În Ucraina, la Kiev, s-a celebrat zilele acestea aniversarea masacrului din Piaţa Independenţei, unde în urmă cu un an, în timpul protestelor împotriva președintelui pro-rus de atunci Ianukovici, zeci de protestatari au fost uciși de lunetiști. Tot în aceste zile la Vatican Papa Francisc a primit vizita "ad limina" a episcopilor din Ucraina cerându-le să caute "pacea posibilă", speranând totodată că va fi respectat armistițiul de la Minsk și legalie internaționale. Cu această ocazie Preafericitul Părinte Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene a acordat un interviu preluat de papaboys.org.
PF. S. - La întâlnirea cu Sfântul Părinte au participat 22 de episcopi: 20 aparținând Sinodului Bisericii Greco-Catolice din Ucraina și doi din Eparhia de Mucacevo din Transcarpatia. În primul rând Sfântul Părinte ne-a asigurat de proximitatea sa, mai mult el ne-a spus: "Mă pun la dispoziția voastră." Am prezentat situație de război din Ucraina, catastrofa umanitară cu care se confruntă acum țara noastră. Am descris situaţia celor aproape două milioane de persoane strămutate, a refugiaților, am vorbit despre răniţii şi cei șase mii de civili uciși. Papa poartă într-adevăr la inimă această situație și sperăm că întreaga lume creștină este alături de noi precum Sfântul Părinte.
R. - Care este situația la fața locului în Ucraina, din punct de vedere umanitar?
PF. S. - Există doi factori care generează această catastrofă umanitară. În primul rând, statul ucrainean nu este capabil să se ocupe de acest exod masiv. Caritasul din Ucraina încearcă să facă tot ce este posibil pentru a primi aceste persoane. I-am cerut Sfântului Părinte să facă un apel la comunitatea internațională pentru a se organiza o acţiune internațională de ajutor umanitar. Un alt factor este războiul care este întotdeauna în legătură cu sărăcia, cu distrugerea. Ucraina se destramă, moneda ucraineană - hrivna - a scăzut în valoare cu fiecare zi. Prin urmare, statul ucrainean are nevoie de un ajutor de la Fondul Monetar Internațional pentru a salva economia, deoarece în cazul în care la situație de război se va adăuga şi prăbușirea economiei va fi o tragedie.
R. - Care sunt, după părerea dumneavoastră, rezultatele armistițiului de încetare a focului de la Minsk?
PF. S. - Nu a fost o încetare a focului. Imediat după această declarație de încetare a focului, am asistat la un atac brutal asupra orașului Debaltsevo în care au fost uciși mulți soldați. În fiecare zi primim informaţii despre încălcarea continuă a armistițiului; oamenii continuă să fugă, civili și militari mor în fiecare zi. Sfântul Părinte, de asemenea, a scris în mesajul adresat episcopilor bizantini cât și latini că speră ca acordul de la Minsk să fie aplicat.
Traducere: ACC