«"Cantare amantis est", adică "a cânta este propriu celui care iubește" (sfântul Augustin, Sermo 336, 1). Acest lucru este foarte important, deoarece ajută la deschiderea inimii față de acțiunea lui Dumnezeu în har și la a te lăsa modelat de aceasta.» Această reflecție a Papei Leon al XIV-lea exprimă esența catehezei audienței generale de miercuri, 19 august a.c., din Bazilica San Pietro.
Dedicată capitolului al șaselea al Constituției Sacrosanctum Concilium (SC) a Conciliului Vatican al II-lea – despre muzica sacră – cateheza a evidențiat conținutul Constituției conciliare care afirmă: "Tradiția muzicală a Bisericii constituie o comoară de o valoare inestimabilă, care se distinge printre celelalte forme de artă, mai ales prin faptul că cântarea sacră, împreună cu cuvintele, este o parte necesară și integrantă a liturghiei solemne" (SC, 112) și precizează: "Muzica sacră va fi cu atât mai sfântă cu cât va fi mai strâns legată de acțiunea liturgică, fie conferind rugăciunii o expresie mai plăcută și favorizând unitatea, fie îmbogățind cu o mai mare solemnitate riturile sacre" (ibid.).
"Cântarea" – a reliefat pontiful – "favorizează, de asemenea, comuniunea. Prin simfonia vocilor, ea contribuie la unirea sufletelor, depășind diferențele dintre oameni și reunindu-i pe toți în lauda adusă lui Dumnezeu. Devine astfel o epifanie a Bisericii, o manifestare tangibilă a comuniunii care ține de însăși natura ei."
Explicând că, "din profunda semnificație teologică a cântării sacre, ca parte integrantă a acțiunii liturgice, decurg câteva cerințe", Sfântul Părinte a explicat: "Una dintre acestea este că, dincolo de modele sau de sensibilitățile particulare ale autorilor, cântarea trebuie să răspundă, la toate nivelurile, la ceea ce este cel mai potrivit pentru momentul celebrativ. Forma, apoi, mai ales în aspectul său melodic, trebuie să fie în același timp nobilă și simplă, de înaltă calitate muzicală și ușor de interpretat, mai ales atunci când este destinată să fie cântată de întreaga adunare (cf. SC, 121)".
"Din același motiv" – a continuat – "Conciliul recomandă ca și textele să fie adecvate, profunde și, în același timp, ușor de înțeles, inspirate în principal din Sfânta Scriptură, din cărțile liturgice și din Tradiția spirituală a Bisericii. Este necesar să se vegheze asupra acestui aspect, pentru ca dinamica exprimată în vechiul principiu lex orandi lex credendi – adică legea rugăciunii este și legea credinței – să rămână vie și să crească. Sacrosanctum Concilium dedică un spațiu amplu temei participării active a credincioșilor (cf. nr. 114)."
"Aceasta" – a adăugat Sfântul Părinte – "trebuie înțeleasă […] pornind de la o conștientizare mai profundă a misterului care este celebrat și a legăturii sale cu viața de zi cu zi" (Benedict al XVI-lea, Exortața apostolică Sacramentum caritatis, 52) într-un spirit de convertire constantă care trebuie să caracterizeze viața tuturor credincioșilor (ibid., 55). În ceea ce privește modul concret în care aceasta se poate realiza prin rolul specific al muzicii sacre, Constituția oferă un răspuns clar: Să se acorde atenție aclamațiilor credincioșilor, răspunsurilor, cântării psalmilor, antifoanelor, cântecelor” și unei tăceri sacre (SC, 30), și îi îndeamnă pe toți, fie că sunt slujitori sau credincioși, să îndeplinească tot și numai ceea ce, conform naturii ritului și normelor liturgice, ține de competența lor (SC, 28), într-un echilibru armonios între diferitele slujiri, diversele intervenții și momentele de tăcere.
Conciliul acordă apoi o mare importanță cântului gregorian, fără a exclude însă din celebrare alte genuri de muzică sacră. O atenție deosebită este acordată și orgii (cf. SC, 120), în timp ce utilizarea altor instrumente este permisă cu condiția ca acestea să fie potrivite pentru uzul sacru sau să poată fi adaptate acestuia, să se potrivească demnității lăcașului de cult și să favorizeze cu adevărat edificarea credincioșilor (SC, 120).
Amintind că un subiect drag reformei conciliare este cel al aculturației, inclusiv în domeniul muzicii sacre, pontiful a spus: "Se subliniază, în special, în ceea ce privește tradițiile muzicale ale diferitelor culturi, importanța de a le lua în serios în considerare, ca parte a vieții religioase și sociale a oamenilor. Prin urmare, se recomandă, pe de o parte, să se pună în practică pentru toți o educație adecvată a simțului religios (SC 119) și, pe de altă parte, pe cât posibil […], să se promoveze muzica tradițională a acelor popoare, atât în școli, cât și în cadrul celebrărilor sacre (ibid.).
În contextul liturgic, se recunoaște o sarcină specială scholei cantorum, instrument pastoral a cărui promovare este recomandată, cu misiunea de a veghea la executarea exactă a părților care îi revin, în funcție de diversele genuri de cântări, și de a favoriza participarea activă a credincioșilor la cântare (S. CONGR. DE RITURI, Instrucțiunea Musicam sacram, 19)".
Evidențiind că misiunea compozitorul de muzică sacră este de a cunoaște și de a păstra patrimoniul muzical al Bisericii, "lăsându-se inspirat de acesta pentru a da naștere unor noi compoziții în slujba liturghiei, respectând sensibilitatea contemporană și diversele tradiții culturale", pontiful a evidențiat necesitatea de a purifica cultul de impurități stilistice, de forme de expresie neglijente, de muzică și texte neglijente și puțin potrivite măreției actului celebrat, pentru a asigura demnitatea și frumusețea formelor muzicii liturgice (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Chirograf privind muzica sacră, 22 noiembrie 2003, 3).
"Din toate aceste motive" – a adăugat Papa Leon – "Părinții Conciliari recomandă promovarea formării și practicii muzicii sacre, în seminare, în noviciatele călugărilor și călugărițelor și în căminele studențești, precum și în celelalte institute și școli catolice (SC, 115), și asigurarea unei formări liturgice solide pentru muzicieni și cântăreți (cf. ibid.)".
"Dragi frați și surori" – a spus pontiful în concluzie – "Părinții Bisericii au acordat o mare importanță cântării liturgice, simbol al comuniunii ecleziale. De aceea, putem încheia cu aceste frumoase cuvinte ale Sfântului Ignațiu din Antiohia: Voi, unul câte unul, deveniți un cor, pentru ca, armonioși în acord și luând tonalitatea lui Dumnezeu în unitate, să cântați la unison prin Isus Cristos către Tatăl, ca El să vă asculte și, din faptele bune pe care le săvârșiți, să recunoască că sunteți membre ale Fiului Său. (Sfântul Ignațiu din Antiohia, Scrisoarea către Efeseni, 4,2).
