DUMINICA A TREIA A PAŞTILOR,
A FEMEILOR MIRONOSIŢE
ŞI A LUI IOSIF DIN ARIMATEA
15 mai 2016-05-12
Cuviosul Pahomie cel Mare (+346); Sfântul Ahile al Larisei (+sec IV)
(V 2; L 4; Ap Fap 6,1-7; Ev Mc 15,43-47; 16,1-8)
La Utrenie
La Dumnezeu este Domnul… se cântă troparele cu care s-a încheiat Vecernia.
După Ectenia mică se cântă prima serie de sedelne, vers 2.
Piatra mormântului a se pecetlui n-ai împiedecat; piatra credinţei, când ai înviat, o ai dăruit tuturor. Doamne, mărire Ţie!
Mărire…
Sânul cel preacurat nepărăsindu-l, întru cele de sus, înmormântare şi înviere pentru toţi ai luat. Doamne, mărire Ţie!
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Toate tainele tale sunt mai pe sus de minte, toate preamărite, Născătoare de Dumnezeu: curăţia fiind pecetluită şi fecioria păzită, Maică te-ai cunoscut cu adevărat, născând pe Dumnezeu Cel adevărat; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
După a doua Ectenie mică se cântă a doua serie de sedelne, vers 2.
Purtătoarele de mir de dimineaţă venind şi mormântul gol văzându-l, au zis Apostolilor: Stricăciunea a stricat-o Cel puternic şi pe cei din iad i-a scos din legături; vestiţi cu îndrăznire că a înviat Cristos Dumnezeu, dăruindu-ne mare milă.
Mărire…
Miresme de înmormântare femeile aducând în ascuns, de dimineaţă au venit, temându-se de semeţia iudeilor şi mai dinainte ştiind întărirea cea cu ostaşi. Insă firea cea neputincioasă a învins pe cea bărbătească, deoarece gândul cel compătimitor a plăcut lui Dumnezeu. Deci cu cuviinţă au strigat: Scoală-Te, Doamne, ajută-ne şi ne mântuieşte, pentru numele Tău!
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Preamărită eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pe tine te lăudăm; că prin crucea Fiului tău iadul s-a surpat şi moartea s-a omorât; cei morţi am înviat şi vieţii ne-am învrednicit; raiul am luat, desfătarea cea de demult. Pentru aceasta, mulţumind, mărim pe Cristos Dumnezeul nostru, ca pe Cel puternic şi unul mult milostiv.
Îndată se cântă Binecuvântările Învierii, vers 5.
Stih: Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale! (Ps 118,12).
(Acest stih se repetă înaintea fiecărui tropar).
Adunarea îngerească s-a mirat văzându-Te pe Tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu Tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi slobozindu-i.
Pentru ce miruri, prin milostivire cu lacrimi amestecaţi, o, uceniţelor? Grăit-a îngerul, cel ce a strălucit la mormânt către mironosiţe. Vedeţi voi mormântul şi înţelegeţi că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se, dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci apostolilor spuneţi Învierea.
Mironosiţele femei cu miruri venind la mormântul Tău, Mântuitorule, au plâns, iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Că a înviat din mormânt ca un Dumnezeu.
Mărire…,
Închinămu-ne Tatălui şi Fiului acestuia şi Spiritului celui Sfânt, Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt! Sfânt! Sfânt eşti Doamne!
Şi acum…,
Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit şi bucurie Evei în locul întristării i-ai dăruit şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat, Cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia! Aliluia! Aliluia! Mărire Ţie, Dumnezeule!
După Ectenia mică, Ipacoi, vers 2:
După patima Ta, mergând femeile la mormânt, ca să ungă cu mir trupul Tău, Cristoase Dumnezeule, văzut-au îngeri în mormânt şi s-au spăimântat; că glas au auzit de la dânşii, că a înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.
Îndată, antifoanele vers 2:
Antifonul 1
Spre cer ridic ochii inimii mele, la Tine. Mântuitorule; mântuieşte-mă cu strălucirea Ta.
Îndură-Te spre noi, cei ce greşim Ţie mult în toată ora, o Cristoase al meu! Şi ne dă dar, mai înainte de sfârşit, să ne pocăim.
Mărire… Şi acum…
Sfântului Spirit a împărăţi se cuvine, a sfinţi şi a mişca zidirea; că Dumnezeu este, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Cuvântul.
Antifonul 2
De n-ar fi Domnul întru noi, cine ar fi în stare a se păzi nevătămat de vrăşmaşul, împreună şi de omul ucigaş?
Dinţilor lor nu da, Mântuitorule, pe robul Tău, că în chipul leului se pornesc asupra mea vrăjmaşii mei.
Mărire… Şi acum…
În Sfântul Spirit este începutul vieţii şi mărirea; că toate cele zidite, ca un Dumnezeu ce este, le întăreşte, împreună le păzeşte, în Tatăl, prin Fiul.
Antifonul 3
Cei ce se încred în Domnul, se aseamănă muntelui celui sfânt, care nici cum nu se vor clinti de uneltirile lui Veliar.
Spre fărădelegi mâinile sale să nu-şi tindă, cei ce vieţuiesc dumnezeieşte, că nu va lăsa Cristos, cu toiagul Său, moştenirea Sa.
Mărire… Şi acum…
Din Sfântul Spirit izvorăşte toată înţelepciunea; de acolo este darul Apostolilor, şi cu lupte se încununează Mucenicii, şi Prorocii văd.
Prohimen, vers 2:
Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca ce ai poruncit (Ps 7,6b); şi adunare de popoare Te va înconjura (Ps 7,7a).
Stih: Doamne Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit (Ps 7,1a).
Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca ce ai poruncit; şi adunare de popoare Te va înconjura.
Canoanele
Al Paştilor şi al Născătoarei de Dumnezeu.
Cântarea I Vers 1. Irmos:
Ziua învierii, să ne luminăm, popoare!* Paştile Domnului, Paştile!* Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,* Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,* cei ce cântăm cântare de biruinţă.*
Hotarul morţii l-ai stricat, născând pe Cristos, viaţa cea veşnică, Care a răsărit astăzi din mormânt, Fecioară cu totul nepătată, şi lumea a luminat.
Văzând pe Fiul şi Dumnezeul tău înviat, bucură-te împreună cu Apostolii, de Dumnezeu dăruită Curată; bucură-te ca una ce eşti pricina Bucuriei tuturor, Maica lui Dumnezeu, cu totul nepătată.
Cântarea III. Irmos
Veniţi să bem băutură nouă,* făcătoare de minuni,* nu din piatră seacă, ci din izvorul nestricăciunii,* din Cristos, Cel ce a răsărit din mormânt,* întru Care ne întărim.*
La viaţa cea nestricăcioasă vin astăzi, prin bunătatea Celui ce s-a născut din tine, Curată, şi tuturor marginilor lumină a strălucit.
Pe Dumnezeu, pe Care L-ai născut cu trup, văzându-L înviat din morţi, precum a zis, săltat-ai Curată; şi pe Acesta, ca pe un Dumnezeu, preamăreşte-L, prealăudată.
Ectenie mică.
Sedealna, antifon vers 2.
Miresme au adus femeile cu căldură la mormânt, Mântuitorule, şi de strălucirea îngerului, cu sufletele s-au bucurat, şi pe Tine, Dumnezeu a toate, Te-au vestit, şi învăţăceilor au strigat: Înviat-a cu adevărat din mormânt, Viaţa tuturor.
Ceata învăţăceilor Tăi, împreună cu purtătoarele de mir femei, se bucură cu un glas; că sărbătoare de obşte cu ele prăznuiesc întru mărirea şi cinstea Învierii Tale. Şi printr-înşii strigăm Ţie: Iubitorule de oameni Doamne, dă poporului Tău mare milă!
Cântarea IV. Irmos
La dumnezeiasca strajă, de Dumnezeu grăitorul Avacum, să stea împreună cu noi,* şi să arate pe îngerul cel purtător de lumină, care a grăit luminat:* Astăzi este mântuirea lumii,* că a înviat Cristos ca un atotputernic.*
Cel ce a zidit pe Adam, pe strămoşul tău, Curată, din tine s-a zidit, şi cu moartea Sa moartea aceluia astăzi a stricat, şi a luminat pe toţi cu dumnezeieştile raze ale Învierii.
Pe Cristos, pe Care L-ai născut, văzându-L frumos strălucind din morţi, Curată, ceea ce eşti bună şi nepătată între femei, şi frumoasă, astăzi spre mântuirea tuturor, împreună cu Apostolii bucurându-te, măreşte-L.
Cântarea V. Irmos
Să mergem foarte de dimineaţă şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului,* şi să vedem pe Cristos, Soarele dreptăţii,* tuturor viaţă răsărind.*
Luminează-se cu razele cele dumnezeieşti şi de viață purtătoare, ale învierii Fiului tău, Maică a lui Dumnezeu, Preacurată, şi de bucurie se umple adunarea celor binecredincioşi.
N-ai deschis uşile Fecioarei când Te-ai întrupat şi nici peceţile mormântului nu le-ai stricat, Împărate al zidiri; pentru aceasta, văzându-Te pe Tine înviat, s-a bucurat.
Cântarea VI. Irmos
Coborâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului* şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice,* care ţineau pe cei legaţi, Cristoase;* iar a treia zi, precum Iona din chit,* ai înviat din mormânt.*
Adusu-s-a firea cea de demult stăpânită de moarte şi de stricăciune, prin Cel ce s-a întrupat din preacurat pântecele tău, la nestricăciune şi la viaţa cea veşnică, de Dumnezeu Născătoare Fecioară.
Coborâtu-s-a întru cele mai de jos ale pământului Cel ce s-a coborât în pântecele tău, Curată, şi s-a aşezat, şi s-a întrupat mai presus de minte, şi a ridicat împreună cu Sine pe Adam, înviind din mormânt.
Ectenie mică, apoi Condac, tropar vers 2.
Zicând purtătoarelor de mir: Bucuraţi-vă! plângerea strămoaşei Eva o ai potolit cu învierea Ta, Cristoase Dumnezeule, iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Icos.
La mormântul Tău, Mântuitorule, purtătoarele de mir mergând, se îndoiau întru sine cu mintea, şi ziceau: Cine ne va răsturna piatra mormântului? Şi căutând, au văzut că piatra era răsturnată; dar de faţa îngerului şi de îmbrăcămintea lui s-au mirat şi erau cuprinse de spaimă, şi gândeau să fugă. Iar tânărul către ele a strigat, zicând: Nu vă temeţi! Cel pe care Îl căutaţi, Acela a înviat; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut trupul lui Isus, şi de grabă mergând, vestiţi învăţăceilor că Mântuitorul a înviat din mormânt.
Cântarea VII. Irmos
Cel ce a mântuit pe tineri din cuptor,* făcându-se om, pătimeşte ca un muritor;* şi prin patimă, pe cel muritor îl îmbracă în podoaba nestricăciunii,* Cel unul binecuvântat,* Dumnezeul părinţilor noştri, şi preamărit.*
Omorând Fiul tău moartea astăzi, ceea ce eşti cu totul nepătată, a dăruit tuturor celor muritori viaţa, care rămâne în vecii vecilor; Cel ce singur este binecuvântat, Dumnezeul părinţilor, şi preamărit.
Cel ce împărăţeşte peste toată zidirea, făcându-se om, a locuit în pântecele tău, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită; şi răstignire şi moarte răbdând, a înviat cu dumnezeiască cuviinţă, împreună sculându-ne, ca un atotputernic.
Cântarea VIII. Irmos
Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii,* împărăteasă şi doamnă,* praznic al praznicelor este şi sărbătoare este a sărbătorilor,* întru care binecuvântăm pe Cristos în veci.*
Venit-a prin tine în lume Ziditorul, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, şi pântecele iadului rupându-l, nouă, celor morţi ne-a dăruit învierea; pentru aceasta Îl binecuvântăm în veci.
Toată puterea morţii surpându-o Fiul tău, Fecioară, întru a Sa înviere, ca un Dumnezeu tare, împreună ne-a înălţat şi ne-a îndumnezeit; pentru aceasta Îl lăudăm în veci.
Cântarea IX. Irmos
Îngerul a stirgat către cea plină de har:* Curată Fecioară, bucură-te!* Şi iarăşi zic: Bucură-te!* Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt* şi pe morţi i-a ridicat.* Popoare, veseliţi-vă!*
Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime,* că mărirea Domnului peste tine a strălucit.* Saltă acum şi te bucură, Sioane,* iar Tu, curată Născătoare de Dumnezeu,* veseleşte-te intru învierea Fiului tău.*
Cu un glas pe tine, Fecioară, te fericim credincioşii: Bucură-te, uşa Domnului; bucură-te, cetate însufleţită; bucură-te, prin care ne-a strălucit astăzi lumina învierii din morţi, a Celui ce s-a născut din tine.
Veseleşte-te şi te bucură, dumnezeiască uşa a luminii! Că Isus, Cel ce a apus in mormânt, a răsărit, strălucind mai luminat decât soarele, şi pe toţi credincioşii luminându-i, de Dumnezeu dăruită Doamnă.
Luminătorile
Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându-o; Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.
Mărire… Şi acum…, a Mironosiţelor
Femei, auziţi glas de bucurie: Cel ce a călcat iadul cel tiran, a ridicat lumea din stricăciune! Alergaţi de spuneţi prietenilor Mei bunele vestiri; că voiesc să luminez zidirea Mea cu bucuria cea de acolo, de unde a venit întristarea.
La Laude
Punem Stihirile pe 8, vers 2.
4 Stihiri ale Învierii
Toată suflarea să laude pe Domnul (Ps 150,6). Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cei de sus! (Ps 148,1) Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui (Ps 148,2). Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule! (Ps 64,1)
Punem Stihirile pe 8, vers 2.
4 Stihiri ale Învierii
Stih: Ca să facă între ei judecată scrisă. Mărirea aceasta este dată tuturor cuvioşilor Lui (Ps 149,9).
Toată suflarea şi toată făptura pe Tine Te preamăreşte, Doamne, că prin Cruce moartea ai stricat, ca să arăţi popoarelor Învierea Ta cea din morţi, ca un iubitor de oameni.
Stih: Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; lăudaţi-L întru tăria puterii Lui (Ps 150,1).
Să spună iudeii, în ce chip ostaşii păzitori au pierdut pe Împăratul? Pentru ce piatra n-a păzit pe Piatra Vieţii? Sau pe Cel înmormântat să-L dea, sau Celui ce a înviat să I se închine împreună cu noi, zicând: Mărire mulţimii îndurărilor Tale, Mântuitorul nostru, mărire Ţie!
Stih: Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L după mulţimea măririi Lui (Ps 150,2).
Bucuraţi-vă, popoare, şi vă veseliţi! Îngerul care şedea pe piatra mormântului, acela ne-a vestit nouă, zicând: Cristos a înviat din morţi, Mântuitorul lumii, şi a umplut toate de bună mireasmă. Bucuraţi-vă, popoare, şi vă veseliţi!
Stih: Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L în psaltire şi alăută (Ps 150,3).
Îngerul, cel mai înainte de zămislirea Ta, Doamne, celei pline de har a adus acel: Bucură-te! Şi iar îngerul cel de la învierea Ta, piatra preamăritului Tău mormânt a răsturnat-o. Acela, în locul întristării, semne de veselie a vestit; iar acesta, în locul morţii, pe Domnul, dătătorul de viaţă. Pentru aceasta, strigăm Ţie: Făcătorule de bine al tuturor, Doamne, mărire Ţie!
4 Stihiri ale lui Anatolie:
Stih: Lăudaţi-L pe El în timpane şi hore, lăudaţi-L în strune şi organe (Ps 150,4).
Vărsat-au mir cu lacrimi, la mormântul tău femeile, şi s-a umplut de bucurie gura lor, când au grăit: A înviat Domnul!
Stih: Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare, lăudaţi-L în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul! (Ps 150,5-6)
Să laude neamurile şi popoarele pe Cristos Dumnezeul nostru, Cel ce de bună voie pentru noi crucea a răbdat şi în iad până a treia zi a rămas; şi să se închine Învierii Lui celei din morţi, prin care s-au luminat toate marginile lumii.
Stih: Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit (Ps 9,32).
Răstignitu-Te-ai şi Te-ai îngropat, Cristoase, precum ai voit; prădat-ai moartea şi ai înviat cu mărire, ca un Dumnezeu şi Stăpân, dăruind lumii viaţă veşnică şi mare milă.
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale (Ps 9,1).
Cu adevărat, călcătorilor de lege, pecetluind voi piatra, de o mai mare minune ne-aţi învrednicit. O ştiu păzitorii, că astăzi a ieşit din mormânt. Către care voi aţi zis: Spuneţi, că noi dormind, au venit învăţăceii şi L-au furat! Dar cine fură un mort, mai ales şi gol? Însuşi a înviat cu a Sa putere, ca un Dumnezeu, lăsând în mormânt cele de înmormântare ale Sale. Veniţi de vedeţi, iudeilor, cum nu a rupt peceţile, Cel ce a călcat moartea, şi neamului omenesc viaţă fără de sfârşit a dăruit şi mare milă.
Mărire…, Stihira Evangheliei, vers 4.
Foarte de dimineaţă era, şi femeile au venit la mormântul Tău, Cristoase, şi trupul cel dorit de dânsele nu s-a aflat. Pentru aceasta mirându-se ele, cei ce le-au stătut înainte în veşminte strălucitoare, le-au zis: Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? A înviat, precum a zis mai înainte! Nu vă aduceţi aminte de cuvintele Lui? Cărora crezând ele, au propovăduit cele ce au văzut. Dar ucenicii fiind încă zăbavnici, bunele vestiri li s-au părut a fi vorbe deşarte. Iar Petru a alergat şi văzând s-a mirat întru sine de ceea ce se făcuse.
Si acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.
Preabinecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin Cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a slobozit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!
După Doxologia mare, troparul Cristos a înviat din morţi… (de trei ori).
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș
