșilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire..., al Martirului, vers 4.
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu însuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite mucenice Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Și acum..., a Născătoarei, același vers.
Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.
După Ectenia mică, prima serie de Sedelne, vers 4.
Căutând la intrarea mormântului și nerăbdând strălucirea îngerului, mironosițele, cu cutremur s-au mirat, zicând: Au doar a fost furat Cel ce a deschis tâlharului raiul? Au doar s-a sculat Cel ce și mai înainte de patimă a vestit Învierea? Cu adevărat a înviat Hristos Dumnezeu, dăruind celor din iad viață și înviere.
Mărire…,
Cu sfatul Tău cel de bunăvoie crucea ai răbdat, Mântuitorule, și în mormânt nou oamenii cei muritori Te-au pus pe Tine, Cel ce cu cuvântul ai așezat marginile lumii. Pentru aceasta, vrăjmașul fiind înlănțuit, moartea cumplit s-a prădat și cei din iad toți au strigat Învierii Tale celei de viață purtătoare: Hristos a înviat, Dătătorul de viață, Cel ce rămâne în veci.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Spăimântatu-s-a Iosif, lucrarea cea mai presus de fire văzând; și a socotit cu mintea la ploaia cea de pe lână, la zămislirea ta cea mai presus de fire, de Dumnezeu Născătoare, la rugul cel nears în foc, la toiagul lui Aron ce a odrăslit; și mărturisind logodnicul și păzitorul tău preoților, a strigat: Fecioara naște și după naștere iarăși rămâne fecioară.
Ectenia mică, cu exclamațiunea:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi a doua serie de Sedelne, vers 4.
Înviat-ai din iad ca un nemuritor, Mântuitorule, și împreună ai ridicat lumea Ta întru Învierea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru; zdrobit-ai întru tărie puterea morții, arătat-ai, Îndurate, tuturor învierea. Pentru aceasta Te și mărim, Unule, Iubitorule de oameni.
Mărire…,
Dintru înălțimile cele de sus coborându-se Gavriil, și la piatră venind, unde era Piatra vieții, cu albe veșminte fiind îmbrăcat, a strigat celor ce plângeau: Încetați voi tânguirea cea cu plângere, cele ce aveți pururea bună dorire dimpreună, că Cel pe care il căutați a înviat cu adevărat. Pentru aceasta, spuneți Apostolilor că a înviat Domnul.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngerești de înfricoșătoarea taină a nașterii tale; cum Cel ce ține toate numai cu voia, în brațele tale ca un om se ține, și primește început Cel mai înainte de veci; cu lapte se hrănește Cel ce hrănește toată suflarea cu negrăită bunătate. Pe tine, ca pe Maica lui Dumnezeu, după adevăr, lăudându-te, te mărim.
Îndată, Binecuvântările Învierii.
În timpul cântării Binecuvântărilor Învierii, preotul cădește altarul și toată biserica.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale (Ps 118,12).
Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi amestecați, o ucenițelor? Grăit-a îngerul cel ce a strălucit la mormânt, către mironosițe; vedeți voi mormântul și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Foarte de dimineață mironosițele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeți, ci spuneți apostolilor Învierea.
Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Mironosițele femei, cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu cu cei morți? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.
Mărire…, a Treimii.
Închinămu-ne Tatălui și Fiului acestuia și Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.
Și acum…, a Născătoarei.
Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit și bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire Ție, Dumnezeule!
Urmează Ectenia mică, cu Exclamațiunea: Că s-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
După Ectenia mică, se citește Ipacoiul.
Mironosițele alergând, au vestit Apostolilor cele ce au fost mai înainte spuse despre Învierea Ta, Hristoase; că ai înviat ca un Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Treptele, vers 4.
Antifonul I.
Din tinerețile mele multe patimi se luptă cu mine, ci Însuți mă sprijinește și mă mântuiește, Mântuitorul meu.
Cei ce urâți Sionul, rușina-vă-va însuși Domnul; că așa veți fi uscați, precum iarba de foc.
Mărire…, Şi acum…,
Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază și prin curăție se înalță; se luminează întru Unimea Treimii, cu sfințenie de taină.
Antifonul II.
Strigat-am către Tine, Doamne, cu căldură, dintru adâncul sufletului meu; și să-mi fie mie spre auzire dumnezeieștile Tale urechi.
Tot cel ce și-a pus nădejdea în Domnul, mai presus este decât toți cei ce-l întristează.
Mărire…, Şi acum…
Prin Spiritul Sfânt izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura, spre rodire de viață.
Antifonul III.
Inima mea către Tine, Cuvântule, să se înalțe, și nimic nu mă va amăgi din frumusețile lumii, spre dorirea celor de jos.
Precum are cineva dragoste spre maica sa, spre Domnul mai cu fierbinte dragoste suntem datori.
Mărire…, Şi acum…,
Prin Sfântul Spirit este bogăția cunoștinței de Dumnezeu, a privirii la cele înalte și a înțelepciunii; că întru Dânsul toate poruncile Tatălui le descoperă Cuvântul.
Prohimen, vers 4.
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne mântuiește pe noi, pentru mărirea numelui Tău (Ps 43,28).
Stih: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit și părinții noștri ne-au spus nouă (Ps 43,1).
Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă și ne mântuiește pe noi, pentru mărirea numelui Tău.
Exclamaţiunea: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Cântăreții, pe versul 4:
Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,6)
Toată suflarea să laude pe Domnul!
Toată suflarea şi toată făptura să laude numele Domnului!
Lăudaţi pe Domnul din ceruri! (Ps 148,1).
Preotul citește Evanghelia Învierii: (Luca 24,12-35)
Preotul poate așeza Sfânta Evanghelie pe tetrapodul din mijlocul bisericii, pentru a fi sărutată de credincioși și cădește Evanghelia.
Cântăreții citesc sau cântă: Învierea lui Hristos… apoi, Psalmul 50:
Cântăreții, pe versul 2, propriu-zis :
Mărire…,
Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum…,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Îndurate, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Apoi, pe versul 6, propriu-zis :
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.
Stihira: Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viața veșnică și mare îndurare.
Preotul rostește Ectenia :
Mântuiește, Dumnezeule poporul Tău
Urmează cântarea Canonului.
Catavasia I
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Spiritul, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maice, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Catavasia III
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată sufletească, întăreşte-i în dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.
Sedealna Sfântului, antifon vers 4.
Părtinitor al dreptei credințe, purtător de biruință te-ai arătat, sfințite Pancrațiu, în ceruri, împreună cu cei fără de trup, înainte stând. Pentru aceasta roagă-te Domnului să ne mântuiască pe noi.
Mărire... Și acum..., a Născătoarei.
Primind rugăciunea de la noi, care scăpăm sub acoperământul tău, Preacurată Fecioară, nu înceta a te ruga către Fiul tău, să ne mântuim noi, robii tăi.
Catavasia IV
Sfatul cel neurmat şi dumnezeiesc al întrupării tale celei de sus şi din Fecioară, proorocul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!
Catavasia V
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta, că tu, Fecioară, neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.
Catavasia VI
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi această sărbătoare dumnezeiască şi cu totul cinstită a Maicii lui Dumnezeu, veniţi să înălţăm mâinile, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că Tu ești Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi, Condacul , vers 4.
Mântuitorul și Izbăvitorul meu din mormânt ca un Dumnezeu a ridicat din legături pe pământeni, și porțile iadului a zdrobit, și ca un Stăpân a înviat a treia.
Icos
Pe Hristos, Dătătorul de viață, Cel ce a înviat din morți a treia zi din mormânt, și porțile morții astăzi le-a sfărâmat cu puterea Sa, și iadul l-a omorât și acul morții 1-a tocit și pe Adam dimpreună cu Eva i-a slobozit, să-L lăudăm toți pământenii, cu mulțumită strigându-i cântare cu deadinsul. Că El însuși, ca un singur Dumnezeu puternic și Stăpân, a înviat a treia zi.
Catavasia VII
Înţelepţii lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, fără numai Ziditorului, iar îngrozirea focului bărbăteşte călcându-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi Doamne, eşti binecuvântat!
Catavasia VIII
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând, şi să-L preaînălţăm pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea o ridică să cânte Ţie: Lăudaţi pe Domnul toate făpturile Lui şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstindu-o să o mărim.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Stihurile (Cântarea Mariei: Lc 1,46-55):
Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
(Acest tropar se repetă după fiecare stih)
Că a căutat spre smerenia servitoarei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, Sfânt să fie numele Lui şi mila Lui, din neam în neam, spre cei ce se tem de El.
Făcut-a tărie cu braţul Său, Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Luat-a pe Israel, slujitorul Său, ca să-şi aducă aminte de mila Sa, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.
Apoi: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu îndură-te spre noi!
Catavasia IX
Tot neamul pământesc să salte, fiind luminat cu spiritul şi să serbeze firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită, Născătoare de Dumnezeu, pururea curată Fecioară.
Ectenia mică, cu Exclamațiunea:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Apoi Luminătorile, pe melodie specială.
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru (de două ori).
Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Viaţa şi Calea, Hristos, din morţi înviind, a călătorit împreună cu Cleopa şi cu Luca, de care a şi fost cunoscut în Emaus, la frângerea pâinii; ale căror suflete şi inimi erau arzând, când la grăia lor pe cale şi la tâlcuiau Scripturile ce erau pentru El. Cu care să strigăm: A înviat şi s-a arătat lui Petru.
Mărire..., a Sfântului Martir.
Petru te-a pus pe tine, mucenice, piatra credinței, temelie tare Bisericii; cu acela împreună și tu păzești turma ta nevătămată de cei ce se trag din Agar, părinte Pancrațiu.
Şi acum..., a Născătoarei.
Laud milostivirea Ta cea nemăsurată, Făcătorul meu; că pe Tine însuţi Te-ai micşorat, ca să porți și să mântuieşti firea omenească cea înrăutăţită; şi Dumnezeu fiind, ai răbdat din curată porunca lui Dumnezeu a Te face asemenea mie, şi a Te coborî până la iad, vrând să mă mântuieşti pe mine, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut, Stăpâne, preamilostive.
Îndată, pe versul 4, propriu-zis, se cântă Stihirile de Laudă, precedate de Stihurile lor.
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Se pun Stihirile pe 8, vers 4.
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).
Cel ce crucea și moartea ai suferit și ai înviat din morți, Atotputernice Doamne, mărim Învierea Ta.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Cu crucea Ta, Hristoase, din blestemul cel de demult ne-ai slobozit pe noi și cu moartea Ta pe diavolul care chinuia firea noastră l-ai surpat și întru Învierea Ta toate le-ai umplut de lumină. Pentru aceasta strigăm către Tine: Cel ce ai înviat din morți, Doamne, mărire Ție.
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Cu crucea Ta, Hristoase, Mântuitorule, povățuiește-ne pe noi la adevărul Tău și ne mântuiește de cursele vrăjmașului. Cel ce ai înviat din morți ridică-ne pe noi cei căzuți prin păcat, tinzând mâna Ta, iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile Sfinților Tăi.
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
Din sânurile Părintelui Tău nedespărțindu-Te, Unule-Născut, Cuvântul lui Dumnezeu, ai venit pe pământ din iubire de oameni, om făcându-Te fără schimbare, și cruce și moarte ai răbdat cu trupul, Cel ce ești fără de patimi cu dumnezeirea; și înviind din morți, nemurire ai dăruit neamului omenesc, ca un Atotputernic.
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Moarte ai luat cu trupul, iar nouă nemurire dându-ne, Mântuitorule; și în mormânt Te-ai sălășluit, ca să ne eliberezi pe noi din iad, împreună înviindu-ne cu Tine. Pătimit-ai ca un om, dar ai înviat ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm: Mărire Ție, Dătătorule de viață, Doamne, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6).
Pietrele s-au despicat, Mântuitorule, când s-a înfipt crucea Ta în locul Căpățânii. Portarii iadului s-au înfricoșat, când ai fost pus în mormânt ca un mort; pentru că, zdrobind puterea morții, tuturor celor morți nestricăciune le-ai dăruit cu Învierea Ta, Mântuitorule, Dătătorule de viață, Doamne, mărire Ție.
Stih: Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul nostru, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit (Ps 9,32).
Dorit-au femeile să vadă Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule. Venit-au, apucând înainte, Maria Magdalena, aflat-au piatra răsturnată de pe mormânt și pe înger șezând și grăind: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Înviat-a ca un Dumnezeu, ca să mântuiască toate.
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).
Unde este Isus pe Care ați gândit că-L veți păzi? Spuneți, iudeilor, unde este Acela, pe care L-ați pus în mormânt, pecetluind piatra? Dați pe Cel mort, voi care v-ați lepădat de Viață! Dați pe Cel îngropat, sau credeți Celui ce a înviat! Că, chiar de veți tăinui voi Învierea Domnului, pietrele vor striga, mai ales cea răsturnată de pe mormânt. Mare este mila Ta, mare este taina rânduielii Tale, Mântuitorul nostru, mărire Ție.
Mărire..., Stihira Evangheliei, vers 5.
O, preaînţelepte judecăţile Tale, Hristoase! Cum, lui Petru, prin giulgiurile singure ai dat a cunoaşte învierea Ta? Şi cu Luca şi cu Cleopa împreună călătorind şi vorbind, nu Te-ai descoperit îndată! Pentru aceasta, ai și fost mustrat, ca și cum ai fi fost singur în Ierusalim şi nu ai avea cunoştinţă despre cele petrecute în el până la sfârșit. Ci, ca Cel ce toate le tocmești spre folosul făpturii, şi prorociile cele despre Tine le-ai tâlcuit şi, când ai binecuvântat pâinea ai fost cunoscut de dânşii, ale căror inimi, şi mai înainte de aceasta, spre cunoaşterea Ta erau aprinse; care, iată, au vestit învierea Ta şi învăţăceilor adunaţi, prin care miluieşte-ne pe noi.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu, pe antifon vers 4.
Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că prin Cel ce s-a întrupat din tine iadul s-a zdrobit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând strigăm: Binecuvântat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!
Se deschid ușile Împărătești, se aprind toate luminile, iar preotul, îmbrăcat în toate ornatele, stând în fața Sfintei Mese, primind cădelnița și cădind, zice cu glas mare::
Mărire Ție, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.
Preotul cădește altarul și toată biserica.
Cântăreții: Doxologia mare.
Mărire întru cele de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, îţi mulţumim Ţie pentru mare mărirea Ta.
Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, unule născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.
Doamne, Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii: miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi Te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.
Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat şi noi întru Tine.
Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii: întru lumina Ta vom vedea Lumina.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Puterile cerurilor strigă Ție:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Cântăreții: troparul, vers 4:
Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm Celui ce a înviat din mormânt și Începătorului vieții noastre; că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dăruit nouă și mare milă.
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș