În audiența acordată vineri, 16 septembrie 2016, la sediul Palatului Mitropolitan din Blaj, Delegației AGRU Național – formată din reprezentanți ai AGRU din cele șase Eparhii ale Bisericii Române Unite cu Roma – Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan a binecuvântat, în prezența PS Claudiu Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, noul Consiliu Director al AGRU, care va coordona activitatea laicatului greco-catolic în următorii trei ani (2017-2019).
Întâlnirea reprezentanților AGRU cu Păstorul Bisericii Greco-Catolice a dat prilejul unui dialog extrem de util, situându-se chiar înaintea întâlnirii anuale AGRU din 23 și 24 septembrie 2016 de la Satu Mare, întâlnire care are ca temă „Rolul laicului în Biserică”.
Prin activitatea sa de dinainte de 1948 – dar și după 1989, AGRU a propus credincioșilor greco-catolici o cultură a Evangheliei prin reînvățarea voluntariatului și a sprijinului pe care-l acordă necondiționat acțiunilor Bisericii Române Unite cu Roma, întrucât „Credincioșii laici, împreună cu preoții, călugării și călugărițele, formează poporul unic al lui Dumnezeu și trupul lui Cristos” (Christifideles Laici 28) și au datoria de angajare apostolică.
De asemenea, AGRU – asociație de inspirație religioasă – este membru al Acțiunii Catolice din România, al SIESC (organizația europeană a profesorilor catolici), al ELF (forumul laicilor europeni), precum și membru corespondent al Pax Romana.
În viziunea AGRU, mărturia creștină se dă prin viața personală a fiecărui membru, iar apartenența la Biserică se poate antrena prin crearea unor prilejuri de întâlnire, a unor proiecte comune care să contribuie la cunoașterea reciprocă și la prosperitatea Bisericii Române Unite cu Roma.
Călin Diaconu,
Președinte AGRU Național