Colocviu cu cardinalul De Magistris
De Nicola Gori
Ne apropiem de Anul Milostivirii convocat de papa Francisc. Un moment privilegiat pentru a redescoperi sacramentul reconcilierii şi o ocazie pentru preoţi de a se oferi cu disponibilitate şi pregătire mai mare pentru ascultarea penitenţilor. O misiune care nu se improvizează, ci care are nevoie de rugăciune, jertfă, discernământ şi milostivire. Am vorbit despre asta cu un expert în materie, care a aflat că a fost creat cardinal chiar în timp ce se afla într-un confesional din catedrala din Cagliari. Este Luigi De Magistris, unul dintre cei cinci noi cardinali în vârstă de peste optzeci de ani, unicul italian, pe care papa Francisc l-a introdus în colegiul cardinalilor în consistoriul din februarie. Optzeci şi nouă de ani, dintre care mulţi trăiţi în slujirea reconcilierii, se relatează în acest interviu acordat ziarului nostru.
Ce este necesar astăzi pentru a fi un bun duhovnic?
A fi culţi şi buni. Adică, a avea, ca bază, o precedentă formare bună şi apoi o profundă cunoaştere a teologiei morale (l-am avut ca maestru pe cardinalul Pietro Palazzini care era un mare moralist), împreună cu o atitudine iubitoare faţă de penitent căruia nu trebuie să-i fie frică să se spovedească. La asta aş adăuga un sfat: a nu părăsi niciodată studiile sacre. Sunt o apărare pentru virtutea sacerdotală; aşa cum este important a fi la zi cu privire unele teme precum bioetica: în zilele noastre un duhovnic care nu cunoaşte măcar elementele esenţiale ale acestei materii n-ar trebui să se aşeze în confesional.
Care este cauza principală a lipsei de afecţiune faţă de acest sacrament?
În fond, în fond este orgoliul şi apoi prezumţia de a nu avea nevoie de el considerând că sunt perfecţi. De fapt, pentru a ne spovedi trebuie să ne recunoaştem cu umilinţă propriile păcate şi că avem nevoie de iertare. Într-o societate în care totul este prezentat ca permis s-a pierdut simţul păcatului: probabil că în parte responsabilitatea este a noastră a preoţilor care adesea în predică am înlocuit cateheza cu atâtea vorbării care folosesc puţin sufletului credincioşilor.
Ce se poate face pentru a-i redescoperi valoarea?
Înainte de toate ar trebui să se amintească periodic credincioşilor că pentru a se apropia de Euharistie trebuie să fie în stare de har, şi apoi să se dea exemplu bun: noi cei dintâi spovedindu-ne frecvent. Aş vrea să recomand o dată pe săptămână şi ca preoţi să fim disponibili mereu să ascultăm spovezile.
Cum aţi primit numirea de cardinal?
Mă simţeam nevrednic şi, pentru acest motiv, cu atât mai recunoscător Domnului care a voit să mă facă să ajung la această demnitate. Când m-au anunţat eu eram în catedrală la Cagliari, unde ascultam spovezile, cum este obiceiul meu, şi cum sper că va continua să fie obiceiul meu. Parohul a fost cel care mi-a spus că Papa Francisc a anunţat numele meu printre numele noilor cardinali. Neavând niciun preaviz, credeam că era o glumă.
Mulţi ani aţi fost în slujba Curiei. Puteţi să ne povestiţi experienţa dumneavoastră?
Am trecut de la secretariatul Universităţii Pontificale Laterane la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, unde eram oficial; apoi la Secretariatul de Stat şi, în sfârşit, la Penitenţiaria Apostolică. Toate acestea au reprezentat pentru mine o experienţă preţioasă, fie din punct de vedere cultural, ca preot, şi mai ales spiritual. Ca regent şi apoi ca pro-penitenţiar major am avut şi posibilitatea de a veni în contact cu problematicile slujitorilor pocăinţei. Am foarte multe amintiri, dar nu vreau să intru în detalii pentru că sunt foarte strict în interpretarea secretului de oficiu.
Dumneavoastră aţi fost la Roma mai ales în anii pontificatului lung al lui Ioan Paul al II-lea. Care este amintirea dumneavoastră despre Papa cel sfânt?
Îl cunoşteam pe cardinalul Wojtyła pentru că am avut ocazia să desfăşor o slujire la cererea sa, deci deja apreciasem multele sale calităţi. Apoi, ca Pontif, i-am acordat mereu respect şi fidelitate aşa cum, şi prin tradiţie familială, am făcut mereu cu toţi cei opt Papi pe care i-am slujit.
(După L'Osservatore Romano, 24 iulie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
