Rugăciunile liturghiei o califică drept un model "al iubirii arzătoare, fidele, pline de respect". Vorbim despre Sfânta Maria Magdalena, sărbătorită în calendarul roman sau latin pe 22 iulie, sfânta despre care Evanghelistul Marcu relatează că a fost cea dintâi persoană căreia Isus i s-a arătat, după Înviere. "Și, înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii, El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni" (Evanghelia după Sfântul Marcu, capitolul 16, versetul 9).
Impresionează, pentru a nu spune că ajunge chiar să nedumerească, alegerea lui Isus. Desigur, hermeneutica ne vine în ajutor însă, pentru o explicație îmbogățită cu elemente artistice, vă propunem imaginea unei celebre picturi a italianului Caravaggio, pe numele său adevărat Michelangelo Merisi (1571-1610). Mă refer la "Punerea în mormânt", expusă în Pinacoteca Vaticană.
În origine, pictura comisionată de Girolamo Vittrice, un personaj roman înstărit din timpul lui Caravaggio, a fost destinată cinstirii memoriei unchiului său, Pietro Vittrice, fiind așezată în biserica oratorienilor, aparținând comunității fondate de Sfântul Filip Neri. Este vorba despre Chiesa Nova, din Roma, ce ocupă o poziție centrală, pe latura dreaptă a bulevardului care conduce de la Piața Veneția spre Piața San Pietro.
Dar să nu ne îndepărtăm prea mult de punctul de plecare: Maria Magdalena și alegerea lui Isus de a i se arăta ei mai întâi, în dimineața din Duminica învierii.
Scena propusă de Caravaggio prezintă în prim-plan figura lui Nicodim, evreul cel milostiv, care susține trupul lui Isus coborât de pe cruce, ținându-l prins de picioare. Nicodim ne privește cu ochi gravi, plini de simțul responsabilității, pe deplin conștient că are în grijă trupul Mântuitorului.
În spatele lui stau martorii Pătimirii și ai Morții Domnului Nostru Isus Cristos: Maria lui Cleopa, reprezentată cu mâinile înălțate spre cer, într-o atitudine de strigare a propriei disperări; Maria Magdalena care-și plânge suferința în mod tăcut, cu privirea coborâtă; Maria, Maica Mântuitorului, cu chipul împietrit de durere și evanghelistul Ioan reprezentat în încercarea de a atinge trupul lui Isus, ca și cum ar vrea să-i de o mângâiere de rămas bun.
Însă, în opinia binecunoscutului istoric al artei, profesorul Antonio Paolucci, director al Muzeelor Vaticane, adevărata protagonistă a picturii "Punerea în mormânt", una din capodoperele lăsate lumii de Caravaggio, este piatra pe care este depus trupul lui Isus, placă al cărei unghi lasă impresia avansării în prim plan, pentru a fi memorizat în mod explicit ca simbol al pietrei unghiulare. Nu poate fi privită această piatră funerară, piatră comună, lipsită de însemnătate, fără a ne duce cu gândul la Psalmul 118: "Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului"; tot astfel o simplă piatră funerară avea să devină piatra pe care a fost depus trupul Mântuitorului, căpătând însemnătatea unei pietre unghiulare.
Urmând aceiași logică, poate că s-ar putea spune și despre Sfânta Maria Magdalena că inițial a fost asemenea pietrei aruncată de zidari, căci a fost disprețuită de lume, folosită și aruncată, dar care – prin harul Domnului, spre care și-a întins ambele mâini pentru a-l primi – a devenit asemenea unei pietre de valoare, într-atât de prețioasă încât Domnul a ales-o să fie prima care să dea mărturie lumii despre strălucirea Învierii Sale. Căci Dumnezeu face din piatra aruncată de zidari piatră unghiulară.
Sfântă Maria Magdalena, roagă-te pentru noi!
