Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

NOVENA SFINTEI TEREZA A PRUNCULUI LUI ISUS

 
NOVENA SFINTEI TEREZA A PRUNCULUI LUI ISUS
  • 01 Oct 2016
  • 6646

NOVENA SFINTEI TEREZA DE LISIEUX

Ziua intai
Sfanta Tereza, cereasca floare, inrourata de roua harului si a iubirii dumnezeiesti, care te-a facut mai curata si mai stralucitoare decat cel mai scump cristal pamantesc si mai frumoasa decat cea mai frumoasa floare de mai, la tine alerg, oferindu-ti novena pe care o incep astazi in cinstea ta. Adu-ti aminte de fagaduinta facuta cand erai pe pamant, ca: "dupa moarte, ma voi cobori pe pamant ca sa invat sufletele sa iubeasca pe Dumnezeu cum L-am iubit eu". Coboara-te si la mine si ma invata sa iubesc pe Dumnezeu, sa ma lepad de tot ce nu e placut lui si sa traiesc numai pentru el. Fii povatuitoarea mea pe drumul iubirii lui Dumnezeu, pe drumul mantuirii. Fie-ti mila de mine si mijloceste-mi darul... (aici se aminteste scopul pentru care se face novena) pentru care te rog din adancul inimii mele.
Doamne, Isuse Cristoase, care ai zis ca: "De nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor", ajuta-ma ca sa urmez pilda vietii sfintei Tereza, traind de aici incolo o viata curata, simpla si evlavioasa, spre mai mare marirea ta, invrednicindu-ma a fi partas imparatiei tale. Amin.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a doua
Sfanta Tereza, floare a iubirii dumnezeiesti, podoaba a gradinii Raiului, pilda a smereniei si a curatiei inimii, iti multumesc pentru invatatura pe care mi-o dai prin viata ta. Fierbinte te rog sa ma ajuti ca sa izgonesc din inima mea toata desertaciunea, toata trufia, toata pizma si rautatea, pentru ca in locul lor sa salasluiasca blandetea, umilinta si acea iubire divina, care a inflacarat ingereasca ta inima. Ajuta-ma sa iubesc pe Dumnezeu si, din iubire catre el, sa iubesc pe aproapele meu. Sfanta Tereza, mucenica a sfintei iubiri, fa ca sa se aprinda si in inima mea focul dragostei dumnezeiesti si mijloceste-mi darul pentru care alerg acum la sprijinul tau.
Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai destainuit sfintei Tereza marea taina a iubirii, pentru vredniciile si rugaciunile ei, fa ca sa te iubesc si eu si, din dragoste catre tine, sa ma indrept si sa suport cu crestineasca rabdare toate greutatile acestei vieti.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a treia
Sfanta Tereza, dumnezeiasca floare, crin al vietii sufletesti, fecioara inteleapta, la tine alerg in clipa aceasta, cu deplina incredere, rugandu-te, din adancul inimii mele, ca sa-mi mijlocesti darul Duhului Sfant de a ma curati de orice inclinare, obisnuinta si patima rea si de a trai de aici incolo o viata sufleteasca urmand poruncile dumnezeiescului Mantuitor si indemnurile Duhului Sfant. Arata-ti iubirea si fata de mine si ma ajuta ca sa caut in toate lucrurile si faptele mele numai voia si marirea lui Dumnezeu. Fii ocrotitoarea mea si, ca semn al ocrotirii tale, mijloceste-mi darul pentru care cer sprijinul tau.
Doamne, Isuse Cristoase, Dumnezeul meu cel preabun si preamilostiv, pentru rugaciunile sfintei Tereza, care si-a petrecut viata in cea mai deplina nevinovatie, pentru vredniciile ei, te rog invredniceste-ma ca in curatie si nevinovatie sa-mi petrec viata mea.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a patra
Mica floare, sfanta Tereza, care sub razele soarelui iubirii dumnezeiesti ai inflorit si ai raspandit mireasma sfinteniei si a iubirii dumnezeiesti, ajuta-ma ca prin mijlocirea rugaciunilor tale sa devin si eu o floare in gradina lui Dumnezeu, ridicandu-ma din intunericul pacatului, unde am fost doborat de vantul patimilor si al relelor mele porniri si inclinari. Castiga-mi harul ca de aici incolo sa sporesc in virtuti si in fapte bune, ducand o viata placuta lui Dumnezeu. Aminteste-ti de fagaduinta facuta, cat ai fost pe pamant, ca vei face sa cada asupra cinstitorilor tai o ploaie de trandafiri. Lasa sa cada si asupra mea aceasta ploaie a harului ceresc, fagaduindu-ti ca, de aici incolo, ma voi numara si eu in randul celor ce te cinstesc. Ajuta-mi sa dobandesc, prin mijlocirea ta, darul pe care il nadajduiesc prin aceasta novena.
Doamne, Isuse Cristoase, Dumnezeul meu, Dumnezeul iubirii si indurarilor, ajuta-ma ca sa pot urma si eu calea cea mica a sfinteniei, care ne-a deschis-o sfanta Tereza a Pruncului Isus.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a cincea
Sfanta Tereza, floare pe stanca virtutii umilintei, careia Dumnezeu ti-a destainuit taina smereniei. Tu ai vrut sa ramai totdeauna mica, pentru ca, in copilareasca ta nevinovatie, sa te invrednicesti cu atat mai mult de iubirea si bunatatea lui Dumnezeu. Tu te-ai bucurat si ai multumit lui Dumnezeu, pentru ca oamenii te socoteau slaba si mica, stiind ca cei mici si slabi nu se osandesc. Tu, care te-ai ridicat la cer prin smerenie, dobandeste-mi darul ca sa alung din inima mea toata mandria, toata trufia, desertaciunea si sa-mi cunosc slabiciunile si netrebnicia mea, pentru ca de aici incolo, cunoscandu-mi nimicnicia, sa traiesc in umilinta si nevinovatie. Ajuta-ma ca sa ma invrednicesc de darul pentru care alerg la sprijinul tau.
Doamne, Isuse Cristoase, Dumnezeul meu, care inalti pe cei umiliti si umilesti pe cei mandri, ajuta-ma sa-mi curatesc inima de toate buruienile desertaciunilor, ca urmand pilda sfintei Tereza sa-ti slujesc tie in umilinta si nevinovatie.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a sasea
Sfanta Tereza, mic apostol al iubirii si al smereniei, pe care Dumnezeu te-a trimis noua ca sa ne arati calea cea mica a fericirii ceresti, care te-a condus pe tine la culmile sfinteniei, fa sa picure, din inaltimile cerului, si in inima mea, mirul milostivirii dumnezeiesti, care sa ma vindece si sa ma trezeasca la o noua viata sufleteasca. Fa sa se reverse in inima mea increderea in nemarginita indurare dumnezeiasca. Ajuta-ma sa dobandesc ravna in implinirea datoriilor mele sufletesti si rabdare in suportarea greutatilor pamantesti si a durerilor trupesti, iar ca semn al ocrotirii tale, mijloceste-mi darul pentru care ma rog in aceste noua zile.
Doamne, Isuse Cristoase, rascumparatorul meu, prin mijlocirea sfintei Tereza, care prin umilinta si simplitate s-a inaltat la culmile sfinteniei, invredniceste-ma sa urmez si eu calea, atat de placuta tie, a smereniei si a nevinovatiei.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a saptea
Sfanta Tereza, floare a smereniei si a nevinovatiei, care ai urmat cu sfintenie pilda umilintei lui Isus si a Preacuratei Fecioare Maria, ajuta-ma sa sting in inima mea focul patimilor si al ispitelor, spre a o curati si impodobi cu virtutile curatiei, umilintei si iubirii dumnezeiesti. Invata-ma sa iubesc smerenia si suferinta, sa port cu resemnare crucea acestei vieti. Tu ai inteles si ai implinit cuvintele Mantuitorului: "Cine vrea sa-mi fie ucenic, sa-si ia crucea pe umeri si sa-mi urmeze". Fa ca si eu sa ma invrednicesc a purta, cu crestineasca rabdare, orice cruce imi va trimite Dumnezeu si sa o primesc ca un semn al iubirii sale fata de mine. Fii invatatoarea mea in scoala virtutilor si, ca semn al ocrotirii tale, mijloceste-mi darul pentru care ma rog in aceste noua zile.
Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, care din iubire pentru mine ai suferit batjocuri, ocari si durerile rastignirii, fa ca sa imbratisez crucea ta si sa inteleg durerea care ai suferit-o pentru mine pe Golgota, trezind in sufletul meu durere pentru pacatele mele. Fa sa ma scarbesc de mine si sa te iubesc pe tine mai presus de toate.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a opta
Sfanta Tereza, gingasa floare a copilariei sufletesti, care prin pilda vietii tale ne-ai invatat ca Dumnezeu nu cere de la noi jertfe mai mari decat sinceritatea, smerenia, rabdarea, blandetea si iubirea, ajuta-ma sa ma intorc si eu la calea nevinovatiei copilaresti si sa dobandesc darul acestor virtuti, care sa ma insoteasca pana la mormant. Fa ca vointa mea sa o port inaintea lui ca un copil ascultator fata de parintele sau iubitor si iubit. Mijloceste-mi, dumnezeiescule Mantuitor, gratia unei depline intoarceri si darul pentru care ma rog in aceste zile.
Isuse preabune, primeste-ma iarasi in bratele iubirii tale dumnezeiesti si nu ma lasa ca sa ma abat vreodata de la calea ta. Te iubesc, o, bunatate nemarginita, si vreau sa te iubesc in vesnicie. Fa sa am pururea inaintea ochilor mei jertfa iubirii tale, crucea ta, mantuirea mea.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Ziua a noua
Sfanta Tereza, floare a desavarsirii crestinesti, inaintea ta vin cu umilinta si cu inima indurerata, si coplesit de rusine recunosc ca, in urma vietii mele de pana aici, port cu nevrednicie numele de crestin. Prin mijlocirea ta si prin pilda vietii tale, vreau sa-mi indrept viata, sa devin un fiu vrednic al sfintei Biserici a lui Cristos, sa-i pazesc cu sfintenie poruncile, sa-i cinstesc tainele si sa-i urmez invataturile. Ingeresc apostol al iubirii si al nevinovatiei, mijloceste-mi de la Mantuitorul darul de a ma intoarce si de a fi un pom rodnic in gradina sa.
Doamne, Isuse Cristoase, Dumnezeul iubirii si al induratorilor, cu adanca umilinta cad inaintea ta si te rog sa ma invrednicesti de darul pentru care mi-am ales ca mijlocitoare pe sfanta Tereza a Pruncului Isus si, odata cu dobandirea acestui dar, sa ma ajuti sa incep o viata noua, dupa pilda ingerestii mele mijlocitoare. Amin.
De trei ori: Tatal nostru... Bucura-te, Marie... Slava Tatalui...
Sfanta Tereza, roaga-te pentru noi!

Cateva deprinderi sufletesti in timpul novenei
Ziua intai: Sa asculti o sfanta Liturghie sau, daca nu poti, sa fii macar cu sufletul de fata la o sfanta Liturghie.
Ziua a doua: Sa dai pomana sau sa faci o alta milostenie intr-un scop bun.
Ziua a treia: E bine sa tii post, macar pana la pranz. Sa zici de trei ori Tatal nostru si Bucura-te, Marie, in cinstea sfintei Tereza.
Ziua a patra: Roaga-te sfintei Familii (Isus, Maria, Iosif) ca sa te invredniceasca de o moarte buna, adica in ceasul mortii tale sa fii impacat cu Dumnezeu.
Ziua a cincea: La sfarsitul rugaciunilor ce le faci in aceasta zi, sa zici: "Doamne, fie voia Ta".
Ziua a sasea: Gandeste-te de mai multe ori pe zi la cuvintele lui Isus: "Ce-i foloseste omului de-ar dobandi lumea toata, iar sufletul sau isi va pierde" (Mt 16,26). Cauta sa tragi folos din aceasta dumnezeiasca invatatura.
Ziua a saptea: Pune paza gurii tale, ca sa nu vorbesti nimic rau despre aproapele tau. Cauta sa te impaci cu cei cu care esti in cearta si dusmanie. Fa un bine cat de mic celui care te-a suparat sau te-a vatamat in vreun chip. Cu un cuvant, iarta, ca sa fii iertat si tu.
Ziua a opta: Gandeste-te de mai multe ori peste zi la multimea pacatelor tale. Cere spirit de pocainta si zi de mai multe ori: Isuse, fii milostiv cu mine, pacatosul.
Ziua a noua: Roaga-te pentru intoarcerea pacatosilor.
In timpul novenei trebuie sa faci o spovada buna, cu inima umilita si cu adanca parere de rau pentru pacate, fagaduind lui Dumnezeu intoarcere si o viata mai buna, mai curata, si sa te impartasesti primind pe Mantuitorul Isus Cristos in inima ta cu toata evlavia si curatia cuvenita. Spovada si impartasania se pot face in oricare din cele noua zile.



Sursa:www.novena.ro

Știri din aceeași categorie