Desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice în anul 1948 a însemnat începutul unui calvar pentru sute de preoţi care au refuzat să treacă la ortodoxie şi care au continuat să slujească în clandestinitate. Arestaţi şi torturaţi, mulţi şi-au găsit sfârşitul în închisorile comuniste. Cei care au scăpat cu viaţă au fost urmăriţi permanent de către Securitate.
Calvarul preoţilor şi credincioşilor greco-catolici a început la 3 septembrie 1948, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României decretul prin care episcopul Ioan Suciu a fost depus din funcţie de Guvernul condus de Petru Groza. La 18 septembrie 1948 au fost depuşi din funcţie ceilalţi episcopi greco-catolici, cu excepţia lui Vasile Aftenie, episcopul-vicar pentru Bucureşti, şi a lui Iuliu Hossu, episcop de Cluj. În zilele de 28-29 octombrie 1948 au fost arestaţi toţi cei saşe episcopi greco-catolici din România, inclusiv Vasile Aftenie şi Iuliu Hossu, şi duşi mai întâi la vila patriarhală de Dragoslavele-Muscel, unde au fost vizitaţi de mai multe ori de patriarhul ortodox Justinian, apoi la Mănăstirea Căldăruşani şi, în cele din urmă, despărţiţi, în arestul Ministerului de Interne şi la închisoarea Văcăreşti. Patriarhul ortodox a încercat să îi convingă, fără succes, să treacă la ortodoxie.
În data de 8 noiembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial decretul prin care a fost demis şi Iuliu Hossu, ultimul episcop greco-catolic aflat încă formal în funcţie, deşi fusese arestat cu zece zile înainte. La 1 decembrie 1948 Înaltul Prezidiu al Marii Adunări Naţionale a emis decretul 358/1948 care a stabilit încetarea cultului greco-catolic şi exproprierea tuturor bunurilor acestuia. Urmarea a fost o prigoană fără precedent împotriva preoţilor, cei mai mulţi refuzând să plece la cultul ortodox. Documentele istoricea consemnează arestarea a circa 700 de preoţi greco-catolic, cei mai mulţi fiind condamnaţi pentru ”exercitarea abuzivă de funcţie”.
”Aproape toţi preoţii - în timpul detenţiei şi după eliberare – au continuat să oficieze liturghii, în celule sau la altare improvizate acasă, în faţa unor nuclee de credincioşi şi să-i asiste pe aceştia în actele importante ale vieţii, botezând, cununând sau petrecând pe ultimul drum pe cei ce-şi luau zborul spre eternitate. Iar fidelii credinţei, urmând exemplul Episcopilor şi al preoţilor, prinzând din nou curaj, asistau în număr toi mai mare, în casele preoţilor - devenite neîncăpătoare, mai ales în mediile urbane - la oficierea liturghiilor, a slujbelor de botez şi de înmormântare”, afirmă Doina Cornea în prefaţa cărţii ”Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948 - 1989)”, scrisă de Cicerone Ioniţoiu, la rândul său fost deţinut politic în închisorile comuniste din Românie. Cartea surprinde sute de mărturii ale atrocităţilor suferite de preoţii greco-catolici. Biserica greco-catolică din România avea în anul 1948 circa 1.500.000 de credincioşi. Aceştia erau păstoriţi de aproximativ 1.700 de preoţi.
”Ori îl dai pe popa, ori te împuşcăm pe tine”
Povestea părintelui Izidor Aldea din Coşlar, relatată de Georgina Aldea, soţia părintelui: ”În anul 1948, când a început prigoana împotriva greco-catolicilor, într-o noapte, ne-am trezit cu cei de la Miliţia Alba lulia, care l-au arestat pe soţul meu; în acelaşi timp l-au luat şi pe fiul meu, Ioan, în vârstă de zece ani. Acolo au căutat să-l facă să adere la ortodoxism şi să îndemne şi pe alţi preoţi să-şi lepede credinţa greco-catolică. Soţul meu a refuzat. După ce a fost supus la fel de fel de presiuni psihice i-au dat drumul acasă, pentru a se mai gândi. A plecat imediat la Teiuş, împreună cu protopopul Magda, unde s-a întâlnit cu mai mulţi preoţi. Între timp, au venit de la Securitate, pentru a-l aresta, dar nu l-au găsit. Eu l-am înştiinţat să nu vină acasă de la Teiuş, ceea ce a şi făcut. În noaptea aceea, în jurul orei 1, au venit doi securişti. Cum au intrat în casă, au întrebat de soţul meu. Văzând că nu este acasă, au scos pistolul, au început să înjure. Mi-au pus pistolul în piept strigând: «Ori îl dai pe popa, ori te împuşcăm pe tine. Vă împuşcăm pe toţi greco-catolicii, numai voi sunteţi împotriva comunismului şi a colectivizării». Unul dintre ei era beat; a tras câteva gloanţe în perete. Numai Dumnezeu m-a scăpat atunci cu viaţă pe mine şi copiii mei. După plecarea lor, soţul meu a venit acasă.
Primarul, împreună cu Mastici şi Bărbuţi, doi comunişti înflăcăraţi, ne-au dat afară din casă într-o noapte, pe noi doi şi pe cei trei copii, spunând că tot ce avem în casă aparţine statului. Am plecat cu toţii la părinţii mei, la Galda de Sus, judeţul Alba, iar soţul meu, fiind urmărit de Securitate, s-a ascuns în comuna Cistei, la fratele meu, unde a stat mai mult timp. După o vreme am fost nevoiţi să părăsim Galda de Sus şi ne-am dus la Mesentea, unde am locuit într-o moară părăsită. A venit la Mesentea şi soţul meu dar, cum a ajuns, a venit Securitatea şi l-a arestat, acuzându-l că, atunci ând era preot în Coşlar, s-a rugat să cadă guvernul şi l-a blestemat pe Gh. Gheorghiu-Dej. După câtva timp, l-au eliberat. S-a angajat la Aiud, ca muncitor necalificat la ElectroMontaj, apoi magazioner la Gostat, de unde a ieşit la pensie. După pensionare, ne-am mutat la Deva. Tot timpul - şi în perioada În care a fost angajat şi după pensionare - familia noastră a fost în atenţia Securităţii. Preotul Izidor Aldea a decedat În 19 decembrie 1988, în timp ce oficia Sfânta Liturghie, adică slujindu-l pe Domnul Dumnezeu aşa cum a făcut o viaţă Întreagă.”
(Foto: episcopul Ioan Suciu)
Nevinovat, fără judecată, închis 21 de luni
Ieromonahul Iacob Arieşan din satul Visua, judeţul Bistriţa-Năsăud, s-a născut în anul 1922. După desfiinţarea mănăstirilor greco-catolice, fiind călugăr bazilitan, a venit de la Bixad la Cluj, unde şi-a găsit un loc de muncă şi unde făcea, în acelaşi timp, cursuri serale de aprofundare a cunoştinţelor bisericeşti, cu alţi călugări, sub conducerea părintelui dr. Augustin Prunduş. În 3 martie 1950, aflându-se la aceste cursuri, a fost arestat, împreună cu încă opt persoane, şi dus la Securitatea din Cluj. Aici a fost bătut bestial de ofiţeri, Între care Bainer, evreu, şeful Securităţii. După 76 de zile la Securitate, vreme în care a dormit numai pe betonul gol, în haine subţiri, a fost mutat la penitenciar, unde a stat încă opt luni; de aici, în 20 ianuarie 1951, l-au mutat la Bucureşti - Ghencea, iar după două zile, la Canalul Dunăre - Marea Neagră, unde a lucrat cinci luni, pentru ca de aici să fie din nou mutat, la Şantierul Bicaz - Moldova - altă colonie de muncă forţată. După cinci luni de muncă grea, În 7 noiembrie 1951, l-au readus la Ghencea - Bucureşti, apoi la Securitatea Bucureşti, iar după 20 de zile a fost lăsat acasă. Astfel a fost chinuit fără nici o judecată, nevinovat, timp de 21 de luni. Revenit acasă, a fost mereu supravegheat şi ameninţat de către Securitate.
(Foto: episcopul Alexandru Rusu)
Delictele preoţilor: agitaţie publică şi exercitare abuzivă de funcţie
Preotul Alexandru Bochiş, născut la 25 martie 1915 în comuna Borşa, raion Gherla, regiunea Cluj. A fost condamnat la 6 ani de închisoarre pentru infracţiunile de ”agitaţie publică” şi ”delictul de exercitare abuzivă de funcţie”. În sentinţa de condamnare este redat şi memoriul scris şi făcut public de acesta: ”Dorim să ni se respecte această credinţă bazaţi pe libertatea ce Constituţia R.P.R. o acordă diferitelor culte religioase, întemeiaţi fiind de asemenea şi pe marea hotărâre a Partidului Clasei Muncitoare prin care s-a condamnat categoric şi pe bună dreptate «cultul personalităţilor» din care au decurs actele de siluire în anul 1948, a conştiinţelor de religiunea greco-catolică, forţându-le trecerea peste voia lor la confesiunea creştină - zisă ortodoxă. În temeiul celor arătate, cerem să se revină asupra situaţiei din anul 1948, a repune în drepturi acest cult, a permite preoţilor greco-catolici să ne oficieze public şi în vechile noastre biserici serviciile religioase îndătinate cultului nostru pe lângă îngăduinţa binevoitoare a I.P.S.S. noştri episcopi greco-catolici, care în prezent se află la mănăstirea Ciorogîrla, în persoana I.P.S.S.-lor dr. Iuliu Hossu, dr. Alexandru Rusu şi dr. Ioan Bălan să se reîntoarcă în mijlocul credincioşilor, pe care i-au păstorit şi care îi aşteaptă cu multă dragoste şi ataşament”. Instanţa a reţinut în sentinţa de condamnare că, ”deşi inculpatul nu mai avea calitatea de preot, totuşi în mod clandestin a ţinut mai multe liturghii de rit greco-catolic, asistând la ele credincioşii reveniţi la religia ortodoxă. O astfel de liturghie a ţinut inculpatul şi în ziua de 3 iunie 1957 în locuinţa preotului Chindriş Vasile (arestat), în Cluj, str. Molotov, nr. 10, unde au participat mai multe persoane”.
(Foto: Episcopul greco-catolic Vasile Afteie)
Părintele Anton Buga s-a născut în Sângeorz-Băi judeţul Bistriţa-Năsăud. Afost arestat pentru predicile prin care îndemna la rezistenţă contra ofensivei comuniste duse împotriva Bisericii Greco-Catolice. A fost târât prin beciurile Ministerului de Interne Bucureşti, apoi cinci ani la Jilava, dar n-a cedat. Preoteasa a fost şi dânsa arestată şi condamnată la un an de închisoare. După ieşirea din închisoare părintele a mai fost arestat de şase ori, dar a rămas în parohie şi a continuat să facă acasă sfintele slujbe, adesea ameninţat cu noi represalii de Securitate.
Preotul Aurel Pârjol, absolvent al Academiei Teologice din Blaj, a fost arestat, judecat şi condamnat la opt ani de închisoare pe care i-a executat în temniţele comuniste, pentru că a refuzat să semneze trecerea oficială la Biserica Ortodoxă. Eliberat în 1964, a încercat să se angajeze, dar i s-a refuzat orice fel de serviciu în instituţiile de stat. Având familie numeroasă, lipsit de mijloace de trai, a acceptat să fie numit preot ortodox în Poiana Horii, lângă Huedin, unde s-a mutat cu toată familia. A fost iubit de toţi credincioşii. După pensionare, în 1987, a revenit la Biserica Română Unită. Imediat după decembrie '89 a fost numit profesor de Muzică şi Canto bisericesc la Institutul Teologic Universitar Român Unit din Cluj, până la moartea sa, la 15 mai 1994.
Martori obligaţi să semneze declaraţii mincinoase
Părintele Simion Pop s-a născut la 24 februarie în comuna Leşu-Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud. În ziua de 20 octombrie 1948, vicarul Simion Pop a primit o adresă de la Comisia de unificare a bisericilor (condusă de Emil Pop) în care i se comunica faptul că, întrucât nu a aderat la unificarea Bisericilor, i se interzice să mai facă servicii religioase în catedrala din Năsăud, fiind invitat totodată să predea averea bisericii preotului Iacob Chitul care a trecut la religia ortodoxă. Vicarul a refuzat categoric. În 27 octombrie 1948, a fost arestat de către Securitatea din Năsăud şi trimis sub escortă la Securitatea din Bistriţa, unde a rămas aproximativ o lună, până la completarea dosarului. Într-o noapte, ofiţerul de serviciu l-a anunţat că, de va trece la Ortodoxie, va fi pus în libertate; în caz contrar, va fi deportat în Siberia. A urmat interogatoriul în faţa şefului Securităţii din Bistriţa. Întrucât Tribunalul din Bistriţa şi-a declinat răspunderea şi competenţa pentru judecarea lui, a fost trimis la Tribunalul Militar din Cluj apoi la Tribunalul civil. La dezbaterea din ianuarie 1949, martorii acuzării au mărturisit că declaraţia anterioară au dat-o sub presiune şi că au semnat-o neştiind exact conţinutul ei. Procurorul a dat ordin de evacuare a sălii.
După o scurtă deliberare, preşedintele Tribunalului Militar, col. Sever Barbu, a pronunţat sentinţa de condamnare cu suspendarea pedepsei, ceea ce ar fi însemnat punerea imediată în libertate. Nu s-a întâmplat însă aşa; la o săptămână de la acea dată, vicarul Simion Pop, împreună cu «alţi duşmani ai poporului», a fost transportat la Penitenciarul din Aiud, pe a cărui poartă era scris «Aici locuiesc duşmanii poporului». La Aiud a fost supus unui regim carceral dintre cele mai severe şi inumane. După ce a fost eliberat din închisoare, i s-a impus domiciliu obligatoriu la Năsăud timp de un an, sub controlul Miliţiei şi al Securităţii locale. Apoi reuşeşte să-şi găsească un post de contabil la I.F.E.T. Bistriţa-Bârgăului, de unde a fost disponibilizat din ordinul P.C.R. Bistriţa. Rămas âmpreună cu ântreaga famile fără cele necesare traiului, este ajutat o vreme cu alimente de către credincioşi, apoi se angajează la Sanatoriul din Vatra Dornei, departe de casă, pentru a asigura supravieţuirea familiei.
