Există posesii şi posesii. Unele se lasă cu urlete şi cu îmbrânceli. Altele se petrec într-o tăcere mormântală, fără mari semne, într-un camuflaj aproape perfect. Și de regulă sunt mai periculoase decât primele.
Sf. Evanghelist Matei, în lectura de astăzi, prezintă doi posedaţi. Așa cum în altă parte prezintă doi orbi. Fiindcă unul dintre cei doi, suntem noi, cei care citim Evanghelia. Matei încercă să ne spună că fiecare dintre noi suntem în evanghelie, că aceasta ne vorbeşte în mod personal.
E clar că avem cu toţii nevoie de exorcisme. Poate nu de cele solemne, constituite ca sacramentale în Biserică. Dar în mod cert cu toţii avem nevoie să ne eliberăm încontinuu de cel rău. Nu degeaba rugăciunea Tatăl nostru, lăsată nouă de Mântuitorul, se termină cu o astfel de invocaţie.
Botezul are aceeaşi semnificaţie: ne eliberăm de cel viclean şi îl urmăm pe Cristos. Dacă ne considerăm botezaţi, trebuie să ne trăim botezul în fiecare zi şi deci să întoarcem în fiecare zi spatele prinţului acestei lumi.
Posesia noastră ca oameni, începe cu păcatul lui Adam şi ea se poate rezuma la următorul lucru: o falsă imagine despre Dumnezeu. Acesta este jocul şarpelui. Îl prezintă pe Dumnezeu nu ca pe un Tată iubitor, care ne-a creat şi ne îngrijeşte, ci ca pe un Creator gelos, care este în concurenţă cu creatura lui. Iar Adam crede şarpelui mai mult decât Domnului. Aşa începe istoria noastră. Și din păcate aşa continuă. Este extrem de uşor pentru oricine să recitească în această cheie istoria lumii sau istoria personală. Poate în zilele noastre mai mult ca oricând omul se comportă ca şi cum Dumnezeu ar fi un concurent, un Creator ce încearcă să ne ia libertatea.
În sensul acesta am putem spune că întreaga Scriptură, în mod cu totul particular Noul Testament este nimic altceva decât un exorcism, fiindcă restabileşte adevărata imagine a lui Dumnezeu. În Isus descoperim chipul iubitor al Tatălui care din iubire pentru noi merge până la sacrificiul propriului Fiu.
Atunci când ne umplem de adevăratul chip al Tatălui, frica dispare, durerea dispare, angoasa morţii dispare, fiindcă realizăm că suntem şi că eram iubiţi dintru început cu o iubire infinită.
Dar chiar dacă am avut această minunată licărire de lumină cerească, să nu ne facem iluzii: lupta continuă. În fiecare zi, în fiecare clipă, cel rău va încerca în nenumărate feluri să ne insufle vechea imagine falsă.
De aceea zi de zi să ne încredintăm Maicii Sfinte, celei care cea dintâi a zdrobit capul şarpelui. Să ne oglindim în Sfânta Scriptură pentru a avea adevărata imagine despre noi şi despre Dumnezeu. Și în fiecare clipă să avem în inimă rugăciunea lăsată nouă de Isus: “şi ne mântuieşte de cel rău!”
PS Claudiu
Episcopul Curiei