Biserica îi atribuie titlul de fericită şi amintirea ei este cinstită la data de 4 ianuarie de către mănăstirile franciscane din localitatea Foligno-Umbria; poporul însă o numeşte sfântă. Angela, una dintre marile personalităţi mistice italiene, s-a născut în medievala cetate Foligno din părţile Umbriei, în anul 1248. În tinereţe, asemenea contemporanei ei, Margareta din Cortona, s-a complăcut într-o viaţă do uşurătate feminină, ducându-şi existenţa liniştită şi îndestulată într-o casă, nu luxoasă, dar convenabilă, alături de soţul şi copiii ei.
Nu au lipsit nici unele greşeli grave, culminând într-o serie de spovezi şi împărtăşanii sacrilege. Totuşi, la vârsta de 37 de ani, şi-a schimbat radical modul de viaţă. Greu lovită prin pierderea soţului şi a copiilor, în aceste împrejurări tragice, a dat dovadă de o tărie sufletească mai puţin obişnuită.
Era în anul 1285, când Sf. Francisc i se arată în vis şi o îndeamnă să pornească cu tot curajul pe calea desăvârşirii sufleteşti. Angela a intrat în Ordinul al Treilea Franciscan şi, în anul 1291, s-a legat în faţa lui Dumnezeu să păstreze cele trei voturi ale vieţii călugăreşti. A făcut apoi un pelerinaj la Assisi, pelerinaj ce avea să lase o urmă adâncă în sufletul său. În timpul acestei călătorii, Angela a trăit unele experienţe mistice, care au produs nedumerire şi entuziasm în acelaşi timp. Martor uimit al acestora a fost şi Fericitul Arnold din Foligno, rudă şi duhovnic al ei; temându-se ca să nu fie fenomene datorate sugestiilor diabolice, el a obligat-o să-i destăinuie şi să-i dicteze tot ceea ce simte şi se petrece în sufletul ei.
Datoria şi dorinţa de a cunoaşte adevărul în legătură cu trăirile profunde ale acestui suflet zguduit de harul divin au dat la lumină una dintre cele mai preţioase cărţi despre experienţele mistice ale unui suflet favorizat de Dumnezeu în mod cu totul deosebit. Autobiografia pe care fericita Angela o dicta în dialectul umbrian era tradusă imediat într-o latină scolastică limpede. În „treizeci de paşi”, Angela a cuprins tot ceea ce s-a petrecut în sufletul ei din momentul convertirii până în 1296, când manifestările mistice neobişnuite au devenit mai rare şi au lăsat loc altor activităţi spirituale, îndeosebi la ceea ce se numeşte „maternitatea spirituală”, care a strâns în jurul Angelei din Foligno un adevărat cenacol de suflete dornice de desăvârşire.
Acestora, fericita Angela le trimitea numeroase scrisori şi pentru folosul lor a redactat „îndrumări spre mântuire”. Spiritul de sărăcie, umilinţa, caritatea, pacea erau temele mari la care se referea ea adesea: „Cel mai mare bine al sufletului este pacea adevărată şi perfectă... Cine doreşte să aibă liniştea desăvârşită a sufletului să caute a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima, deoarece într-o astfel de inimă locuieşte Dumnezeu, care singur dă şi poate da pacea”. Magister- theologorum – „Învăţătoarea teologilor” - şi-a sfârşit viaţa pământească la Foligno, în anul 1309.
În limba italiană, Angela este corespondentul feminin al numelui Angelo – cuvânt provenind din latinescul Angelus, iar acesta, din grecescul anghelos, care înseamnă: trimis, mesager.
În perspectiva spirituală, putem considera că Angela înseamnă „trimisă de Dumnezeu cu o misiune deosebită”.
