« Girasole, orange, 18 »: pizza scoasă proaspăt din cuptorul pe lemne îşi aşteaptă rândul; în acest timp, Samuele, pizzarul Locandei dei Girasoli, îi dă instrucţiuni lui Alessandro, un tânăr trisomic de 28 de ani.
Serviciul este rapid şi eficient, codul simplu şi deja foarte cunoscut: numele pizzei dorite, culoarea uneia dintre cele trei săli unde aşteaptă clientul, numărul mesei la care este aşezat.
«Băieţii mei îşi fac treaba şi o fac foarte bine. Când unul dintre ei lipseşte, chiar mi-e greu», recunoaşte Ugo Menghini, de şase ani şef de sală în acest restaurant ceva mai special, situat în sudul Romei. «Dacă ar trebui să-mi deschid propria afacere, n-aş ezita şi aş angaja trisomici »
Apărută în anul 2000, la iniţiativa familiilor cu copii afectaţi de sindromul Down, cooperativa I Girasoli (Floarea soarelui) favorizează inserţia profesională a persoanelor trisomice. Restaurantul Locanda dei Girasoli este traducerea concretă a acestei iniţiative.
„Din cele 18 persoane care lucrează la Locanda, 13 sunt trisomice”, spune cu mândrie Enzo Rimicci, preşedintele Consorzio Sintesi, societate cooperativă socială, specializată în munca pentru persoane cu handicap şi, de curând, administrator al restaurantului.
Afectată de criză, Locanda dei Girasoli a trebuit să se organizeze pentru a-şi redeschide porţile în noiembrie 2013, după mai multe luni de muncă. „Totul este autofinanţat, fără ajutorul Statului” , insistă Enzo Rimicci, care angajează persoane cu handicap şi pentru trei centre de telefonie Wind, operator de telefonie italian.
„Statul privilegiază asistenţa, noi promovăm inserţia profesională”, accentuează preşedintele de la Locanda. Astăzi, din cei 13 „băieţi Down”, aşa cum îi place lui Enzo Rimicci să-i alinte, nouă sunt încă stagiari. Procesul de recrutare este riguros, formarea foarte serioasă.
După 600 de ore de stagiu remunerat, Simone, prietenos şi binevoitor, a obţinut, la 24 de ani, un contract pe durată nedeterminată. „Îmi place la nebunie să lucrez pe sală, să supraveghez, să mă fac util, să fiu în contact cu oamenii şi, mai ales, îmi place să fiu aici”.
Dimineaţa, când restaurantul este închis, o altă echipă face biscuiţi, fursecuri şi alte dulciuri. „În funcţie de aptitudinile lor, toţi angajaţii noştri îşi găsesc un loc. Marco este timid şi nu se simte în largul său pe sală, dar în bucătărie, este o adevărată maşină”, spune preşedintele Rimicci.
Anna, 22 de ani, nu lucrează în această seară. A venit să ia masa cu părinţii. „Pentru noi şi pentru ea, este o mare victorie. Fiica noastră este acum independentă; când vine seara acasă, o vedem satisfăcută, mândră de ceea ce face”, se felicită cu emoţie Carlo, tatăl ei; acesta ne mai spune că Anna „a făcut mari progrese şi în privinţa limbajului şi a relaţiilor cu cei din jur.”
Un grup de prietene intră pentru prima dată pe porţile Locandei dei Girasoli, conduşe de Simone, cu meniurile sub braţ. „Am auzit lucruri frumoase despre acest loc, aşa că ne-am hotărât să venim”, explică una dintre ele. „Putem spune că e un restaurant normal, în plus, ospătarii sunt simpatici”, se amuză una dintre ele.
„Când vii aici pentru prima dată, ai impresia că eşti tratat a priori, dar îţi dai repede seama că nu poate fi vorba de aşa ceva”, ne spune, între două îmbucături de paste Amatriciana, un institutor în vârstă de 64 de ani, Giuseppe, client fidel al acestui restaurant decorat sobru, dar care emană căldură, cu floarea soarelui prezentă pe pereţi, pe meniu şi pe uniforma barmanilor.
„Privit de aproape, nimeni nu este normal”, spune un proverb roman, pe care Enzo Rimicci îl repetă cu plăcere. Iar ceea ce se potriveşte la Roma, se potriveşte şi în Sicilia, unde se deschide o altă Locanda dei Girasoli, la Palermo. Preşedintele cooperativei se gândeşte chiar să transforme conceptul în franciză.