† Cardinal Lucian
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți fii sufletești,
De Sărbătoarea Nașterii Domnului, frumusețea Evangheliei atinge inimile noastre într-un fel cu totul aparte. Dumnezeu Cel Mare și Puternic se face Prunc slab și neputincios, pentru ca noi să îndrăznim să Îl iubim; prunc fiind, vine să se încredințeze în mâinile noastre. Luând asupra Sa natura umană, Dumnezeu ne îmbracă din nou cu natura divină, aducând mântuire și eliberare pentru întreaga omenire.
“Quod non est assumptum, non est sanatum” ne spune Sf. Grigore de Nazianz. Toate au fost asumate, toate iertate, toate însănătoșite prin Întruparea Logosului Divin. Dumnezeu s-a făcut om cu adevărat, întru toate asemenea nouă, în afară de păcat. Păcatul strămoşesc nu l-a moştenit, fiindcă Întruparea „s-a făcut” de la Spiritul Sfânt şi din Maria, Fecioara Preacurată, cea plină de har. De aceea, firea noastră omenească, înnoită prin Întruparea Fiului, este chemată după exemplul Maicii Sfinte la o nouă Creație, la un nou început. Păcatul nu este nimic altceva decât răzvrătirea noastră la a fi asemenea cu Dumnezeu, tocmai când, paradoxal, ne doream mai mult ca oricând acest lucru în mod greșit, ascultând șuieratul șarpelui din Grădina Raiului. Făcându-se asemenea nouă, Mântuitorul ne arată în schimb adevărata cale, revelându-ne iubirea și îndurarea lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Parcurgând istoria poporului lui Israel, putem contempla o cale lungă prin care Dumnezeu se face cunoscut, se descoperă încetul cu încetul, se face prezent în mijlocul oamenilor, prin cuvinte și fapte concrete: trimite mijlocitori, precum Moise, Profeții si Judecătorii, care comunică poporului voința Sa și amintesc mereu cât este de exigent Legământul încheiat între popor și Dumnezeu. Împlinirea acestor făgăduințe o contemplăm la Sfânta Întrupare a Cuvântului. Acum Revelația ajunge la plinătate. În Isus din Nazaret, icoană a Tatălui, Creatorul coboară în chip real în mijlocul poporului Său, vine să cerceteze omenirea într-un mod care depășește orice așteptare: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (In 1,18).
Iubiți frați în Cristos,
Crăciunul ne aduce aminte de un Prunc înfășat și culcat în iesle, mic și neajutorat, născut într-o lume mare și întunecoasă precum peștera din icoane. Lângă El stă o Maică ce contemplă, luminată de o nespusă bucurie. În numele întregii omeniri Ea a oferit neprihănit lăcaș Împăratului Cerurilor. Stă de asemenea Iosif, visător ca înaintemergătorul său din Egiptul de altădată, ce lasă ca visele și îngerii să-i învingă dubiile din suflet. Stăm și noi, împreună cu ei, cântând: „Pe Fiul în al Său nume, Tatăl L-a trimis în lume…” și ne bucurăm împreună cu îngerii, păstorii și magii, pentru că acest Prunc plăpând din staul, Dumnezeul Cerurilor fiind, a vrut să vină la noi. Nu putem pătrunde pe deplin taina aceasta, putem doar contempla. Profetul Isaia ne spune: „Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre” (Isaia 55, 8-9). Aici stă de fapt minunea cea mare: acum, de Crăciun, Creatorul coboară din Cer, ia asupra Sa firea omenească și căile noastre se întâlnesc. Timpul și spațiul sunt covârșite de prezența Dumnezeului Puterilor Cerești, Om printre oameni. Nu mai există clipă sau loc în care El să nu fie prezent, iar prezența Lui face spațiu bucuriei, alungând teama: „Nu vă temeţi, căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut astăzi Mântuitorul, Care este Cristos Domnul” (Luca 2, 10 – 11).
Din păcate, cu ocazia Praznicului Nașterii Mântuitorului, nu ne amintim doar de lucruri frumoase. Ne amintim și de faptul că pentru Isus, Maria și Iosif, ușile locuitorilor din Betleem sunt încuiate. În mod inevitabil apare întrebarea: cum ar sta oare lucrurile dacă Sfânta Familie ar căuta lăcaș, bătând la ușa casei noastre, astăzi în anul 2016? Ce se întâmplă atunci când bate Isus la ușile societăților noastre, ce se întâmplă atunci când bate la ușa Europei și a lumii de astăzi? „La ai săi a venit și ai săi nu L-au primit” (In 1,11). Are oare astăzi Dumnezeu un loc în viața și în gândirea noastră, într-o lume „inteligentă” în care, pentru a fi considerată „serioasă”, gândirea trebuie să excludă „ipoteza Dumnezeu”? Îi contemplăm astăzi pe păstori spunându-și unul altuia: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (cf. Lc 2,15). O sfântă curiozitate îi impinge să-L vadă în iesle pe acest Prunc, vestit de îngeri ca Mesia cel mult-așteptat. De ce nu ne-am lăsa și noi cuprinși de curiozitatea de a-L vedea mai de aproape pe Prunc?
Dragi credincioși,
Ne descoperim de multe ori atât de plini de noi înșine, încât Dumnezeu nu mai are loc. Atât de plini de urgențele și prioritățile noastre moderne, încât cei de lângă noi rămân afară. Crăciunul vine să ne provoace tocmai în modul nostru de a vedea lumea și pe noi înșine. Nașterea Domnului ne cere să ne convertim simțirile, dar și inteligența, voința și rațiunea, până la a reevalua raportul nostru cu realitatea. Privind la Pruncul plăpând din ieslea Betleemului, suntem chemați să descoperim că El este prezent și viu în lumea în care trăim, și să începem, poate pentru prima dată, să-I percepem prezenta la ușa vieții noastre. Să îl rugăm de aceea pe Domnul pentru ca sfânta curiozitate și intima bucurie a păstorilor să ne atingă și pe noi în ziua de Crăciun. Să mergem și noi, în spirit, grăbiți, la Betleem! Ca să-L putem găsi și vedea pe Pruncul cel culcat în iesle, pe urmele magilor și a păstorilor, va trebui să ne plecăm nu doar genunchii, ci și inimile, exclamând: „Taină străină văd şi preamărită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Cristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl preamărim!”.
Dimpreună cu Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preasfinția Sa Claudiu, Vă dorim din inimă sărbători sfinte și binecuvântate, care să Vă apropie și mai mult de Isus, Cel care vine.
Cu arhierești binecuvântări,
† Cardinal Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major
