Am vrea să meargă totul doar în urcare. Avem de multe ori o astfel de imagine despre viaţa spirituală. Ca o continuă evoluţie, o continuă creştere.
Lucrurile în schimb sunt mult mai nuanţate. Drumul vieţii e un şir neîntrerupt de suişuri şi coborâşuri, iar sensurile acestora sunt greu de interpretat. Avem impresia că o cădere e un pas înapoi. Dar lucrurile nu sunt, din fericire, atât de simple.
În viaţa spirituală, o cădere, poate fi într-adevăr o cădere, fără a fi în acelaşi timp un pas înapoi. O cădere poate să ne ajute să creştem în umilinţă, în apropiere şi întelegere faţă de condiţa semenilor noștri, în îndurare. Poate … dar nu neaparat. Viaţa în sine e un mister. Doar Dumnezeu cunoaşte cu adevărat inima omului şi sensul profund al aparenței “aglomeraţii” din viaţa noastră. Și de aceea ne cere să nu judecăm. Nici pe alţii şi nici pe noi înşine.
De aceea mă gândesc la ritmul vieţii ca la acest dans misterios al fetelor de la Căpâlna. Fascinat de ritmul legănat al dansului, nu eşti sigur dacă paşii înainte sau cei înapoi sunt mai numeroşi. Pare un ritm care obligă dansatoarele să bată pasul pe loc. Cu toate acestea, cei care urmăresc cu atenţie observă că, de fapt, între paşi înainte şi îndărăt, ele avansează în mod vizibil.
Viaţa este făcută din căderi, ridicări, paşi înainte, înapoi, bucurii şi suferinţe. Dar printre toate acestea, Dumnezeu reuşeşte să creeze o armonie, folosind şi paşii înainte şi pe cei îndărăt şi plusurile şi minusurile, orice moment al nostru, pentru a da sens şi vigoare, ritm şi armonie, dansului nostru vital.
PS Claudiu - Episcopul Curiei
(preluare Revista "Blajul")
