DUMINICA a 5-a a PAŞTILOR, a Femeii samarinence
Sfânta martiră Teodosia (+307)
29 mai 2016
(V 4 ; L 7 ; Ap Fap 11,19-30 ; Ev In 4,5-42)
La Vecernie
Sâmbătă seara
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
4 Stihiri ale Învierii, vers 4.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Crucii Tale celei făcătoare de viaţă neîncetat închinându-ne, Cristoase Dumnezeule, Învierea Ta cea de a treia zi o mărim; că printr-ânsa ai înnoit firea omenească cea stricată, Atotputernice, şi suirea la cer ne-ai arătat, ca un bun şi de oameni iubitor.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Osânda lemnului neascultării ai dezlegat-o, Mântuitorule, pe lemnul crucii de bună voie pironindu-Te; şi in iad coborându-Te, Puternice, legăturile morţii, ca un Dumnezeu, le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morţi, întru bucurie strigând: Atotputernice, Doamne, mărire Ţie.
Stih: Din adâncuri strig către Tine, Doamne: Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Porţile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, şi cu moartea Ta împărăţia morţii ai stricat; şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viaţă şi nestricăciune lumii dăruind, şi mare milă.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Veniţi, popoare, să lăudăm Învierea cea de a treia zi a Mântuitorului, prin care din legăturile iadului cele nedezlegate ne-am mântuit, şi nestricăciune şi viaţă toţi am luat, cei care strigăm: Cel ce Te-ai răstignit şi Te-ai înmormântat şi ai înviat, mântuieşte-ne cu învierea Ta, Unule, Iubitorule de oameni!
3 Stihiri ale Înjumătăţirii, vers 4.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Sosit-a înjumătăţirea zilelor, care se încep de la mântuitoarea Înviere, şi la dumnezeiasca plinire a cincizeci de zile se pecetluiesc; şi se luminează, având lumină din amândouă părţile, şi pe amândouă unindu-le; şi mai înainte arătând mărirea ce va să fie, a domneştii înălţări.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Auzit-a şi s-a veselit Sionul, binevestindu-i-se Învierea lui Cristos; iar fiii lui cei credincioşi s-au bucurat, văzându-L, şi spălând prin Spiritul întinăciunea uciderii lui Cristos; şi se găteşte ca să prăznuiască înjumătăţirea amândurora, cea de bucurie.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spereze Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Apropiatu-s-a revărsarea cea îmbelşugată a dumnezeiescului Spirit peste toţi, precum este scris; timpul cel statorit al făgăduinţei celei nemincinoase, pe care Cristos a dat-o învăţăceilor, după moartea, înmormântarea şi Învierea Sa, înjumătăţindu-se, vesteşte, adeverind arătarea Mângâietorului.
3 stihiri ale Samarinencei, vers 1.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Venit-ai la fântână, Izvorule al minunilor, în miezul zilei, să vânezi pe urmaşa Evei; că Eva întru acea oră a ieşit din rai, prin amăgirea şarpelui. Deci, s-a apropiat samarineanca să scoată apă; pe care văzându-o, Mântuitorul i-a zis: Dă-Mi apă să beau, şi Eu de apa cea vie te voi sătura. Şi în cetate alergând, înţeleapta a vestit poporului îndată: Veniţi de vedeţi pe Cristos Domnul, pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Vers 2.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1)
La fântână dacă a venit Domnul, samarineanca L-a rugat pe Cel milostiv: Dă-mi apa credinţei, şi voi lua prin apele izvorului bucurie şi răscumpărare. Dătătorule de viaţă, Doamne, mărire Ţie!
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Fiul şi Cuvântul Tatălui, Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, la izvor a sosit Izvorul vindecărilor; şi o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care văzându-o Mântuitorul, a zis: Dă-Mi apă să beau, şi mergi de cheamă pe bărbatul tău! Iar ea, ca unui om grăind, iar nu ca lui Dumnezeu, nevoindu-se să ascundă, a zis: Nu am bărbat! Iar Învăţătorul a grăit către dânsa: Adevărat ai zis: Nu am bărbat! Că cinci ai avut, şi cel pe care-l ai acum nu este bărbatul tău. Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, a strigat poporului, zicând: Veniţi de vedeţi pe Cristos, Care dăruieşte lumii mare milă.
Mărire…, vers 6
Lângă fântâna lui Iacob, aflând Isus pe samarineanca, a cerut apă de la dânsa, Cel ce îmbracă cerul cu nori. O, minune! Cel ce se poartă pe Heruvimi, a vorbit cu o femeie păcătoasă, apă cerând, Cel ce a întins pământul peste ape; apă căutând Cel ce revarsă izvoarele şi limanurile apelor, vrând să câştige cu adevărat, pe ceea ce era vânată de luptătorul vrăjmaş, şi să adape cu apă vie pe ceea ce era aprinsă rău de lucrarea necuvioasă, ca un îndurat şi iubitor de oameni.
Şi acum … Stihira dogmatică, a Născătoarei de Dumnezeu, vers 4.
Profetul David, cel ce prin tine este dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre tine a glăsuit, Celui ce a făcut ţie lucruri mari: Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta! Că pe tine, Maică, pricinuitoare a vieţii te-a arătat Dumnezeu, Cel ce fără tată din tine a se face om a binevoit, ca să îndrepteze chipul său cel stricat de patimi. Şi oaia cea rătăcită, pierdută prin munţi, aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl a adus-o, şi după a Sa voinţă, cu puterile cereşti a împreunat-o, Născătoare de Dumnezeu; şi lumea a mântuit-o, Cristos, Cel ce are mare şi multă milă.
Ieşirea cu cădelniţa. Apoi, imnul Lumină lină.
Prohimenul şi stihurile zilei, vers 6:
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat! (Ps 92,1a)
Stih 1: Îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 2: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
Stih 3: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat!
La Stihoavnă
Stihira Învierii, antifon vers 4.
Doamne, suindu-Te pe cruce, blestemul nostru cel strămoşesc l-ai pierdut; şi coborându-Te în iad, pe cei din veac legaţi i-ai dezlegat, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim învierea Ta cea făcătoare de viaţă şi mântuitoare.
Urmează Stihirile Paştilor cu Stihurile lor, sau următoarele Stihiri ale Învierii, pe vers 4.
Stih: Domnul a împărăţit întru podoabă s-a îmbrăcat; îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins (Ps 92,1).
Fiind spânzurat pe lemn, Cel ce eşti unul puternic, toată zidirea o ai clătinat; şi aşezându-Te în mormânt, pe cei ce locuiau în morminte i-ai înviat, nestricăciune şi viaţă dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim Învierea Ta cea de a treia zi.
Stih: Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti (Ps 92,2).
Poporul cel fărădelege, Cristoase, dându-Te lui Pilat, Te-a judecat, să fii răstignit, către Făcătorul de bine nemulţumitor arătându-se. Ci de bună voie răbdând înmormântare, ai înviat a treia zi, cu a Ta putere, ca un Dumnezeu, dăruindu-ne nouă viaţă fără de sfârşit şi mare milă.
Stih: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile (Ps 92,7b).
Cu lacrimi femeile ajungând la mormânt, pe Tine Te-au căutat; iar neaflându-Te, plângând cu tânguire, au strigat şi au zis: Amar nouă, Mântuitorul nostru, Împăratul tuturor, cum Te-au furat? În ce loc se află trupul Tău Cel de viaţă purtător? Iar îngerul le-a răspuns: Nu plângeţi, ci mergeţi de vestiţi că a înviat Domnul, dăruindu-ne nouă bucurie, ca un milostiv.
Mărire…, vers 8.
Când Te-ai arătat pe pământ, Cristoase Dumnezeule, pentru rânduiala cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, lăsat-a vasul la fantână, şi a alergat de a spus celor din cetate: Veniţi de vedeţi pe Cunoscătorul de inimi; oare nu este Acesta Cristos, pe care-L aşteptăm, Cel ce are mare milă?
Şi acum…, acelaşi vers.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, când învăţai Tu, Mântuitorule, ziceau iudeii: De unde ştie Acesta Scripturile, nefiind învăţat? Necunoscând că Tu eşti Înţelepciunea, Care a alcătuit lumea. Mărire Ţie!
După Acum slobozeşte şi Tatăl nostru, se cântă troparele.
Troparul Învierii, vers 4.
Predicarea învierii cea luminată, înţelegându-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor lăudându-se au zis: Prădatu-s-a moartea, sculatu-s-a Cristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Mărire… Şi acum…, troparul Înjumătăţirii, vers 8.
Înjumătăţindu-se sărbătoarea, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele evlaviei; că tuturor, Mântuitorule, ai strigat: Cel însetat să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Cristoase Dumnezeule, mărire Ţie!
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș
