Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

”Noi cei divorțați nu ne putem recăsători a zis-o Isus”

 
”Noi cei divorțați nu ne putem recăsători a zis-o Isus”
  • 04 Mar 2015
  • 4376

De Lorenzo Bertocchi

”Am trecut prin experiența dureroasă a separări”, îmi zice Emanuele Scotti, președintele asociației Fraternitatea Soți pentru totdeauna”. ” Știu ce însemnă durerea profundă care apasă pe umerii soției și a soțului, cicatricile pe care le lasă asupra fiilor. Totuși, dacă toate acestea nu m-au distrus, dacă am descoperit o credință de care înainte nu am știut, dacă viața mea e acum fundamentată pe o speranță care nu dezamăgește, dacă am ales să rămân fidel promisiunii de la căsătorie, o datorez fidelității față de Biserica Catolică cuvintelor lui Isus în ce privește căsătoria”. Fraternitatea Soți pentru totdeauna e formată din persoane de felul acesta, bărbați și femei care vreau să trăiască  fideli căsătoriei, în ciuda faptului că sunt separați, sau divorțați. ” Recunoaștem”, continuă Emanuele, ”căsătoria ca și sacrament dorit și instituit de Dumnezeu pentru misiune și pentru binele comun”.

Decid să-l provoc. Iartă-mă, Emanuele, dar nu v-ați dat seama că lumea se schimbă?

”E aceeași întrebare pe care mi-a adresat-o zilele trecute o persoană divorțată și recăsătorită. Mai mult, a mers și mai departe zicând că și Biserica de vrea să rămână în lume, trebuie să se schimbe... și dacă eu vreau să rămân în Biserică trebuie să mă schimb.... Da, lumea e schimbată, se schimbă mereu, poate astăzi un pic mai repede. Și apoi, da, știu bine că rămânerea în Biserică, adică în poporul lui Dumnezeu, în corpul lui Cristos și în templul Spiritului Sfânt este un har, dar îmi cere și o luptă interioară continuă și o neîntreruptă schimbare personală. Dar e a doua întrebare, cea care se referă la necesitatea schimbării, a acelei ”schimbări necesare” și, într-un final, de adaptare la criterile lumești pe care azi mulți o consideră ca fiind  indinspensabilă, dar care nu mă poate convinge să-mi dau consensul incondiționat”.

Și de ce?

”Din cauza sacramentului. Acel ”un singur trup” este o unire pentru Împărăția Cerurilor, în ciuda falimentului uman; nu există rană, nu există trădare, nu există răutate care poate să rupă, să anuleze sacramentul Alianței cu Cristos și cu Biserica. Din acest motiv în ziua în care Biserica ar dori să ne zică: Știți ce? Am greșit, fidelitatea voastră nu a ajutat la nimic. Renunțând la căldura afecțiunii umane pentru a îmbrățișa o iubire mult mai mare, renunțând la abandonarea soțiilor voastre și a soților voștri, renunțând la plăcerile trupești pentru a nu renunța la Corpul lui Cristos: știți acum toate acestea au fost inutile. Nu a fost de nici un folos, pentru soți voștri și pentru soțiile voastre, pentru fiii voștri; nu a fost o mărturie față de darul sacramentului... Ați fi putut să vă recăsătoriți și ar fi fost la fel. Chiar mai bine! Ați pierdut inutil cei mai frumoși ani ai vieții voastre: rău pentru voi. Pentru mine ar fi un moment extrem de dureror, aș fi confuz și pierdut... Dar nu cred că ar fi un moment bun pentru întreaga Biserică”.

Nu crezi că aceasta ar însemna să pună în continuare sarcini insuportabile în spinarea fraților?

”Nu cred că este așa. Le vreau binele fraților mei divorțați și recăsătoriți, trăiesc în mijlocul lor, sufăr și mă bucur cu ei. Doi din cei mai buni prieteni ai mei sunt un cuplu de divorțați recăsătoriți, am participat la căsătoria lor civilă, am fost emoționat și am sărbătorit împreună cu ei. Și ei mi-au fost și îmi sunt alături în momentele mele dificile. Am rude care trăiesc în situați care nu sunt în regulă, la fel ca și soția mea care e o divorțată recăsătorită. Cum aș putea să nu mă gândesc la ei? Dar eu vreau mântuirea lor precum și a mea, salvarea sufletului, viața eternă, și nu doar o satisfacere a dorințelor imediate. De aceea, cred că un fel de ”caritate” printr-o negociere bună ar putea ajuta pe moment dar nu ar ajuta la salvarea nimănui.

Totuși sunt multe persoane care se supără pe  Biserică căci ”închide” accesul la Împărtășanie pentru cei divorțați și recăsătoriți..

”Eeee, eu aș vrea să-i întreb: dar tu ce ai făcut pentru ca să accepți un separat? Ai invitat vreodată la cină acel prieten separat, sau să doarmă în casa ta dacă a fost dat afară din casă? L-ai ascultat până dimineața la ora trei repetând aceleiași lucruri? L-ai invitat să vină la Liturghie împreună cu tine, și să se hrănească și el la fel ca tine de toate celelalte ”prezențe reale” a lui Cristos? Sau vrei doar să aibă acum și imediat ceea ce crede că ar avea dreptul, astfel încât să se retragă repede și să nu-i mai plictisească pe ceilalți cu văicărelile sale, și atunci tu te-ai simți mai bun?

Sinodul pentru familie este în curs, toată Biserica pune în discuție aceste teme. Și nu lipsesc discuțiile deschise. Tu ce zici?

”Un bun preot, prieten de-al meu și de aceeași vârstă cu mine, în urmă cu câteva zile încerca să mă convingă, și se înțelege că el credea sincer în ceea ce zicea, că a pune sub semnul întrebării Magisterul, pentru a putea discuta deschis, și apoi natural să-l reconfirmi, este ceva pozitiv, care ar putea să ajute la o înțelegere mai bună a întregului. Aș vrea să cred și eu. Dar, dacă e adevărat, precum amintea cardinalul Muller în cartea sa ”Speranța familiei”, că ”indisolubilitatea absolută a unei căsători valide nu este o oarecare doctrină, ci o dogmă divină și definitivă a Bisericii”, atunci de ce să nu punem sub semnul întrebări și alte dogme? Infailibilitatea papei, Neprihănita Zămislire, etc...? Care este limita aplicări acestui nou criteriu care pare să fie fondat pe înțelegerea și acceptarea principiilor din partea comunității credincioșilor? La prima vedere, sunt multe alte adevăruri de credință care astăzi nu sunt înțelese și trăite. Dacă criteriul este acela de a reduce principiul, de al micșora, de-al potrivi capacitățiilor noastre de înțelegere, unde ne vom opri? Chiar și participarea la Liturghie este în scădere dramatică. Și Transsubstanțierea, prefacerea pâinii și a vinului în corpul și sângele lui Cristos în momentul consacrării, este înțeleasă de majoritatea credincioșilor?

De acord, dar atunci cum să punem în discuție problemele?

”Vreau doar să zic că acesta nu poate să fie criteriul de la care să se plece. Încă de la începuturile sale, Bisericii nu i-a fost teamă de neînțelegerea lumii, și a avut  mereu în centrul misiunii ei salvarea tuturor. În Areopagul atenian, leagănul democrației, lui Pavel nu-i fusese teamă să vorbească de învierea morților, chiar dacă se aștepta să nu fie primit cu încredere de cea mai mare parte din cei de acolo, mărturie fiind ”Te ascultăm despre aceasta cu altă ocazie”. Și totuși ”unii s-au lipit de el  și au devenit credincioși”.

 

Traducere: AMR



Sursa:www.lanuovabq.it