de Oana Viviana Dimcev
E 14 februarie și a început deja nebunia „zilei îndrăgostiților”. Dacă peste tot plutesc baloane în formă de inimioară, pe unele pagini catolice se dezlănțuie – cu bune intenții, de altfel – îngrijorările, condamnările, precizările. Dacă unele site-uri se rezumă la explicații – cine a fost de fapt Sfântul Valentin – altele consideră că asocierea noii „sărbători” profane cu memoria preotului martirizat din primele secole creștine reprezintă un demers blasfemiator. „Căsătoriile de probă” – un atentat asupra moralei creștine. Party-urile din cluburi – bacanale moderne.
Între un capăt și altul al spectrului, între cei care conștientizează sacralitatea căsătoriei, respingând în numele ei orice tentativă de a o minimaliza, și cei care vor sparge bani serioși în cluburi în această noapte cu animatoarele, există majoritatea: unii, indiferenți la propaganda marketerilor, alții care vor spune: de ce nu? Aceștia din urmă, probabil cei mai mulți, căsătoriți sau nu, vor alege o cale de mijloc. Nu vor face mariaj de probă în tramvai; vor cumpăra o ciocolată sau un trandafir, sau își vor scoate perechea la o cină romantică, fără să se sinchisească nici de adevăratul Sfânt Valentin, nici de excesele erotice mediatizate la TV.
Discutând cu mai multe persoane din jur, am observat că unii transformă ziua într-o celebrare a cuplului, prin gesturi de atenție față de celălalt. Un coleg mi-a mărturisit că se urca în metroul aglomerat, pentru un drum lung spre casă, la capătul căruia urma să meargă într-un magazin la fel de aglomerat, pentru a cumpăra ceva frumos pentru persoana iubită. Valentine’s, inventat de publicitari? Până la urmă, unii aleg să îl trăiască într-un mod constructiv pentru ei.
Nici unii, nici alții, însă, nu vor intra pe paginile de net cu tematică religioasă care critică abordarea consumeristă a unor lucruri spirituale. De altfel, paginile repective observă cu mâhnire această tendință și cu privire la marile sărbători creștine. Dacă Pruncul Isus a fost înlocuit de Moș Crăciun, iar Învierea, de iepurașul de Paști, cu atât mai puțin un sfânt obscur, importat din calendarul latin, nu va stârni curiozitatea publicului-țintă al cutiilor de bomboane așezate strategic în supermarketuri.
Să nu ne facem iluzii că, prin câteva comentarii critice, postări pe Facebook, sau luări de poziție oficiale, „ziua îndrăgostiților” va dispărea. Și sărbătorile se importă în mentalul colectiv; bem bere în pub de Sfântul Patrick, iar chinezii au ajuns să facă brad de Crăciun. Valentine’s Day a venit și în România și va rămâne aici; va prospera cu fiecare an, mai ales că acum are și o extensie neaoșă, Dragobetele (de care, iarăși, prea puțini știau acum câțiva ani).
O posibilă soluție ar fi reinventarea „sărbătorii” și transformarea ei în ocazie de a purta o discuție serioasă asupra relațiilor de iubire, asupra căsătoriei, asupra provocărilor vieții de cuplu, așa cum e aceasta propusă de Biserică. Dacă e „ziua îndrăgostiților”, atunci să reflectăm ce înseamnă dragostea – cum poate crește în frumusețe, în profunzime, în adevăr. Sfântul Paul, ajuns la Atena, nu ia un ciocan să sfărâme templele zeităților eline, ci pornește de la faptul că atenienii înălțaseră un altar „Dumnezeului necunoscut”, pentru a le transmite mesajul convertirii la Vestea cea Bună.
Căsătorie „de probă”? OK, ce înseamnă de fapt căsătoria? De ce să ne mai căsătorim? Schimbă cu adevărat ceva în viața de cuplu? Dacă da, atunci de ce nu trebuie „probată”? Aduce ceva mai mult decât o simplă hârtie? De ce a ajuns căsătoria o povară atât de mare, încât unele cupluri divorțează și apoi rămân totuși împreună, doar ca să se simtă mai liberi?
Căsătoria este privită de Biserică și cândva era privită și de societate ca fiind chintesența iubirii dintre un bărbat și o femeie. De altfel, dacă privim la Sfântul Valentin, cel care dă numele „zilei îndrăgostiților”, tradiția spune că el s-a opus interdicţiei impuse legionarilor romani de a nu se căsători, pentru a-și păstra spiritul combativ. Valentin nu a respectat ordinul şi a celebrat căsătoria unui legionar păgân cu o femeie creştină. În spațiul bizantin, Sfântul Nicolae este venerat ca un binefăcător al tinerilor ce urmează să se căsătorească, deoarece a ajutat trei surori care erau în pericol de a fi vândute de familia lor, pentru a se prostitua.
Reinventarea Valentine’s Day ar putea crea o punte de dialog cu cei care nu se mai simt legați în niciun fel de precepte religioase cu privire la partea sentimentală a vieții. În SUA, Conferința Episcopilor Catolici Americani a pus în practică acest lucru, prin organizarea „Săptămânii naționale a căsătoriei” care se încheie chiar în ziua de 14 februarie.
O lege psihologică spune că filtrăm informațiile din jur, astfel încât urmărim, citim, privim cu precădere lucrurile care ne confirmă convingerile, nu cele care ni le infirmă. Aplicând acest principiu, e clar că siturile religioase care pledează pentru respect și castitate de Valentine’s Day, sau comunicatele de presă oficiale ale Bisericii vor fi accesate, în proporție covârșitoare, de către cei care deja au convingerile respective.
Provocarea Bisericii, în acest caz, va fi cea a Sfântului Paul în Atena – să se facă ascultată de un auditoriu care nu îi acceptă ideile. Mentalitatea mainstream nu va scoate niciodată baloanele în formă de inimioară din mall, iar ocazia de a vinde ceva în numele „iubirii” nu va fi nicicând ratată. Aici intervine conceptul de „minoritate creativă” inventat de Papa Benedict XVI – în ce măsură vocea Bisericii, tot mai contestată și mai diminuată ca prezență în discursul public, va ști să se folosească în mod creativ de „ziua îndrăgostiților” pentru a se face auzită.