Concertul de colinde organizat de Misiunea Română Unită din Londra a ajuns anul acesta la cea de a patra ediţie. În cinstea zilei naţionale a României, corul „Bunavestire” al Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea, dirijat de maestrul Radu Mureşan, a susţinut duminică, 29 decembrie a.c., un concert de colinde la biserica Misiunii din Londra, la invitaţia rectorului Misiunii, pr. dr. Eduard Fartan.
(GALERIE FOTO)
Liturghia şi concertul au reprezentat două evenimente spiritual îngemănate pentru a sărbători ziua naţională a românilor în credinţă şi cu bucuria tradiţiilor de acasă.
Evenimentul a constituit un moment de bucurie şi înălţare spirituală pentru toţi românii care au fost prezenţi în biserică.
În cadrul acestei sărbători, corul „Bunavestire” a reiterat crezul său pastoral, acela de a aduce laudă Preasfintei Treimi şi de slujire a aproapelui prin cântul liturgic.
”Am fost copleșiți de atmosfera călduroasă cu care am fost primiți de românii din Londra, de dragostea cu care îmbrățișează tradiția românească si de dorul de tot ceea ce este autentic şi străbun.” a declarat Radu Mureșan
Biserica Misiunii Greco-Catolice a fost plină de români în sărbătoare, alături de comunitate fiind si Viorel Badea, senator diaspora, Aurelian Mihai, deputat diaspora, Victor Ionescu, co-președinte PNL diaspora și oficialități locale. Atmosfera românescă, caldă, plină de emoție a adus bucurie în sufletele românilor prezenți la eveniment, concertul încheindu-se într-o notă emoționantă prin intonarea la unison a imnului României.
”Comunitatea românească a întâmpinat încă o dată cu căldura și emoția cu care ne-a obișnuit, atunci când intra în contact cu tradițiile românești, talentații tineri ai Corului ”Bunavestire” al Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea, dirijat de maestrul şi prietenul Radu Mureşan. Interpretarea înălțătoare şi rafinată ne-a fascinat pe toți cei prezenți la momentul sublim pe care acesti tineri au reuțit să-l creeze în inima Londrei pentru românii de aici” ne-a declarat rectorului Misiunii, părinele Eduard Fărtan.
Veronica Costache