Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Copilul tău ar prefera să nu țipi

 
Copilul tău ar prefera să nu țipi
  • 17 Feb 2017
  • 3789

Oare există vreun părinte care nu a țipat niciodată la copilul lui? Oare există vreo mamă care nu a ridicat tonul atunci când copilul și-a șters mâinile murdare de sos de roșii pe sacoul ei bej? Oare există vreun tată care nu a început să urle atunci când și-a găsit laptopul decorat cu gem de zmeură? Și oare câți dintre acești părinți au țipat la copii fix în prima zi în care și-au propus să nu mai ridice tonul, orice s-ar întâmpla?

Știm că mulţi părinţi se îngrijorează că le pot face rău copiilor atunci când țipă la ei, dar, cu toate astea, ajung invariabil să ridice tonul la cei mici. În funcție de stilul familiei și de personalitatea copilului, țipatul îi face pe cei mici să fie neîncrezători sau temători, putând, astfel, să fie foarte dăunător.

Este foarte important să te gândeşti cât de des ţipi la copil, ce anume îi spui atunci când țipi şi ce alte evenimente se petrec în viaţa lui.


Care sunt nevoile copiilor?

Copiii au nevoie:

    să se simtă iubiţi;
    să se simtă în siguranţă;
    să se simtă apreciaţi;
    să simtă că cineva le poartă de grijă;
    să simtă că pot reuşi anumite lucruri;
    să poată fi de ajutor;
    să aibă şansa de a explora şi a experimenta lucruri noi.

Dacă îi vorbești unui copil într-un mod care afectează oricare din nevoile menţionate mai sus, dezvoltarea sa emoțională poate fi afectată.


Câte bordeie, atâtea obiceie

    Unele familii sunt gălăgioase. Este obişnuit ca, într-o familie în care se vorbeşte tare şi se ţipă, copiii să se obişnuiască cu zgomotul, iar şansele să fie afectaţi sunt mici. Este grav doar atunci când ţipetele sunt jignitoare sau menite să-i sperie pe cei mici.
    Uneori, copiii din aceste familii au probleme la şcoală, din cauză că nu ştiu să reacţioneze atunci când li se spune ceva pe un ton scăzut, calm.
    Dacă părinţii țipă la copii când sunt nervoşi, atunci cei mici percep furia din tonul adulților şi li se face frică.
    Dacă părinţii țipă unul la altul, copiii se pot speria pentru că nu se mai simt în siguranță.
    Dacă părinţii se critică unul pe celălalt de faţă cu copiii, pot pune în pericol încrederea celor mici în ei înşişi, întrucât fiecare părinte constituie o parte din ei.
    Dacă o familie este obişnuită să ridice tonul în aproape orice conversaţie, copiii nu au șansa să învețe cum să devină buni ascultători şi cum să acorde o şansă şi altora să vorbească.

Ce simt copiii când țipăm?

    Capacitatea copiilor de a face faţă la zgomote puternice şi strigăte diferă de la un caz la altul.
    Unii copii par să nu bage în seamă țipetele, iar alţii tresar când aud voci puternice şi sunt deranjaţi în mod evident de ele. Aceşti copii pot deveni anxioși dacă se ţipă mult în casă.
    Mulţi bebeluşi şi copii foarte mici se pot speria de strigăte, în special de cele ale bărbaţilor care au voci puternice şi adânci.
    Este important să analizezi reacţia copilului şi să nu continui comportamentul care îl sperie şi care îl face să se simtă nesigur.

Ce spunem când țipăm?

    Asemenea sentimentelor de furie care acompaniază uneori ţipatul, cele mai importante efecte asupra copiilor îl au cuvintele spuse.
    Orice acțiune care afectează în mod regulat stima de sine a copilului poate fi dăunătoare.
    Ar putea ajuta să te gândeşti la ceea ce simți, pentru a evita transmiterea mesajelor periculoase. De exemplu, mesajul “Am avut o zi groaznică şi am nevoie de o pauză” este mult mai puţin dăunător decât “Mereu îmi strici ziua!”
    Copiii, în special cei mici, se judecă pe ei înșiși în funcţie de opiniile părinţilor, aşa că orice vorbe critice pot fi dăunătoare.
    Cuvintele care ameninţă sentimentele de siguranţă ale copiilor sunt, de asemenea, nocive.

 



Sursa:totuldespremame.ro