27 aprilie 2016, Sfântul apostol Simeon, rudenia Domnului.
Psalmul 140, versetele 1 şi 2, pe versul 1, propriu-zis. (Aşa cum spune Triodul).
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la versul rugăciunii mele, când strig către Tine (Ps 140,1), auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta. Ridicarea mâinilor mele, ardere de seară (Ps 140,2). Auzi-mă, Doamne!
Se pun Stihirile pe 10.
Stihirile zilei, pe versul 1 propriu-zis.
Stih: Scoate din temniţă sufletul meu, ca să laude numele Tău (Ps 141,7a).
Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi: Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă, şi Te voi propovădui alături de vameşi, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni.
Stih: Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie (Ps 141,7b).
Mirul cel de mult preţ l-a amestecat păcătoasa cu lacrimi, şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le. Precum pe aceea îndată ai îndreptat-o, dăruieşte-ne şi nouă iertare, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte.
Stih: Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu! (Ps 129,1).
Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob al vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi.
Stih: Fie urechile Tale cu luare aminte la glasul rugăciunii mele (Ps 129,2).
Vai de ticăloşia lui Iuda! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului, şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutatea cea urât-mirositoare; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia lui Iuda, de care fereşte, Dumnezeule, sufletele noastre.
Pe versul 2.
Stih: De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este îndurarea (Ps 129,3-4).
Păcătoasa a alergat să cumpere mir de mult preţ, să ungă pe Făcătorul de bine şi a grăit către vânzătorul de mir: Dă-mi mir, ca să ung şi eu pe Cel ce a şters toate păcatele mele.
Pe versul 6.
Stih: Pentru numele Tău Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul (Ps 129,5-6a).
Cea cufundată în păcate Te-a aflat pe Tine liman de mântuire, şi îndată, turnându-Ţi mirul cu lacrimi, a grăit: Iată, Cel ce aduce pocăinţa păcătoşilor! Ci mă izbăveşte, Stăpâne, din valul păcatului, pentru mare mila Ta.
Stih: Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel în Domnul (Ps 129,6b).
Astăzi a venit Hristos în casa fariseului, şi apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui, grăind: Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; şi-mi dă, Doamne, iertare de cele rele şi mă mântuieşte.
Stih: Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El; şi El va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui (Ps 129,7-8).
Întins-a păcătoasa părul său Ţie, Stăpânului, întins-a şi Iuda mâinile sale la cei fără de lege. Aceea ca să ia iertare, iar acesta ca să ia arginţi. Pentru aceasta grăim către Tine, Celui ce ai fost vândut şi ne-ai mântuit pe noi: Doamne, mărire Ţie.
Stih: Lăudaţi pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-L toate popoarele! (Ps 116,1).
Venit-a la Tine femeia cea necurată şi întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale, Mântuitorule, dinainte vestind patima Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne? Că Tu ai venit să mântuieşti pe păcătoasă. Ridică-mă din adânc pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat pe Lazăr din mormânt, fiind mort de patru zile. Primeşte-mă pe mine ticăloasa, Doamne, şi mă mântuieşte.
Stih: Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac (Ps 116,2).
Cea defăimată pentru viaţă şi recunoscută pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine, grăind: Să nu mă lepezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci cu vederea lacrimile mele, Cel ce eşti bucuria îngerilor; ci mă primeşte pe mine, cea care mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doamne, pentru mare mila Ta.
Mărire… Și acum... versul 8.
Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând! Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apa din mare; pleacă-Te spre suspinele inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-1 cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.
Ieşirea cu Evanghelia.
Terminându-se cântarea imnului Lumină lină…, preotul din Sfintele Uși, zice:
P.: Să luăm aminte. Pace tuturor.
C.: Și spiritului Tău.
P.: Înțelepciune. Să luăm aminte.
Se cântă prohimenul zilei, vers 6:
C.: Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui (Ps. 135,26)
Stih: Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor, că în veac este mila Lui (Ps. 135,2).
Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui
D.: Înţelepciune.
C.: De la Ieșire (2,11-22), citire.
D.: Să luăm aminte.
Iar după multă vreme, când Moise se făcuse mare, a ieşit la fiii lui Israel, fraţii săi, şi a văzut muncile lor cele grele. Cu prilejul acesta a văzut el pe un egiptean că bătea pe un evreu dintre fiii lui Israel, fraţii săi; şi căutând încoace şi încolo şi nevăzând pe nimeni, el a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. Apoi iarăşi a doua zi, a văzut doi evrei certându-se şi a zis asupritorului: «Pentru ce baţi pe aproapele tău?». Acela însă i-a răspuns: «Cine te-a pus căpetenie şi judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?». Şi s-a spăimântat Moise şi a zis: «Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta!». Iar dacă a aflat Faraon de fapta aceasta, el a voit să ucidă pe Moise. Moise însă a fugit de la faţa lui Faraon şi s-a dus în ţara Madian; şi sosind în ţara Madian, s-a oprit la o fântână. Preotul din Madian însă avea şapte fete, care păşteau oile tatălui lor. Şi venind acestea au scos apă şi au umplut adăpătorile, ca să adape oile tatălui lor. Dar venind păstorii, le-au alungat. Atunci s-a sculat Moise şi le-a apărat, le-a scos apă şi le-a adăpat oile. Mergând ele la tatăl lor Raguel, acesta le-a zis: «Cum de aţi venit astăzi aşa de curând?». Iar ele au zis: «Un egiptean oarecare ne-a apărat de păstori, ne-a scos apă şi ne-a adăpat oile noastre». Zis-a acela către fiicele sale: «Dar unde este acela? De ce l-aţi lăsat? Chemaţi-1 şi daţi-i să mănânce pâine!». Şi a rămas Moise la omul acela, iar el a dat pe fiica sa Sefora de soţie lui Moise. Aceasta luând în pântece, a născut un fiu, şi i-a pus Moise numele Gherşom, zicând: «Am ajuns pribeag în ţară străină». Şi luând iarăşi femeia în pântece, a născut alt fiu i-a pus numele Eliezer, pentru că şi-a zis: «Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor şi m-a scăpat din mâna lui Faraon».
Se cântă al doilea prohimen, vers 4:
C.: Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea (Ps. 137,8).
Stih: Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, că ai auzit cuvintele gurii mele, și înaintea îngerilor voi cânta Ţie (Ps. 137, l)
Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
În timp ce se cântă prohimenul, preotul primeşte lumânarea (sau sfeşnicul cu lumânarea) şi cădelniţa şi stă în faţa Sfintei Mese. După ce s-a terminat de cântat prohimenul şi stihul, preotul spune cu glas înalt, făcând cruce cu lumânarea:
Înţelepciune. Drepţi!
Şi întorcându-se spre popor, face cruce cu lumânarea, spunând:
Lumina lui Cristos luminează tuturor!
Apoi, spune:
Înţelepciune.
Citeţul: De la Iov (2,1-10), citire:
Preotul: Să luăm aminte.
Apoi iarăşi veniră, într-o zi, îngerii lui Dumnezeu, să se înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan veni şi el, printre ei, să se înfăţişeze înaintea Domnului. Şi Domnul a zis către Satan: «De unde vii?». Iar Satan a răspuns Domnului, şi a zis: «Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos». Şi Domnul a zis către Satan: «Ai luat tu seama la robul Meu Iov? Că nu este niciunul ca el pe pământ, fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău? El se ţine cu putere în statornicia lui şi tu M-ai întărâtat pe nedrept împotriva lui, ca să-l prăpădesc». Dar Satan a răspuns Domnului, şi a zis: «Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă». Şi Domnul a zis către Satan : «Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui». Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului. Şi a luat Iov un ciob ca să se scarpine şi şedea pe gunoi, afară din oraş. Atunci nevasta lui a zis către el: «Te ţii mereu în statornicia ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!». Dar Iov i-a răspuns: «Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?». Şi între toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale.
Apoi: Să se îndrepteze rugăciunea mea...
Evanghelia de la Matei (26,6-16): În vremea aceea, fiind Isus în Betania….
Şi cealaltă rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite.
După aducerea sfintelor daruri, trei metanii.
Text pregătit de Pr. Ioan Fărcaș
