di María Belén Andrada
Deseori, oamenii care comit crime au în spate o istorie de mare suferință. În această situație se află și un om care a ucis o mamă și pe fiul ei. Acesta a spus: „Îmi amintesc de tatăl meu vitreg care mă bătea cu cabluri, cu bucăți de lemn și cu tot ceea ce găsea. Îmi transmitea o idee greșită despre ceea ce este iubirea”.
„Timp de mulți ani am crezut că iubirea trebuie să rănească. Îi răneam pe cei pe care îi iubeam. Măsuram iubirea în funcție de durerea pe care le-o provocam celorlalți. Când am intrat în închisoare, într-un mediu lipsit de iubire, am început să înțeleg ce era iubirea și ce nu era (...) Agnes, mama și bunica persoanelor pe care le-am ucis a fost aceea care mi-a dat cea mai bună lecție de iubire”.
Acest om a ucis-o pe Patricia și pe Chris, mamă și fiu, și totuși a primit iubire. De la cine? De la ultima persoană de la care, probabil, s-ar fi așteptat, de la persoana care „ar fi avut tot dreptul să mă urască, dar nu m-a urât”.
Cred că această situație traduce drama unui suflet care se rătăcește, căruia îi este frică să se întoarcă și dintr-o dată experimentează sentimentul copleșitor al iertării, noțiunea bruscă a unei iubiri nemeritate și gratitudinea în fața unei atitudini îndurătoare. Nu credeți că acest lucru poate servi ca o analogie pentru a înțelege cel puțin ceva din iubirea lui Dumnezeu? Ce demonstrație mai bună a milostivirii?
Termenul „milostivire” provine de la cuvintele latinești „miserere” și „cordis” (compasiune, milă și inimă). O inimă care are compasiune, o inimă iertătoare, care are compasiune pentru mizeriile noastre. Dumnezeu ne poate ierta și poate să aibă milă de aceste mizerii - de care, chiar fără să ne dăm seama, putem fi „afecționați” - deoarece ne iubește cu o inimă de Tată, și este plin de iubire pentru fiii Săi, pentru cei mai mici, pentru cei neajutorați, pentru cei care au nevoie de El. Isus este „Milostivirea întrupată” (Misericordiae vultus, 8).
Dar în ce mod sau până în ce punct ne atinge această Milostivire a lui Dumnezeu? În ce mod inima Sa este dornică să ne primească, să ne ierte, să ne vadă mai aproape de El? Noi tindem să măsurăm aceste lucruri în termeni umani, dar milostivirea lui Dumnezeu ne transcende pentru că iubirea Lui este mai mare decât a noastră.
Milostivirea exprimă comportamentul lui Dumnezeu față de cel păcătos, oferindu-i o ulterioară posibilitate de a se pocăi, de a se converti și de a crede (Misericordiae Vultus, 21), restabilind în acest fel relația cu El. Prin Isus răstignit Dumnezeu dorește să-l ajungă pe păcătos în îndepărtarea sa cea mai extremă, acolo unde s-a pierdut și s-a îndepărtat de El. Milostivirea este un anunț pentru noi toți și fiecare dintre noi este chemat să-l experimenteze.
Cel mai grav delict pe care îl putem comite
În înregistrarea video, pe care o puteți viziona mai jos, vorbind despre cel mai grav delict care poate fi comis, acest om se referă la uciderea unei mame și a fiului ei. După părerea mea, cel mai grav delict pe care îl putem comite este să punem la îndoială milostivirea lui Dumnezeu. Dacă acea doamnă căreia i-a fost ucisă fiica și nepotul a fost capabilă să iubească și să ierte, cu cât mai mult poate să facă Dumnezeu pentru cei ce se apropie de El cu umilință?
Iubirea și milostivirea lui Dumnezeu sunt transmise prin noi și altora. Ne transformă pentru a putea să-i ajutăm și pe alții să-L întâlnească. Nu putem să-L vedem pe Dumnezeu. Nu-L putem atinge (dacă nu în Euharistie), dar îl vedem și îl putem atinge în cei nevoiași. Putem să-i vindecăm rănile ajutându-i pe cei bolnavi și putem să-i ținem companie, vizitându-i pe cei singuri.
Traducere și adaptare: Liviu Ursu
