”Trăim ca și cum viața nu ar fi niciodată îndeajuns, dar Evanghelia ne învață că a ne opri este un gest de încredere în Dumnezeu pe care trebuie să-l învățăm”: a spus Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale din 17 septembrie a.c., în Piața San Pietro, vorbind despre misterul morții lui Isus. La finalul audienței, papa a reînnoit un stăruitor apel la pace în Gaza și la respectarea dreptului umanitar.
Moartea lui Isus și mormântul nou în care a fost depus (cf. In 19,40-41) au fost în centrul catehezei prezentată de papa Leon al XIV-lea la audiența generală de miercuri, 17 septembrie a.c., cu participarea a zeci de mii de romani și pelerini în Piața San Pietro. Este a șaptea cateheză din a treia parte (”Paștele lui Isus”) a seriei de cateheze ”Isus Cristos, speranța noastră” prilejuită de anul jubiliar dedicat speranței. La saluturile finale, papa a menționat apropiata comemorare liturgică a sfântului Stanislau Kostka, ocrotitor ceresc al Poloniei și al tinerilor, și a făcut un nou apel la pace în Gaza, cerând încetarea focului și respectarea dreptului umanitar.
Contemplând ”misterul Sâmbetei Sfinte”, a spus papa la cateheză, îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu în mormânt. Dar această ”absență” nu este un gol, ci așteptare, plinătate reținută, promisiune păstrată în întuneric. ”Este ziua marii tăceri în care”, a subliniat papa, ”cerul pare mut și pământul nemișcat, dar tocmai acolo se împlinește taina cea mai adâncă a credinței creștine”. Evanghelistul Ioan ne spune că trupul lui Isus a fost luat jos de pe cruce, înfășurat cu grijă, ”așa cum se face cu ceea ce este prețios”, apoi depus într-un mormânt nou, în care nu fusese pus nimeni niciodată (In 19,41). Mormântul se afla într-o grădină: ”acea grădină aduce aminte de Edenul pierdut, locul în care Dumnezeu și omul erau uniți. Iar acel mormânt, nefolosit vreodată, vorbește de ceva ce trebuie încă să se întâmple: este un prag, nu un sfârșit. La începutul creației, Dumnezeu plantase o grădină: acum și noua creație începe într-o grădină, cu un mormânt închis care, peste puțin timp, se va deschide”.
”Sâmbăta Sfântă”, a amintit papa, ”este și o zi de odihnă. Potrivit Legii ebraice, în a șaptea zi nu trebuie să se muncească. Într-adevăr, după șase zile de creație, Dumnezeu s-a odihnit (cf. Gn 2,2). Acum și Fiul, după ce a încheiat lucrarea sa de mântuire, se odihnește. Nu pentru că este obosit, ci pentru că și-a încheiat munca. Nu pentru că s-a predat, ci pentru că a iubit până la capăt. Nu mai este nimic de adăugat. Această odihnă este sigiliul lucrării duse la capăt, este confirmarea că ceea ce trebuia făcut a fost dus cu adevărat la bun sfârșit. Este o odihnă plină de prezența ascunsă a Domnului”.
”Nouă”, a reluat Sfântul Părinte aruncând o privire la ritmul frenetic al vieții de astăzi, ”ne este greu să ne oprim și să ne odihnim. Trăim ca și cum viața nu ar fi niciodată îndeajuns. Alergăm ca să producem, ca să demonstrăm, ca să nu pierdem teren. Dar Evanghelia ne învață că a ști să te oprești este un gest de încredere pe care trebuie să învățăm să-l facem. Sâmbăta Sfântă ne îndeamnă să descoperim că viața nu depinde întotdeauna de ceea ce facem, dar și de felul în care știm să ne detașăm de cele pe care am reușit să le facem”.
”În mormânt, Isus, Cuvântul cel viu al Tatălui, tace. Dar chiar în tăcerea acea”, a spus papa, ”viața nouă începe să freamăte ca sămânța în pământ, ca bezna înaintea zorilor. Dumnezeu nu se teme de timpul care se scurge pentru că este și Stăpânul așteptării. La fel, chiar și timpul nostru ’inutil’, timpul pauzelor, golurilor și clipelor zadarnice poate să devină pântecele învierii. Orice tăcere acceptată poate să devină făgăduința unui Cuvânt nou, orice timp suspendat poate să devină un timp de har, dacă i-l oferim lui Dumnezeu”.
”Isus, îngropat în pământ, este chipul blând al unui Dumnezeu care nu ocupă tot spațiul”, a continuat Sfântul Părinte. ”Este acel Dumnezeu care lasă lucrurile să meargă mai departe, care așteaptă, care se retrage pentru ne lăsa nouă libertatea. Este acel Dumnezeu care are încredere chiar și atunci când totul pare că s-a sfârșit. Iar noi, în acea sâmbătă suspendată, învățăm că nu trebuie să fim grăbiți ca să înviem: mai întâi e necesar să rămânem pe loc, să primim tăcerea și să ne lăsăm îmbrățișați de limită. Uneori, căutăm răspunsuri rapide, soluții imediate. Dar Dumnezeu lucrează în profunzime, în timpul lent al încrederii. Sâmbăta înmormântării devine în acest fel pântecele din care poată să țâșnească forța unei lumini invincibile, lumina Paștelui”.
”Speranța creștină”, a spus papa la finalul catehezei, ”nu se naște în agitația zgomotoasă, ci în tăcerea unei așteptări în care locuiește iubirea. Nu este fiica euforiei, ci a unei abandonări încrezătoare. Ne învață aceasta Fecioara Maria, care întruchipează această așteptare, această încredere, această speranță. Când ni se pare că totul stă nemișcat și că viața este o stradă întreruptă, să ne aducem aminte de Sâmbăta Sfântă. Chiar și în mormânt, Dumnezeu pregătește surpriza cea mai mare. Și dacă știm să primim cu gratitudine ceea ce a fost, vom descoperi că, chiar în micime și tăcere, Dumnezeu iubește să transfigureze realitatea făcând noi toate lucrurile cu fidelitatea iubirii sale. Adevărata bucurie se naște din așteptarea pregnantă, din credința răbdătoare și din speranța că ceea ce se trăiește în iubire va învia, cu siguranță, la viața veșnică”.
După cateheză, mai mulți lectori au prezentat un rezumat în diferite limbi și au tradus scurtele saluturi adresate pelerinilor. Astfel, salutând polonezii, papa a menționat că Biserica celebrează în 18 septembrie comemorarea liturgică a sfântului Stanislau Kostka. ”Acest tânăr de optsprezece ani, patronul patriei voastre și al tinerilor”, a subliniat pontiful, ”să fie exemplu și inspirație pentru noile generații de credincioși în căutarea voinței lui Dumnezeu și în îndeplinirea curajoasă a vocației proprii. Încredințez mijlocirii sale Polonia și pacea în lume”.
La nelipsitul salut final adresat tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa i-a îndemnat pe toți să fie mereu credincioși idealului evanghelic și să-l realizeze în activitățile lor de fiecare zi.
Înainte de a da binecuvântarea finală, papa Leon al XIV-lea a mulțumit tuturor pentru urările transmise cu ocazia onomasticii, în ziua în care Biserica romano-catolică celebrează comemorarea liturgică a sfântului episcop Robert Bellarmino, învățător al Bisericii, pontiful primind la botez numele Robert Francis.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
