Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Psalmul 22 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)

 
Psalmul 22 (Meditaţia Pr. Gabriel Buboi pe marginea Psalmilor)
  • 09 Aug 2015
  • 6483

Domnul este păstorul meu:

Nu duc lipsă de nimic.

 

La loc de păşune cu iarbă grasă, mă odihnește,

Mă conduce la ape limpezi.

 

Îmi întărește sufletul

Și mă călăuzește pe calea dreaptă,

Din pricina numelui Său.

 

Chiar dacă trec printr-o vale întunecată,

Nu mă tem de nici un rău, pentru că Tu ești cu mine,

Toiagul și bastonul tău îmi dau siguranță.

 

Pregătești masă înaintea mea,

Sub ochii dușmanilor mei.

Ungi cu ulei capul meu;

Paharul meu se revarsă.

 

Bunătatea și fidelitatea mă vor însoți,

În toate zilele vieţii mele,

Ca să locuiesc în casa Domnului, pentru lungime de zile.

 

 

Domnul este păstorul meu. Psalmul 22 este rugăciunea omului care se simte călăuzit de Dumnezeu prin toate dificultățile pe care trebuie să le traverseze de-a lungul existenței. Grija și preocuparea Domnului este fără asemănare pentru că omul care se lasă prins în îmbrățișarea Sa nu simte nici o lipsă și se consideră privilegiat și ocrotit în permanență. Sf. Atanasie ne spune că „este psalmul persoanelor care se bucură că Domnul i-a călăuzit la pășunea Sa și de aceea descriu banchetul euharistic”.

 

Din pricina numelui Său. Dumnezeu se îngrijește de copiii Săi și îi iubește nu pentru că oamenii au făcut ceva care să atragă atenția Sa, ci pentru simplul fapt al existenței Sale. Domnul este cel care are întotdeauna inițiativa pentru că El precede pașii omului și îi invită constant la o legătură de credință și de încredere profundă. Putem spune cu alte cuvinte, că Domnului îi este specific să protejeze să întărească și să iubească pe om nu pentru meritele acestuia ci pentru că așa este El.

 

Pregătești masă înaintea mea. Împreună cu versetele următoare, psalmistul exprimă grija pe care o manifestă cel Sfânt pentru el. Se simte ocrotit nu doar de-a lungul vieții ci și în fața dușmanilor; se simte comesean al Creatorului și mai mult decât atât: este un oaspete al vieții pentru care Stăpânul se îngrijește de tot: de la cele necesare mâncării, la cele privind aspectul pentru că îi unge părul cu ulei ca să strălucească și să aibă aspect îngrijit. Sfinții Părinți vorbesc despre ungerea cu ulei și ca de acel sigiliu prin care Domnul își consacră credincioșii. Omul care se încredințează Domnului cu speranță are potirul vieții plin: Stăpânul în bunătatea Sa nu doar umple acest pahar, ci îl face să se reverse pentru că Dumnezeu nu se lasă întrecut în generozitate, cum spunea un părinte iezuit. Imaginea potirului introduce în acest psalm și dimensiunea euharistică, ca desăvârșire a vieții omului.

 

Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno