«A iubi» şi «a ierta» sunt semnele concrete ale Jubileului milostivirii, a cărui «Poară Sfântă se trece în mod gratuit»: a spus papa Francisc la audienţa generală de miercuri, 16 decembrie a.c., din Piaţa Sfântul Petru, prima după deschiderea Porţilor Sfinte în toate diecezele şi eparhiile lume, pe 13 decembrie a.c., în contemporan cu episcopul Romei.
„Jubileul este în lumea întreagă, nu doar la Roma”, subliniază Papa, care «a dorit ca semnul Porţii Sfinte să fie prezent în fiecare Biserică particulară, pentru ca Jubileul Milostivirii să devină o experienţă împărtăşită de fiecare persoană»:
• „Anul Sfânt al Milostivirii a fost inaugurat în întreaga Biserică şi este celebrat în fiecare dieceză sau eparhie ca la Roma, semn al comuniunii universale. Fie ca această comuniune eclezială să devină tot mai intensă, pentru ca Biserica să fie în lume semnul viu al iubirii şi milostivirii Tatălui ceresc. Biserica să fie semn viu al iubirii şi milostivirii”, subliniază Papa.
Un Jubileul extraordinar, la jumătate de secol de la Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea, care a contemplat şi a prezentat Biserica în lumina «misterului comuniunii»: deşi răspândită peste tot în lume este una singură „Biserica pe care a dorit-o Isus Cristos şi pentru care El s-a dat pe sine însuşi”.
• „Acest mister al comuniunii, care transformă Biserica în semnul iubirii Tatălui creşte şi se maturizează în inima noastră atunci când iubirea, pe care o recunoaştem în Crucea lui Cristos şi în care ne cufundăm cu toţii, ne face să iubim precum el ne-a iubit pe noi: o iubire fără margini, care are chipul iertării şi al milostivirii”.
«Iubirea» şi «milostivirea» nu trebuie să rămână doar două cuvinte frumoase, ci trebuie să se realizeze în viaţa noastră de creştini zi cu zi, a subliniat Papa:
• „A iubi şi a ierta precum Dumnezeu iubeşte şi iartă: acesta este programul de viaţă care nu poate cunoaşte întreruperi sau excepţii, dar ne determină să mergem întotdeauna dincolo de limite, fără să ne obosim niciodată, având certitudinea că suntem susţinuţi de prezenţa paternă a lui Dumnezeu”.
Semnul vieţii creştine se transformă apoi în multe alte semne, care sunt caracteristici ale Jubileului, a mai spus papa Francisc, gândindu-se la toţi cei care vor trece până pe una dintre Porţile Sfinte din lumea întreagă, care sunt „adevărate Ponţi ale Milostivirii”. Pontiful a reiterat simbologia Porţii, care îl reprezintă pe însuşi Isus Cristos care spune: „Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune” (In, 7-9).
„Trecerea Porţii – a asigurat Succesorul lui Petru – este semnul încrederii noastre în Domnul nostru Isus Cristos, care «nu a venit să judece lumea, ci să o mântuiască» (cfr In, 12, 47).
• „Dar, fiţi foarte atenţi – dojeneşte Papa– să nu fie nimeni atât de şmecher sau prea inteligent încât să spună că trebuie să plătiţi ca să treceţi Poarta Sfântă! Nu. Mântuirea nu se plăteşte, nu se cumpără. Poarta este Isus şi este gratuită! A adus-o El însuşi. Bunul Păstor vorbea însă tocmai despre cei care l-au precedat şi au fost «hoţi şi tâlhari, dar oiţele nu l-au ascultat»(Cfr In, 7-9)”.
„A traversa Poarta Sfântă este semnul unei adevărate convertiri a inimii noastre. Când trecem Poarta Sfântă e bine să ne deschidem şi poarta sufletului nostru. Să stăm în faţa Porţii Sfinte şi să spunem: «Doamne, ajută-mă să deschid larg poarta sufletului meu!»”. Anul Sfânt nu este eficient, a mai spus Papa, dacă prin porta inimii noastre nu trece Cristos. El ne face să ne deschidem către ceilalţi, pentru a le duce iubirea Sa.
În ultima parte a catehezei, papa Francisc a evidenţiat un alt semn important al Jubileului: mărturisirea păcatelor.
• „Sacramentul Reconcilierii cu Dumnezeu, apropierea de scaunul Spovezii, este experienţa directă a milostivirii. Înseamnă a-l găsi pe Tatăl cel care iartă: Dumnezeu iartă totul şi ne înţelege în limitele sau contradicţiile noastre”. Nu doar atât: „El, cu iubirea Sa, ne spune că tocmai atunci când recunoaştem păcatele noastre este sărbătoare în Ceruri: Isus sărbătoreşte (…)ne este şi mai aproape şi ne îndeamnă să privim înainte”.
Papa Francisc mărturiseşte că a auzit de nenumărate ori fraze precum «Părinte, nu reuşesc să iert: vecinul, colegul, soacra, cumnata…», şi se întreabă cum putem cere iertare lui Dumnezeu fără a ierta?
„Să iertăm este un lucru mare – răspunde el – nu este uşor să iertăm pentru că inima noastră este săracă, iar prin propriile sale forţe nu reuşeşte să facă aceasta. Însă, dacă ne deschidem inima pentru a primi milostivirea lui Dumnezeu pentru noi, la rândul nostru suntem capabili să iertăm. Sunt experienţe comune, pe care le trăim cu toţii şi avem această posibilitate”.
• „Aşadar, curaj! Să trăim Jubileul milostivirii începând cu aceste semne, care aduc o mare putere de a iubi. Domnul ne va însoţi pentru a experimenta şi alte semne importante pentru viaţa noastră. Curaj şi mergem înainte!”.
Pontiful a salutat la final pelerinii prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, în ciuda aglomeraţiei şi pregătirilor care au început deja pentru Crăciunul din acest an:
•„Apropiindu-ne de sărbătoarea Naşterii Domnului, vă încredinţez Sfintei Fecioare Maria şi vă invit, celebrând Sacramentul Reconcilierii, să vă pregătiţi sufletul pentru a-l primi pe Domnul în viaţa voastră”.
Un salut special al Papei s-a îndreptat către pelerinii de limba germană prezenţi în Piaţă, în mod special către delegaţia din Nordul Austriei care a purtat „lumina păcii din Betleem”. Un salut cordial adresat totodată pelerinilor sloveni, cărora Sfântul Părinte doreşte să le transmită „aprecierea sa personală pentru întreaga Biserică din Slovenia pentru angajamentul său în favoarea familiei”, încurajând toţi slovenii, dar în mod special pe cei cu roluri publice să „susţină familia, structura de referinţă pentru viaţa socială”.
Nu în ultimul rând, obişnuitul salut al Pontifului adresat la tinerilor, bolnavilor şi cuplurilor recent căsătorite, pe care i-a îndemnat, în prag de Crăciun, să se încredinţeze Sfintei Fecioare Maria, maestră de credinţă şi model de obedienţă la voinţa lui Dumnezeu:
• „Dragi tineri, să ştiţi să trăiţi Crăciunul cu aceeaşi credinţă cu care Maria a primit anunţul Arhanghelului Gavril. Dragi bolnavi, cereţi-i ei acea pace intimă pe care Isus a purtat-o lumii. Dragi tineri căsătoriţi, imitaţi exemplul Maicii lui Dumnezeu prin rugăciune şi virtuţi”.
Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc invocată la finalul audienței generale de miercuri, 16 decembrie 2015, în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, care ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv– M. Caba)