Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Doi ani de haruri de la Beatificarea Mons. Ghika

 
Doi ani de haruri de la Beatificarea Mons. Ghika
  • 27 Aug 2015
  • 4198

31 august 2013 - 31 august 2015
Doi ani cu belșug de haruri.

Pentru toate mulțumim Domnului cu un triduum de rugăciune la aniversarea beatificării

Sâmbătă, 29 august - Rugăciuni private de mulțumire
Duminică, 30 august - Rugăciuni cu întreaga comunitate parohială la Liturghiile din fiecare biserică catolică
Luni, 31 august, ora 17:00 - Sfântă Liturghie Pontificală la Catedrala Sfântul Iosif

Sfânta Liturghie din 31 august în Catedrală va fi prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, alături de care vor concelebra PS Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de București, Mons. Baudouin Biajila Muankembe, Însărcinat cu Afaceri a.i. la Nunţiatura Apostolică din România, preoți din parohiile din București și împrejurimi. Jertfa Sfintei Liturghii va fi celebrată cu potirul Fericitului Vladimir Ghika, pe care monseniorul l-a primit  cu ocazia hirotonirii sale, la 7 octombrie 1923, și cu care a celebrat prima Sfântă Liturghie. Predica va fi ținută de PS Mihai Frățilă. De asemenea, în Catedrala Sf. Iosif, din capitală, vor putea fi venerate relicva Fericitului Vladimir Ghika și icoana dedicată acestuia, care va fi adusă cu această ocazie de la Catedrala Greco-Catolică Sf. Vasile cel Mare din București. (cf. www.angelus.com.ro)
 

Duminică, 30 august 2015, în catedrala greco-catolică, după Sfânta Liturghie de la orele 10,00, se va celebra Acatistul fericitului martir Vladimir Ghika.

+ + +

Icoana monseniorului Vladimir Ghika din catedrala greco-catolică din București a fost sfințită cu Sfântul Mir, în după-masa zilei de 31 august 2013 – ziua beatificării, prin punerea mâinilor mai multor episcopi printre care și arhiepiscopul Parisului, cardinalul Andre Vingt-Trois. Tot atunci, prin grija și la intenția părintelui Eduard Fârtan de la Londra, a fost sfințită și o icoană a monseniorului de către P.S. Mihai, pentru comunitatea greco-catolică din capitala Marii Britanii.

SUNTEM CU TOȚII AȘTEPTAȚI!

Dacă doriți să retrăiți evenimentul din 31 august 2013, intenetul păstrează încă înregistrarea:

http://www.tvrplus.ro/editie-credo-126387





Sursa:angelus.com.ro