“În amintirea celor şapte Sfinţi Adormiţi din Efes, care, aşa cum se spune, consumat martiriul, odihnesc în pace, aşteptând ziua Învierii” - în acest fel Martyrologium Romanum, pe data de 27 iulie, aminteşte aceste personaje misterioase, a căror legendă este una dintre cele mai fantastice din hagiografia creştină.
Se spune că împăratul Decius, un mare persecutor al creştinilor, în jurul anului 250, cu ocazia călătoriei sale în Orient, a chemat la judecată şapte tineri creştini din Efes, un oraş faimos datorită Templului Dianei, unul dintre cele şapte minuni ale lumii şi apoi datorită devotamentului pentru Fecioara Maria. În timpul interogatoriului cei şapte tineri au reuşit să fugă şi să se ascundă într-o grotă. Au fost descoperiţi şi împăratul a dat ordin să fie zidiţi de vii în pereţii grotei. Acum tinerilor nu le-a mai rămas decât să se pregătească pentru a muri în harul lui Dumnezeu, iar cu acest scop s-au întins pe pământ. Dar, într-un mod neaşteptat au căzut într-un somn adânc. De îndată ce s-au trezit s-au văzut înconjuraţi de feţe străine care îi priveau. Peretele grotei a fost doborât de un păstor care vroia să facă un adăpost pentru vitele sale. Cei şapte, convinşi fiind că au adormit cu o zi înainte, au întrebat dacă afară mai este vreun pericol, iar după puţin timp au ajuns la concluzia că au dormit timp de două secole, trezindu-se în jurul anului 450, pe vremea împăratului creştin, dar cu puţină credinţă în înviere, Teodosie al II-lea.
În Occident, povestea a fost transmisă de Grigore, episcop de Tours (573-594). Cu toate acestea, în Orientul Mijlociu acest lucru era cunoscut cu cel puţin un secol înainte, după cum reiese din anticele manuscrisele în greacă, latină, siriacă, aramaică şi coptă. Când regiunile din Orientul Mijlociu ale Imperiului Roman au fost subjugate de către arabi, povestea s-a răspândit printre musulmani, fiind preluată şi de către Mahomed, probabil într-o călătorie a acestuia în Siria. Este menţionată şi în Coran, în Sura XVIII intitulată “Al Kaft” (Peştera), a cărei ambiguitate indică în mod clar că povestea nu a fost revelată la Mahomed, dar acesta a transmis ceea ce ştia, stabilind o corespondenţă între cei şapte adormiţi şi mijlocitorii vremurilor recente (abdàl), pentru a căror venire Avraam s-a rugat lui Dumnezeu la stejarul Mamvri. Aceasta precede venirea lui Isus şi împărăţia celor drepţi (mahdi), într-o adevărată “apocalipsă”.
Dar un ecou al celor şapte adormiţi din Efes, în conformitate cu unii ar fi într-un basm popular european scris de către fraţii Grimm, Albă ca Zăpada. A scris cu ceva timp în urmă Roberto Beretta în Avvenire: “grota/mina; somnul/moartea (chiar dacă aici sunt şapte oameni care dorm – dar un proces de inversiune de acest gen nu este atât de neobişnuit în mituri), urmată de înviere şi de întâlnirea cu un prinţ împărat; incoruptibilitatea care protejează corpurile tinere; numărul simbolic şapte... Nu sunt puţine sugestivele asemănări. Lipseşte doar Albă ca Zăpada, dar la o analiză mai atentă este, de asemenea, şi ea: oraşul Efes, prin tradiţia sa creştină, este oraşul Maicii Domnului. Conform unei tradiţii, în acest oraş a avut loc “Adormirea Maicii Domnului”. Desigur că, pe tărâmul basmelor, tentaţia unui final fericit ar putea obscura judecata. Dar în acelaşi timp, Goethe cunoştea povestea celor şapte adormiţi, citându-o şi într-o operă la începutul secolului XIX. Şi conaţionalii săi, fraţii Grimm?
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.iltimone.org
