Chiar și noi, credincioși declarați, pierdem de multe ori din vedere esența mesajului creștin și semnificația lui. Rămânem de multe ori blocați pe părți din el, fie că e vorba de porunci și obligații, ori de definiții de credință, structuri ierarhice sau altele ca acestea. Evanghelia de astăzi ne readuce la realitate: sensul mântuirii este cuprins în ultima frază a rugăciunii lui Isus din fragmentul ascultat: “ca să fie deplină bucuria Mea în ei.” Dumnezeu dorește ca plinătatea bucuriei să sălășluiască în sufletele noastre. Vestea cea bună, adusă Maicii Sfinte de arhanghelul Gabriel începe astfel: “bucură-te Marie”. În momentul nașterii din Betleem, magii ajunși în fața pruncului din iesle, au aceeași trăire. Ne spune evanghelia că “s-au bucurat cu bucurie mare foarte“. Când Isus vorbește ucenicilor despre patimă și Înviere, vestește de asemenea trecerea de la tristețe la bucurie: “voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie”.
Liturghia preia acest dar evanghelic al bucuriei și îl transpune în rugaciune. Cuvintele pe care preotul le rostește în taină înainte de binecuvântarea finală sunt elocvente: “Plinirea Legii și a profeților Însuți fiind, Cristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai împlinit toată rânduiala părintească, umple de bucurie și de veselie inimile noastre totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.” Bucuria și veselia sunt semne ale liturghiei celebrate nu doar pe altar ci și în sufletele noastre.
Cât de încurajați suntem în a păstra bucuria în suflete, descoperind în evanghelia de astăzi că însuși Isus se roagă pentru noi! Împreună cu darul bucuriei, cel al comuniunii și al unității dintre noi, sunt semnele unei noi existențe. Cerându-le, trăindu-le, pregustăm încă de pe acum viața veșnică, în care darurile și viața noastră se vor împlini în Cel de la care vine tot darul desăvârșit!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 17,1-13
Acestea a vorbit Isus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu mărirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
