De Manuel Nin
Ziua de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, stabilită pentru 1 septembrie de papa Francisc, coincide în tradiţia liturgică bizantină cu începutul anului bisericesc. Este luna ultimelor recolte şi a începutului pregătirii pentru un nou ciclu al vegetaţiei, deci un moment propice pentru a-i mulţimi lui Dumnezeu pentru providenţa faţă de toată creaţie şi mai ales pentru opera răscumpărării în Cristos, întrupându-se pentru a duce la unitate şi a-i reconcilia pe oameni în el însuşi. În aceeaşi zi se celebrează sărbătoarea sfântului Simeon Stilitul, care a trăit în Siria în secolul al V-lea ca monah şi singuratic pe o stâncă.
În textele liturgice se scoate în evidenţă cum lauda creaţiei întregi provine din pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos, mister care reînnoieşte omul şi creaţia: "Tu cu voinţa ta faci toate lucrurile şi le transformi şi cu pătimirea ta schimbi umbra morţii în viaţă veşnică, o, Cuvânt al lui Dumnezeu, pe noi toţi, lucrările tale, neîncetat ca Domn te celebrăm şi te preaînălţăm în toţi vecii. Din coasta ta străpunsă picăturile din izvorul divin al sângelui tău dătător de viaţă, o, Cristoase, picurând pe pământ conform economiei ai replăsmuit pe cei născuţi din pământ".
În sânul Mariei, aproape nou paradis şi nou cuptor, omul este replăsmuit şi recreat în Cristos: "Noi credincioşii te contemplăm, o, Născătoare de Dumnezeu, ca un cuptor spiritual: aşa cum i-a salvat pe cei trei tineri, tot aşa cel care este preaînălţat m-a replăsmuit în întregime pe mine, omul, în sânul tău, el, Dumnezeul părinţilor". Şi creaţia însăşi participă cu omenirea la misterul răscumpărării: fiind despicat vălul templului în faţa crucii lui Cristos, soarele se întunecă şi se învăluie în întuneric prin pătimirea sa până când mormântul său străluceşte: "Mormântul tău, izvor al învierii noastre, o, Cristoase, s-a revelat aducător de viaţă, mai frumos decât paradisul, mai strălucitor decât orice pat regal".
Misterul întrupării, "coborârea lui Dumnezeu" cântată de liturgia bizantină, este cauza şi izvorul laudei îngerilor şi a tinerilor în cuptorul, imagine a omenirii şi a întregii creaţii: "Glorioasa umilire, bogăţia divină a sărăciei tale, o, Cristoase, îi amuţeşte pe îngerii care te văd pironit pe cruce. Focului i-a fost frică într-o zi în Babilon în faţa coborârii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, tinerii, ca şi cum ar dansa pe o pajişte, psalmodiază: Binecuvântat eşti, o, Dumnezeule, Dumnezeul părinţilor noştri".
În liturgie, începutul anului apare ca o nouă creaţie şi este scoasă în evidenţă figura lui Cristos Creator. Pentru aceasta, binecuvântarea sa asupra noului an este văzută ca acţiunea mâinii sale creatoare şi grijulii asupra lumii şi asupra Bisericii: "Tu care ai creat universul cu înţelepciune, Cuvânt al Tatălui care eşti înainte de veacuri şi ai format toată creaţia cu cuvântul tău atotputernic, binecuvântează coroana anului cu bunăvoinţa ta prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu şi a tuturor sfinţilor". Unele texte sunt ecou al unui text din evanghelia lui Luca (4,16-22) şi introduc tema lui Cristos învăţător al Bisericii sale: "Tu care odinioară pe muntele Sinai ai scris tablele Legii, tu însuţi, în trup, ai primit la Nazaret o carte profetică de citit, o, Cristoase Dumnezeule, şi deschizând-o învăţai popoarele că în tine s-a împlinit Scriptura. Învăţând rugăciunea de la învăţătura divină dată nouă de Cristos însuşi, strigăm în fiecare zi către Creator: Tatăl nostru, care locuieşti în ceruri, dă-ne nouă astăzi pâine cea de toate zilele, fără a ţine cont de păcatele noastre".
În sfârşit, în rugăciune se invocă ocrotirea Domnului asupra întregii creaţii: "Tu, rege, tu care eşti şi rămâi în veci fără sfârşit, primeşte rugăciunea păcătoşilor care cer mântuire, şi dăruieşte, o, prieten al oamenilor, fertilitate pământului tău, dăruind vreme temperată, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Făcător al întregii creaţii, care ai pus în puterea ta timpuri şi momente, binecuvântează coroana anului cu bunăvoinţa ta, Doamne, păstrându-ne în pace".
(După L'Osservatore Romano)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
