În momentul în care Riley se naşte în Minessota, prima sa emoţie e Bucuria. În timp ce creşte, Bucuriei (voce Amy Poehler) i se alătură şi alte emoţii: Tristeţea (voce Phyllis Smith), Frica (voce Bill Hader), Dezgustul (voce Mindy Kaling) şi Furia (voce Lewis Black). Fiecare emoţie are rolul ei: Bucuria să o facă să fie fericită, Frica să o protejeze, Furia să aibă grijă să i se facă dreptate şi Dezgust să aibă grijă să nu fie otrăvită (atât fizic cât şi social). Tristeţea însă… Nu se ştie încă sigur care e rolul ei şi e ignorată de restul emoţiilor.
Toate aceste emoţii au rolul de a construi personalitatea lui Riley. Toate lucrurile merg perfect până când Riley împlineşte 11 anişori, iar părinţii decid să se mute în San Francisco. Aceasta generează haos printre emoții, iar într-o bătaie între Tristețe și Bucurie, amintirile esenţiale sunt pierdute, ceea ce le trimite într-o aventură în întregul creier pentru a repune lucrurile pe drumul cel bun, lăsând Frica, Furia şi Dezgustul responsabile de tot. Pierderea acestor emoţii principale face ca cele 5 insule aflate în creierul lui Riley să-şi piardă strălucirea, rămânând astfel fără energie. Cele 5 insule reflectă personalitatea lui Riley. Care sunt cele 5 insule?! Insula familiei, insula prieteniei, insula hockey, insula onestităţii şi insula farselor.
Fiecare emoție are propria formă. Bucuria este o stea, Tristețea o lacrimă, Mânia e o flacără, Frica un nerv, iar Dezgustul un broccoli. Regizorul a declarat că inspiraţia acestei animaţii a fost fiica sa. Docter chiar spunea: „Tot filmul este construit în jurul acestor Emoţii – ele conduc. Noi putem controla felul în care acţionăm, dar nu putem alege cum să ne simţim”.
Docter a început să lucreze la animaţia Întors pe Dos în 2009 după ce a observat anumite schimbări de personalitate la fetița acestuia, pe măsură ce aceasta creștea. Producătorii filmului au consultat mai mulți psihologi cu scopul a descoperi amănunte mai puțin cunoscute despre mintea umană, care au fost fundamentele ce au stat la baza creionării poveștii. Primele schițe ale peliculei au fost nesatisfăcătoare, iar producția a fost revizuită semnificativ pe măsură ce echipa de producție a constatat faptul că relațiile interumane ghidează emoțiile oamenilor.
Dar cine sunt personajele?!
Riley Anderson (voce Kaitlyn Dias) e fetiţa care nu se adaptează vieţii din San Franciso şi vrea să se întoarcă acasă în Minessota;
Emoţiile acesteia încearcă să o facă să se adapteze;
Mama lui Riley (voce Diane Lane);
Tatăl lui Riley (voce Kyle MacLachlan);
Fiecare părinte are la rândul său aceleaşi emoţii:
1. Emoţiile mamei
2. Emoţiile tatălui
Ambii părinţi doresc ca fiica lor să fie fericită. Surpriza acestei animaţii a fost Bing Bong (voce Richard Kind), prietenul imaginar al lui Riley, care are forma unui elefănţel roz. El le ghidează pe Bucurie şi Tristeţe în călătoria lor către „panoul principal”. În plus, apare și trenul gândirii numit „Gândire abstractă”. Superbă mi s-a părut şi „fabrica de vise” și subconștientul lui Riley, unde sunt ținute sub pază amintirile terifiante.
Criticii americani sunt de părere că Întors pe dos va lua anul viitor Oscar-ul pentru cea mai bună animaţie, această animaţie primind ovaţii din partea lor, fiind considerată cea mai bună animaţie realizată vreodată. În continuare, vă las să vă delectaţi cu părerile criticilor americani de la cele mai importante publicaţii din SUA:
1) Ann Hornaday de la The Washington Post spune: „Acel film extrem de rar transcende de la a fi un bun entertainer la o soluție într-adevăr terapeutică, oferindu-le copiilor o limbă simbolică care le permite să își controleze emoțiile copleșitoare.”
2) Richard Roeper de la Chicago Sunt Times vede filmul ca fiind curajos, minunat, dulce, amuzant și uneori trist, dar într-un fel sfâșietor spunând cu încredere:„ este unul dintre cele mai bune filme ale acestui an”.
3) Reprezentantul Entertainment Weekley, Chris Nashawathy îl elogiază spunând că este „transcendent și sensibil, foarte bine realizat, fiind o încântare psihologică”
4) Mary Pols de la revista Time, Mary Pols vede filmul ca find „stupefiant, de o frumusețe răpitoare”, spunând că „sfidează cu succes toate filmele de familie”
5) Christopher Orr de la The Atlantic spune că animaţia trebuie privită ca „un imbold curajos care vindecă răni, Pixar a reușit iarăși să fie în vârf, spunând o poveste serioasă, cu o poveste excepțională care este greu de imaginat ca făcând parte altei companii de animație.”
În concluzie, copiii vor învăța că pot oricând trece prin experiențe neplăcute gen schimbarea locuinței, trăind momente de haos, dar trebuie să le depăşească cu bine.
Ştiu că în România sunt şi fani animaţii dublate, de aceea vă las să urmăriţi trailer-ul subtitrat sau dublat:
P.S.: Nu ieșiți din sală la începerea genericului de final. Veți vedea că emoții avem cu toții…
