Inima acestui popor s-a împietrit și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei… Vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii (Mt. 10,14-16). Tonalitatea evangheliilor citite la Liturghie în zilele trecute pare destul de severă. Severitatea cuvântului din Scriptură reprezintă însă un răspuns dat confuziei în care am ajuns să trăim.
Omul nostru de azi e definit la nivel comportamental printr-o relativizare a regulilor, a manierelor și a politeții. Dacă multe din problemele de altă dată se rezolvau prin referința la sensul interior al unei discipline (a fi discipol, ucenic), într-o societate confuză ca a noastră, nu știi de unde să începi pentru a susține puțină decență. Majoritatea pare să se resemneze sub efectele manipulării ideologiei bunului plac. Or încurcarea planurilor, într-o zonă scrisă altădată de luciditate, este semnul evident al confuziei inimii. Și veți fi urâți de toți pentru numele meu; dar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui (Mt. 10,22).
Simțul disciplinei n-are nimic de-a face cu interese trecătoare, dar nici cu mofturi de domnișoară de pension din înalta societate. A frecventa, de pildă, locuri cu reputație dubioasă era, odată, considerat periculos. Nu pentru că Dumnezeu n-ar putea face minuni de a schimba răutatea în bunătate, ci fiindcă este o chestiune de probitate morală. De aceea, vorba veche „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești” nu este o simplă teamă reverențioasă, inspirată de prudență. Altfel spus, numai dacă e recunoscută prezența divină în ecuația nestatorniciei umane, se poate întrevedea buna judecată a realității.
A face totul „din” și „cu” rațiune, dar fără gândul la Dumnezeu, devine o idolatrie a rațiunii oarbe. E o veritabilă psihoză care se întoarce împotriva omului însuși, fiindcă etica nu există fără morală! Fără interioritate sau repere morale și răul se poate justifica rațional. Într-un timp confuz, e clar că otrăvirea minții este o experiență evidentă a Răului. Este, însă, din păcate și pista sa ideală pentru a folosi și a recruta fideli din partea Binelui. Diavolul știe că persoanele frustrate pot lucra cu ușurință în favoarea sa. Frustrarea e acel sentiment subiectiv de nedreptățire: te crezi cineva, iar alții nu-ți recunosc valoarea sau zbuciumul. Răul nu numai că se servește de acest soi de oameni, răniți și confuzi, dar reușește să-i instrumentalizeze de minune tocmai prin forța amorului lor propriu. În ce scop? Pentru a împuțina binele și a da curs unui răul plenar care are forța de a lovi în speranță. Altfel spus, oameni care slujesc aparent un țel curat, nefiind „folosiți” după așteptările lor, ajung să amplifice Răul însuși.
*
Nu timpul e confuz, sunt confuze mințile. Acest adevăr Isus îl spune astfel ucenicilor: Feriți-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriilor și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători și la regi veți fi duși pentru mine, spre mărturie lor și păgânilor (Mt. 10,17-18). Dacă asasinatul prin minciună a ajuns proporții mondiale, pervertirea sufletului continuă prin subtilitatea frustrării. De ce? Ca și cei ce se străduiesc să facă binele, ajunși în clipe de slăbiciune, de descurajare sau ezitare, gâdilându-li-se neîmplinirile, să devină vulnerabili. Iată, deci, otrava Răului în mijlocul cetății, la fel cum făceau asediatorii în Evul Mediu, ducând pe ascuns înăuntrul fortificației trupuri de ciumați, ca din interior rezistența să sucombe.
Evanghelia Fiului lui Dumnezeu ne spune că mântuirea are riscurile sale. Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă – spune Isus – temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena (Mt. 10, 28). Nu dinspre Dumnezeu ne vine pericolul, ci dinspre acele locuri de unde L-am izgonit din viața noastră. Antidotul este vechi, dar eficient: în bătălia vieții cine ține la viața sa o va pierde, dar numai cine și-o va pierde pentru Isus, o va găsi cu adevărat. Doar cei care își iau crucea și-i urmează Lui sunt vrednici de El (Mt. 10, 39-40). Este curăția smereniei.
+ Mihai, episcop
