(Duminica Vindecării celor doi orbi)
Întreaga noastră viață este un continuu drum de iluminare. Pas cu pas, pe calea credinței, la lumina Cuvântului lui Dumnezeu, ochii noștri se deschid tot mai mult înspre adevărata realitate. Pe de altă parte, am putea să ne întrebăm și noi ca și fariseii: suntem oare orbi? Ne răspunde Evanghelia și ne vădește astfel în multe privințe. Suntem orbi atunci când ne uităm în oglindă și nu vedem fii ai lui Dumnezeu. Suntem orbi atunci când îi privim pe cei din jurul nostru și nu vedem frați. Suntem orbi atunci când un deget ne arată cerul și noi vedem doar degetul.
De-a lungul existenței noastre, drumul ne este precum a celor doi orbi din evanghelie: mergând pe urmele lui Isus implorăm cu credință îndurarea Lui și lumina Lui. Momentul cheie și care, de ce să nu recunoaștem ne sperie, este cel în care Mântuitorul ne întrebă: “crezi că pot face ceea ce-mi ceri?” Și deasemenea cel în care responsabilitatea pare să cadă pe umerii noștri: “fie ție după credința ta!”
Este clar că Dumnezeu nu dăruiește în mod discreționar. Cu toții avem larg deschise porțile vindecării, ale iertării, ale mântuirii. Depinde în schimb de noi cât de mult deschidem porțile sufletului nostru pentru a primi darurile Domnului. Există oameni ca orbii de astăzi care par să vadă mult mai mult decât ceilalți și de aceea deschid larg sufletul lor în fața lui Isus. Oameni ca sutașul ce mijloceste pentru sluga sa, ce deasemenea se lasă purtați de credință pe cele mai înalte piscuri ale îndurării lui Dumnezeu. Pentru astfel de oameni totul este cu putință.
Există însă alții pentru care “fie ție după credința ta” este o adevărată condamnare. Așa sunt cei din Nazaret, care nu văd minunile Domnului din cauza necredinței lor sau cei din casa lui Iair, care râd de Isus atunci când acesta spune: “copila nu a murit, ci doarme”. Râdem și noi câteodată. Precum Sara, soția lui Avram la vestea nașterii de prunc, râdem fiindcă nu vedem lumea așa cum e ea cu adevărat, așa cum ne-o arată Cel care a creat-o. Râdem fiindcă suntem orbi.
Credința și lumina se împletesc în viața noastră. Împreună cu Maica Sfântă să rostim cu credință: “fie mie după cuvântul Tău”, pentru ca viața noastră să se umple de lumina cuvântului lui Dumnezeu: “după credința voastră fie vouă”!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 9,27-35
Plecând Isus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Isus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Isus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.
