Pe unele site-uri a fost reluată o scrisoare a fiziceanului Albert Einstein despre Dumnezeu, scrisă unei tinere eleve. Această fată, care se chema Phyllis, îi scrise în 19 ianuarie faimosului om de știință adresându-i o întrebare pe care o auzise la școala duminicală: „Oamenii de știință se roagă? Și pentru ce se roagă ei?”.
În acele timpuri erau puține persoanele care puteau să reprezinte cu demnitate întreaga elită a acelora pe care-i numim ”oameni de știință”, și cu siguranță Einstein e unul dintre ei. Simplitatea și natura scrisorii ar fi putut să deranjeze pe un om de știință de o asemenea faimă, dar ceea ce surprinde este tocmai simplitatea și rapiditatea cu care fiziceanul îi răspunde micuței eleve, scrisoare datată cu 24 ianuarie 1936.
Omul de știință nu pierde timpul clarificând imediat: „Oamenii de știință cred că orice întâmplare, inclusiv în relațiile dintre oameni, este datorată legilor naturii. De aceea un om de știință nu poate fi înclinat să creadă că evoluția lucrurilor poate fi influențată de rugăciune, cu alte cuvinte, de o manifestare supranaturală a unei dorințe”. Dar, Einstein adaugă un ”totuși”, raționamentului precedent: „ Totuși, trebuie să admitem: cunoștințele noastre asupra acestor forțe sunt imperfecte, astfel că în final, convingerea că există un spirit suprem are la bază un fel de credință. O astfel de convingere rămâne larg răspândită în ciuda realizărilor actuale în domeniul științei”. Acesta este în mod sigur un lucru fundamental: știința nu anulează „un anumit fel de credință”, provocându-o ea însăși în slăbicunile și capcanele ei. Totuși, se pare că lasă să se înțeleagă o contradicție între această „credință generalizată” și succesele științifice.
Dar scrisoare nu se încheie încă, adăugând Einstein: „În același timp cine este implicat în munca științifică se convinge că legile naturii manifestă existența unui spirit cu mult superior omului. Astfel cercetarea științifică duce la un sentiment religios special care e mult diferit de religiozitatea persoanelor pioase. Salutări cordiale, al tău A. Einstein”.
La această formă de elitism, este util să amintim că pentru noi creștinii faptul că o persoană de o asemenea inteligență, departe de credința creștină, a arătat, chiar dacă de la depărtare, mai multe aspecte a acelei virtuți pe care noi o chemăm Credință, nu face altceva decât să confirme adevărul „catolic” (universal) al Revelației creștine.
Această scrisoare vorbește despre religiozitatea lui Einstein, și în același timp demonstrează cum Credința noastră, care este trezită și îmbogățită de Dumnezeu, este recunoscută și întrevăzută de astfel de genii, care chiar dacă nu ajung la experiența creștină, confirmă necesitatea rațională a lui Dumnezeu.
Traducere: AMR
