Doar în Dumnezeu își găsește odihna sufletul meu:
De la El vine mântuirea mea.
El singur este stânca și mântuirea mea,
Apărătorul meu: nu mă voi clătina niciodată.
Până când vă veți năpusti asupra unui om,
Ca toți împreună să-l doborâți ca pe un zid dărăpănat,
Ca pe un gard ce se surpă.
Uneltesc doar să-l prăvălească din înălțimea lui,
Se bucură de minciună.
Cu gura binecuvântează
Dar în interiorul lor blestemă.
Numai în Dumnezeu își găsește odihnă sufletul meu:
De la El vine speranța mea.
El singur este stânca și mântuirea mea,
Apărătorul meu: nu mă voi clătina.
În Dumnezeu este mântuirea mea şi măreția mea;
Adăpostul meu sigur, refugiul meu este în Dumnezeu.
Încrede-te în El, poporule, în orice vreme;
Înaintea Lui deschideți-vă inimile voastre:
Refugiul nostru e Dumnezeu.
Da, fii lui Adam sunt doar o suflare,
O minciună sunt toți oamenii:
Toți împreună, daca ar fi puși în balanță,
Sunt mai ușori ca o suflare.
Nu vă încredeți în violență,
Nu vă amăgiți cu tâlhăria;
De bogăție, chiar daca e îmbelșugată,
Nu vă lipiți inima.
O dată a vorbit Dumnezeu,
Am auzit aceste două lucruri:
Puterea îi aparține lui Dumnezeu,
A Ta este statornicia, Doamne;
După faptele sale
Vei răsplăti fiecărui om.
Psalmul 61 este mărturisirea autorului care ne spune taina inimii sale: el trăiește în pacea sufletului pentru că în fața oricărei dificultăți își găsește liniștea și odihna în Dumnezeu, singurul salvator.
Doar în Dumnezeu își găsește odihna sufletul meu: de la El vine mântuirea mea. Sfântul Casiodor comentează primul verset astfel: „un credincios care îi reprezintă pe toți ceilalți afirmă că se îndepărtează de vicii și se supune total lui Dumnezeu. Cu smerenie și statornicie împlinește poruncile Domnului; în Dumnezeu se desfată, în Dumnezeu își găsește tăria: nu are nevoie de nimic altceva”.
El singur este stânca și mântuirea mea, apărătorul meu: nu mă voi clătina. În Dumnezeu este mântuirea mea şi măreția mea. Versetele anterioare ne vorbesc despre agresorii – fizici sau spirituali - omului credincios care nu contenesc să-l asalteze încercând să-l îndepărteze de la singura sa nădejde: Domnul. Privirea creștinului statornic rămâne ațintită asupra Biruitorului răutății și morții. Nu mă voi clătina, ne spune Sfântul Ciril al Alexandriei, este convingerea omului care nu își schimbă Stăpânul și Învățătorul, care nu vrea să fie un refugiat din împărăția adevărului în robia păcatului.
