Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

SEMNELE IUBIRII: Meditația PS Claudiu la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (AUDIO)

 
SEMNELE IUBIRII: Meditația PS Claudiu la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (AUDIO)
  • 10 Sep 2016
  • 4211

Evanghelia de astăzi este parte a dialogului pe care Isus îl are cu Nicodim despre necesitatea unei a doua nașterii, una spirituală, pentru a putea intra în Împărăția Cerurilor. Acest venerabil membru al Sinedriului are doar Legea la dispoziție, de aceea este departe de a reuși să înțeleagă sensul cuvintelor Mântuitorului. Sfânta Scriptură ne spune că Nicodim vine noaptea să-l vadă pe Isus. Valența simbolică a acestor cuvinte ne descoperă o realitate spirituală, o noapte care bântuie toți oamenii atunci când sunt departe de Dumnezeu, adevărata lumină a acestei lumi. Aceeași realitate o găsim descrisă în evanghelia de la Matei: “poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit". Neavând ochii obișnuiți cu lumina, nici Nicodim și nici noi nu reușim să percepem cu adevărat realitatea imensei iubiri care ne înconjoară: un Dumnezeu ce se coboară în mijlocul nostru, alege să moară din iubire pentru noi și pentru a noastră mântuire. Un Dumnezeu care nu vine pentru a ne judeca, ci pentru a ne salva din mrejele păcatului și a morții. Acesta este misterul Crucii pentru care duminica de astăzi ne pregătește. Un mister de mântuire ce constituie centrul vieții noastre creștine. Un semn ridicat în fața tuturor în care iubirea lui Dumnezeu ni se revelează pe deplin: aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Două mari sărbatori străjuiesc Anul Bisericesc ce a început la 1 septembrie, dovedind importanța pe care Biserica le-o atribuie: sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci. Chipul Maicii Sfinte și semnul Sfintei Cruci, profund legate între ele, revelează ceea ce noi putem cuprinde din misterul Preasfintei Treimi: dragostea lui Dumnezeu Tatăl, harul Domnului nostru Isus Cristos și împărtășirea Sfântului Spirit. Semne ale adevăratei Biserici și ale adevăraților creștini, Sfânta Treime, Maica Sfântă și Sfânta Cruce să rămână pururi prezente în sufletul nostru.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

 

Ev Io 3,13-17

Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.