Este perioada urărilor şi în aceste zile toţi doresc tuturor pace, bucurie, sănătate şi atâtea altele. De aceea, doresc să adresez şi eu o urare: aceea ca marea sărbătoare a Paştilor să devină tot mai reală în viaţa noastră a tuturor. Semnificaţia salutului “Cristos a înviat” să nu fie doar una formală, tradiţională, ci să îşi elibereze toată puterea salvifică în sufletele noastre. Să conştientizăm tot mai mult că Învierea Domnului are o legătură profundă cu viaţa reală a fiecăruia dintre noi. Padre Pio spunea în momentul viziunii patimilor Mântuitorului: “am simţit că Isus a murit pentru mine”. Isus a murit şi a înviat pentru fiecare dintre noi. De aceea Paştile au o semnificaţie concretă pentru istoria fiecărui om. Este ocazia ideală în care să ne aducem aminte că nu suntem niciodată singuri, ci încontinuu invaluiţi de iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu.
Cristos a înviat!
PS Claudiu, Episcopul Curiei