Căsătoria şi „cea de-a doua nuntă” la Conciliul din Trento (IV)

(Partea III: AICI)

Tradiţia orientală se bazează pe excepţia din Evanghelia după Matei 5,32 şi 19,9: „în afară de pricină de desfrânare”. La aceasta făceau trimitere directă ambasadorii veneţieni. Ajunşi la acest punct, trebuie să ne întrebăm ce anume înţelegeau veneţienii şi Părinţii participanți la Conciliu prin termenul porneia şi care e înţelesul traducerii în latină, fornicatio şi uxor fornicaria.

Pe marginea înţelesului termenului de porneia au curs râuri de cerneală. Termenul a primit nenumărate semnificaţii, de la „desfrâu”, „prostituţie”, „concubinaj”, „adulter”, „imoralitate”, până la „piedică în calea căsătoriei”, „incest”, „homosexualitate”, „sodomie” şi multe altele. Părinţii participanţi la Conciliu susţin interpretarea riguroasă dată de Augustin celor două versete: în caz de adulter e permisă doar separarea soţilor. Alţii însă afirmă că cele două versete de la Matei nu sunt foarte clare şi pot fi interpretate în mod diferit. Totuşi, în Occident, s-a format o tradiţie juridică care refuză orice desfacere a legăturii matrimoniale. Teologul Pedro de Soto realizează în timpul Conciliului o excelentă sinteză istorică a acestei probleme. Cu toate acestea, porneia e în strânsă legătură cu termenul porne care înseamnă „prostituata” şi cu porneuo, adică a se „prostitua”, „ a exercita prostituţia” şi deci termenul indica „prostituţie”, şi mai în general „desfrâu, imoralitate, senzualitate”.

În ceea ce priveşte citatele de la Matei, trebuie luat în considerare faptul că evanghelistul adresează evanghelia sa evreilor şi că traducerea în greacă a termenului ebraic poate fi considerată precisă. Sunt mai multe voci care confirmă faptul că termenul grecesc porneia traduce termenul ebraic zěnût, adică „prostituţie”:  un fragment din cartea lui Tobit (în special 8,7) regăsit la Qumran şi Codul din Damasc VIII, 5 şi XIX, 17, în care zěnût este tradus în greacă prin termenul porneia[i]. Ar fi vorba de o încălcare a legilor privitoare la căsătorie, în sensul că o căsătorie este considerată ilegitimă din motive anterioare sau ulterioare încheierii sale (de exemplu, unirea cu o prostituată, cu o femeie străină, cu o adulteră) şi prin urmare raporturile conjugale sunt declarate infracţiune deci ilegitime.

Trebuie ţinut cont de faptul că termenul „adulter” se traduce în limba greacă prin termenul moicheia şi că unele termene care pot fi traduse în limbile moderne trebuie privite în contextul lor istoric. De exemplu, pallakeia, care se traduce prin „concubinaj”, indică  „plăceri sexuale” nu foarte explicite. În orice caz, un asemenea termen intră în familia semantică a termenului de porneia. Un exeget contemporan nouă afirmă: „Ar trebui să fie clar că, în acest context lingvistic tehnico-juridic, una este „adulterul” (ni'ūpîm/moicheia), şi alta este „prostituţia” (  zěnût/porneia). Aceste două perechi de termeni descriu raporturi sexuale ilegitime; în cazul primului termen e vorba de raporturile avute cu soţia altuia, iar în cazul celui de-al doilea e vorba de raporturile avute cu soţia sa, raporturi care «nu sunt în concordanţă cu Legea». Există o punte de legătură între cele două încălcări ale Legii: „adulterul” (real sau presupus) al propriei soţii legitime o transformă pe aceasta în soţie ilegitimă şi face ca raporturile sexuale cu soţul ei să devină acte de prostituţie”[ii]. E de remarcat faptul că prin termenul porneia nu se înţelege o încălcare ocazională a Legii, ci repetarea cu o oarece frecvenţă a acestei încălcări. Prin urmare, versetele de la Matei se referă la o căsătorie care nu e în conformitate cu Legea.

Ce anume au înţeleg Părinţii în contextul Conciliului prin termenul uxor fornicaria? Dar mai ales, ce înţeleg grecii care cer menţinerea propriilor tradiţii şi ritualul celei de-a doua nunţi? Pentru teologul Pedro de Soto, conceptul de fornicatio are o semnificaţie asemănătoare termenului de adulter, aducând în sprijinul său un citat din Origen care afirmă că unii episcopi au permis – permiserunt – o nouă căsătorie în urma unui adulter, deşi nu le era permis în nici un mod persoanelor adultere să se recăsătorească în Biserică. Demochares, fost rector la Sorbona, înţelegea prin termenul porneia „desfrâu şi adulter”. În reformularea canonului, ambasadorii veneţieni vorbesc la rândul lor de mai multe ori despre adulter. Arhiepiscopul de Granada îl înţelege ca fiind „desfrâu”.

La acest punct intervine cel de-al şaptelea canon: „ Dacă cineva va afirma că Biserica greşeşte când a învățat sau când va învăţa, conform doctrinei Evangheliei şi a apostolilor, că legătura căsătoriei nu poate fi desfăcută din cauza adulterului unuia dintre soţi; că niciunul dintre ei, nici măcar cel nevinovat care nu a dat ocazie la adulter, nu poate să încheie o altă căsătorie, dacă trăieşte celălalt soţ; că săvârşeşte adulter soţul care, alungată soţia adulteră, se căsătoreşte cu o altă femeie, şi soţia care, alungat soţul adulter, se căsătoreşte cu un alt bărbat, să fie anatema”.

Formularea e deosebită întrucât, pe de-o parte condamnă doctrina lui Luther şi reformatorilor care dispreţuiau tradiţia Bisericii despre căsătorie[iii], iar pe de altă parte nu ştirbeşte tradiţiile grecilor care, în acest caz, permit nouă căsătorie. Apare însă o modificare comparativ cu prima formulare: nu este folosit termenul „căsătorie”, ci cel de „legătura căsătoriei”. Canonul tratează doar indisolubilitatea internă a căsătoriei: căsătoria nu se desface ipso facto din cauza adulterului unuia dintre soţi şi nici în urma deciziei soţilor de a se despărţi, în baza conştiinţei lor.

Mai mult, Conciliul nu afirmă nimic despre  posibilitatea Bisericii de a pronunţa o sentinţă de desfacere a legăturii (ar fi vorba de indisolubilitatea externă a căsătoriei). Astfel, canonul respectă tradiţia orientalilor care, afirmând şi recunoscând indisolubilitatea căsătoriei, nu admit faptul că soţii pot decide asupra legăturii lor matrimoniale; orientalii, permit totuşi o nouă căsătorie după o judecată din partea Bisericii şi o perioadă de  pocăinţă[iv].

E clar că în limbajul Conciliului semnificaţia expresiei uxor fornicaria trece dincolo de excepţie prevăzută în versetele de la Matei, dar Părinţii nu depun prea mult efort în clarifica problema exegetică, ci o lasă deschisă. E de remarcat faptul că ei susţin o egalitate în modul de a trata infidelitatea bărbatului şi pe cea a femeii, împotriva vechii tradiţii care era mai tolerantă faţă de bărbat decât faţă de femeie.

  Traducere: Octavian FRINC după G. PANI, „Matrimonio e «secondo nozze» al Concilio di Trento” în La Civiltà Cattolica (3943), 4 octombrie 2014, pp. 27-30.