Centrul Manresa din Cluj a fost și anul acesta gazda Adunării Regionale a Iezuiților din România, primind 16 iezuiți din cele patru comunități de pe teritoriul României: Satu-Mare, Cluj, Tîrgu-Mureș și București. Însă noutatea a constituit-o prima Sfântă Liturghie în comunitate a confratelui primițiant Iosif Șandoru, precum și jubileul celor 50 de ani de preoție ai veteranului nostru, pr. Luc Duquenne. În felul acesta, noutatea și fidelitatea s-au îmbrățișat, ilustrând poate cel mai bine un alt jubileu, mai discret, al celor douăzeci și cinci de ani de prezență reînnoită a iezuiților în România începând cu anul 1990.
A fost așadar o întâlnire în trei timpi, după cum își dorea papa Francisc trăirea întregului An al Vieții Consacrate: privind în urmă cu recunoștință, trăind prezentul cu pasiune și deschizându-ne spre viitor cu speranță: Ad maiorem Dei Gloriam!
mt