Faceți-vă o regulă de viață: spuneți adevărul chiar și atunci când v-ar putea face rău. Dacă vă temeți de rezultate, vorbiți ca și cum nu ar fi așa. Dumnezeu va fi onorat, Biserica și lumea vor fi servite, iar voi, în ceea ce vă privește, vă veți simți mai bine. Este posibil să aveți mai puțini prieteni și mai mulți dușmani, dar acest lucru i s-a întâmplat și lui Isus.
Spun acest lucru privind într-o oglindă. Mă gândesc cu rușine la unele momente în care cineva din jurul meu și-a bătut joc de credință și de Biserică, iar eu nu am spus nimic. Tăcerea era mai ușoară decât intrarea într-o discuție incomodă în care, probabil, oricine mi s-ar fi opus, plin de mânia secularizată față de neștiutor și de bucuria leului care intră în arenă pentru a găsi încătușat în mijloc un creștin bucălat.
Ca și catolici într-o lume secularizată, nu avem de ales. Dacă noi nu mărturisim adevărurile pe care Biserica le cunoaște, nimeni nu o va face.
Există un pericol moral prin a nu spune ceea ce gândim. Avem o datorie specială și o vocație de a spune adevărul. Bineînțeles că toată lumea are datoria de a onora adevărul în cel mai bun mod posibil, dar datoria noastră, având în vedere cine suntem, este mult mai urgentă. Trebuie să ne apărăm întotdeauna credința de atacuri, pentru că alții nu întotdeauna vor crede că suntem rușinoși sau plini de tact.
O singură voce poate să pornească un dialog. Spuneți adevărul chiar și atunci când v-ar putea face rău. Gândiți-vă la faptul că un singur catolic care vorbește ar putea să-i împingă și pe alții să vorbească și să-i ajute să vadă ceea ce până în prezent nu au văzut.
Traducere: Liviu Ursu
